Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
La început de An Nou abundă urările.... Desigur că acesta este un obicei frumos. A-i ura cuiva "un an bun" înseamnă a-i ura binele pentru zilele şi lunile care vor urma. Iar a-i ura cuiva "binele" înseamnă a dori binele pentru această persoană: a dori binele înseamnă "a iubi" persoana.
Să de-a Domnul ca toate urările din aceste zile să fie sincere! Şi binevoiască cerul ca toţi oamenii, din toate colţurile pământului, să-şi poată ura în aceste zile unii altora un sincer "an bun"! Astfel orele, zilele şi lunile vor fi sub semnul luminos al chipului lui Dumnezeu care iradiază lumină şi pace!
Aş vrea să spun că nimeni de pe toată suprafaţa pământului să nu mai considere pe cineva "duşman"... Aş vrea să spun că fiecare fiinţă omenească să privească la semenul său cu o atitudine de solidaritate, fraternitate, cordialitate...
Se spune că un creştin care se mândrea cu faptele sale bune a visat într-o noapte că era la poarta cerului. Cu litere uriaşe, pe frontispiciul porţii scria: "Cei ce vor să intre aici au nevoie de 1000 de puncte". Îngerul l-a întrebat:
- Ce ai făcut în viaţă?
- Eu? Am fost credincios Domnului întreaga mea viaţă. Am păzit cuvântul lui Dumnezeu cu toată sfinţenia.
- Foarte bine. Ai un punct. Altceva?
- Am dat mai mult decât zeciuiala de fiecare dată pentru lucrarea Domnului. Am ajutat pe săraci, pe văduve, pe orfani.
- Excepţional. Încă un punct.
- Am crescut o familie numeroasă de copii, pe care i-am făcut misionari. Eu însumi am predicat evanghelia şi am ajutat la răspândirea ei.
- Nemaipomenit! Aşa oameni cam rar vin pe aici, a spus îngerul. Încă un punct. Ai mai făcut ceva?
- Bietul om s-a pierdut cu totul. Dacă pentru tot ce spusese până acum valora numai 3 puncte, ce să mai adauge? A ridicat ochii spre uriaşa inscripţie şi a citit din nou: "Cei ce vor să intre aici au nevoie de 1000 de puncte!" A oftat adânc şi a exclamat:
- Doamne, aici se poate intra doar prin harul tău!
- Exact, a spus îngerul, aveţi 997 de puncte!
Nu ştiu ce v-aţi propus pentru noul an pentru că nu vă cunosc priorităţile. Pot, totuşi, să vă ofer o sugestie: anul acesta va fi altfel doar prin harul lui Dumnezeu care poate face minuni celui care îi deschide sufletul.
Nu este suficient să ne urăm: an bun! Trebuie să găsim curajul să dorim pentru anul nou oameni buni, viaţă de familie trăită în armonie, raporturi mai paşnice între oameni! Anul nou nu are nicio plăcere de a repeta cu plictiseală trecutul! Nu doreşte altceva decât să fie nou, dacă noi îi permitem şi ne dăruim să lucrăm în acest sens. De multe ori spunem: aş vrea ca noul an să ne aducă.... Şi noi ce intenţionăm să-i aducem? Nu este suficient să cerem, trebuie să fim dispuşi să dăruim. Cu uşurinţă acuzăm viaţa că nu ne împlineşte dorinţele, că se arată zgârcită şi chiar nedreaptă şi rea cu noi. Şi noi chiar suntem siguri că respectăm obligaţiile în privinţa vieţii?
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Să pornim la drum în acest an cu binecuvântarea lui Dumnezeu!
În realitate, Isus Cristos este "semnul" definitiv al binecuvântării lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor. În el, ne spune sfântul Paul, Dumnezeu Tatăl "ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea" (Ef 1,3). Pentru că datorită lui - Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut fratele nostru - şi noi, la rândul nostru, am fost "adoptaţi" de Dumnezeu ca fiii săi. De aceea fiului Mariei "i s-a pus numele de Isus" (evanghelie): nume care înseamnă "Dumnezeu mântuieşte".
În limbajul Scripturii, Dumnezeu "binecuvântează", comunicând într-un oarecare mod creaturilor sale ceva din energia sa de Creator. Binecuvântarea lui Dumnezeu este "puterea" care face să reuşească bine lucrurile, este acţiunea lui Dumnezeu care-l conduce pe om la deplina realizare de sine însuşi.
De aceea, nu trebuie să ne fie frică de timp, ca de un duşman inexorabil al vieţii... "Moştenirea" noastră înseamnă participare la slava veşnică a lui Cristos. "Acest cuvânt este sigur: dacă murim împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el; dacă suferim împreună cu el, vom şi domni împreună cu el" (2Tim 2,11-12).
Aşadar să începem cu încredere, în numele lui Isus Cristos acest nou an, amintindu-ne în fiecare zi şi "meditând în inima noastră" ceea ce am celebrat în aceste zile. Şi cu ajutorul Duhului Sfânt să căutăm să fim unii pentru alţii "o binecuvântare a lui Dumnezeu", devenind instrumente şi făcători de pace şi de bine.
Este frumos să auzi că şi astăzi în multe familii, părinţii îşi binecuvântează copiii în fiecare zi. Într-o familie, cel mai mare dintre fii urma să plece la colegiu. În momentul plecării, mama şi tatăl au făcut semnul crucii pe fruntea fiului lor. Aveau o legătură mai puternică decât cuvintele.
Azi, mai mult ca oricând, se simte necesitatea de a fi binecuvântaţi! Binecuvântarea este dată în numele lui Dumnezeu. Părintele este mijlocitorul obişnuit al binecuvântării ce vine de sus. Să curăţăm binecuvântarea de orice crustă superstiţioasă şi de orice interpretare în cheie magică, să nu o golim de valoarea sa cea mai genuină şi tradiţională. Binecuvântarea deschide pe orizontul nostru chipul luminos, binevoitor, surâzător al lui Dumnezeu. Şi noi ne simţim protejaţi, asiguraţi în ciuda a toate: Domnul să facă să strălucească chipul său asupra ta şi să-ţi dăruiască pacea!
Începând un an nou, vă rog să luaţi această hotărâre: să-i binecuvântaţi pe cei care sunt aproape de voi. La început vă poate părea ciudat să o faceţi, dar începeţi cel puţin cu o binecuvântare în inima voastră. Când vă vedeţi copilul - sau oricare altă persoană cu care locuiţi - spuneţi: "Domnul să te binecuvânteze". Încetul cu încetul, puteţi extinde această binecuvântare şi la alţii: la colegii de muncă, la prieteni, la persoanele cu care vă întâlniţi în drumurile voastre zilnice. Binecuvântarea voastră îi va ajuta - şi vă va ajuta şi pe voi.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Păstoraşii vin grăbiţi să vadă minunea, vestea cea bună adusă de îngeri! De unde graba? Din sufletul lor plin de credinţă!
Credinţa este aceea care îl pune pe om în mişcare; cu cât este mai mare, cu atât se aleargă mai repede. Trebuie să ştim şi să credem acest mare adevăr aducător de pace: graba spre Isus este timp câştigat pentru începutul fericirii veşnice. Graba păstorilor mai izvora şi din speranţa că vor fi binecuvântaţi de noul rege abia născut, de cel prezis de profeţi şi atât de mult dorit de patriarhi. Ajunşi la ieslea din peştera săracă, găsesc pe pruncul Isus înfăşat şi culcat pe paie. Ca îndoiala să nu le întunece credinţa, păstorii cad în genunchi, îşi închid ochii şi se roagă. Rugăciunea îi va ridica şi-i va face să se întoarcă la turmele lor lăudând şi preamărind pe Dumnezeu. Din acea clipă ei trăiesc bucuria mântuirii: viaţa cea nouă în Cristos.
Păstorii au povestit multora cele auzite şi văzute în acea noapte binecuvântată. Câţi i-au crezut şi s-au dus la Betleem? S-au minunat, s-au mirat de cele auzite şi le-au uitat. Când vor veni magii se vor cutremura împreună cu Irod şi cu tot Ierusalimul.
Maria, mama lui Isus, Născătoare de Dumnezeu şi Regina păcii, să ne ajute ca în toate zilele anului nou să ducem la îndeplinire misiunea ce ne-a fost încredinţată de păstori, de a vesti lumii bucuria Crăciunului: s-a născut Emanuel - Dumnezeu cu noi - fiindcă el şi numai el este pacea noastră (Ef 2,14).
Naşterea feciorelnică a Fiului lui Dumnezeu din Maria atestă că cel care se naşte din ea după trup este Cuvântul care se naşte din Tatăl din veşnicie. Acest principiu dogmatic al integrităţii fecioarei Mariei este misterul întrupării, mister care fiind lucrarea Duhului Sfânt, numai cu ochii credinţei poate fi recunoscut.
Maria, mama lui Dumnezeu, este în evanghelia de astăzi emblema ideală a săracului lui Iahve, adică a credinciosului care meditează în inimă misterul lui Cristos. Un mister care are în centru un copil divin, care ne aduce pacea!
În anul 1968, Papa Paul al VI-lea a stabilit pentru 1 ianuarie Ziua Mondială a Păcii. Sfântul Părinte, Papa Francisc, în mesajul său pentru celebrarea celei de-a 48-a Zi Mondială a Păcii (1 ianuarie 2015), trage un semnal de alarmă şi invită toate popoarele să respecte demnitatea, libertatea şi autonomia persoanei umane.
Dedicată în mod tradiţional păcii, această zi poate stimula o reflecţie şi asupra acestei datorii fundamentale a celui credincios în lume. În afara meditării mesajului papal, să fie influenţată atenţia la ritul păcii prin care familia umană exprimă între ei iubirea reciprocă înainte de a participa la euharistie.
Numai Cristos, Principele păcii, poate să ne dea pacea adevărată, dar aceasta o face mai ales prin mijlocirea Mariei, Regina păcii. Pacea, binele fundamental al omenirii, este condiţia tuturor celorlalte bunuri. Ne amintim de salutul îngerilor din noaptea de Crăciun: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă" (Lc 2,14).
Isus este principele păcii (cf. Is 9,5). Nimeni nu are pace fără Cristos, el ne dă Duhul său, iar una din roadele Duhului este pacea. Evanghelia este un adevărat tratat de pace între Dumnezeu şi oameni, şi a oamenilor între ei. Locuinţa păcii este mai întâi în inima oamenilor. Pacea sufletului înseamnă prezenţa iubirii lui Dumnezeu. Izvorul păcii este virtutea umilinţei care situează sufletul la locul lui şi îl aşază pe Dumnezeu în suflet. În definitiv, pacea este întotdeauna rodul biruinţei iubirii asupra egoismului.
Condiţii indispensabile la construirea păcii: recunoaşterea reciprocă a persoanelor şi a popoarelor, respectarea demnităţii persoanei umane, împărţirea bunurilor şi bogăţiilor spirituale şi materiale, practicarea asiduă a fraternităţii şi a bunătăţii. Astfel, pacea este şi rodul iubirii, care merge mult mai departe de ceea ce poate aduce dreptatea. În fiecare zi oamenii trebuie să lucreze pentru pace, în respectarea ordinii stabilite de Dumnezeu, ordine ce se bazează pe adevăr, se construieşte cu dreptate, primeşte viaţă şi se exprimă cu eficacitate în libertate (Papa Ioan al XXIII-lea).
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aceasta este urarea mea: să fiţi binecuvântaţi de Domnul, să duceţi vestea cea bună tuturor oamenilor şi să rămâneţi mesageri ai păcii, a dreptăţii şi a iubirii! Mulţi ani! Amin!
