Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Omul este o fiinţă liberă întrucât este o fiinţă inteligentă, conştientă, responsabilă. Dumnezeu a creat oameni, fiinţe libere, nu roboţi. Omul poate să aleagă între bine şi rău, între credinţă şi necredinţă, între calea cea îngustă care duce la mântuire şi calea cea largă care duce la pierzare. În libertatea de voinţă, în capacitatea de alegere, stă toată măreţia omului, dar totodată şi toată tragedia omului; măreţia, dacă omul alege binele, credinţa, pe Dumnezeu, mântuirea; tragedia, dacă alege răul, păcatul, necredinţa, idolii, osânda.
Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică ne prezintă două texte biblice în care ne sunt descrise două momente dramatice în care omul e invitat să facă o asemenea alegere. În primul text pe care l-am auzit la prima lectură e vorba de o alegere bună. Evreii erau pe punctul de a pune stăpânire pe Ţara Făgăduinţei. Iosue, conducătorul poporului, a adunat toate seminţiile lui Israel, la Sihem. Locul pe care l-a ales Iosue era important. La Sihem i-a apărut Domnul lui Abraham şi i-a promis ţara Canaanului şi urmaşi numeroşi ca stelele cerului şi ca nisipul mării. La Sihem patriarhul Iacob a cumpărat primul ogor din ţara Canaanului unde s-a stabilit cu familia sa. Şi tot la Sihem evreii au înmormântat osemintele patriarhului Iosif pe care le-au luat cu ei când au plecat din Egipt. Iosue a pus poporul să facă o alegere clară: "Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi! Domnului care v-a dat atâtea semne de iubire, care v-a ocrotit şi v-a salvat din atâtea situaţii disperate? Sau idolilor cărora le slujeau strămoşii voştri de dincolo de Eufrat, de unde a venit Abraham? Sau idolilor Amaleciţilor din ţara în care aţi intrat? E adevărat că idolii cer mai puţin, nu sunt atât de exigenţi: nu vă interzic să furaţi, să minţiţi, să săvârşiţi adulter, să ucideţi, şi atâtea altele. Dar ei nu vă vor ocroti căci, în realitate, ei nici nu există; veţi pieri". Tot poporul a răspuns într-un glas: "Departe de noi gândul să-l părăsim pe Domnul, şi să slujim altor dumnezei. Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul lui".
Trecând acum la al doilea text, cel din evanghelie, găsim o situaţie asemănătoare. Ascultătorii lui Isus din sinagoga din Cafarnaum sunt puşi în situaţia dramatică de a alege între a rămâne cu Cristos sau a-l părăsi. De data aceasta alegerea a fost rea. Isus a ţinut în sinagogă un lung discurs despre pâinea vieţii, despre euharistia dătătoare de viaţa veşnică: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu nu va muri în veci". Discursul se termină cu un eşec total. Toţi îi întorc spatele şi îl abandonează. Chiar şi cei mai mulţi dintre ucenicii săi care îl însoţiseră până atunci pleacă, îl părăsesc. Isus se trezeşte singur în sinagogă. Isus nu-i opreşte, nu le zice: "Staţi, staţi, nu plecaţi! Veniţi înapoi! Poate nu m-am exprimat eu destul de clar, poate nu m-aţi înţeles voi bine, m-aţi înţeles greşit". Nu, nu-şi retrage nici un cuvânt. Preferă să rămână singur, dar nu schimbă nimic din adevărul predicat. Mai rămâne în jurul lui o mână de oameni: erau cei doisprezece apostoli. Isus se îndreaptă spre ei şi îi întreabă: "Vreţi poate să plecaţi şi voi? Poftim, plecaţi, sunteţi liberi, nu vă ţin cu forţa, puteţi pleca". Petru ia cuvântul şi spune în numele tuturor: "La cine să mergem, Doamne? Numai tu ai cuvintele vieţii veşnice. Noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Cristos, adică Mesia, Sfântul lui Dumnezeu".
Noi am crezut. Dar ceilalţi, aproape toţi, de ce nu au crezut? Credinţa este darul lui Dumnezeu. Spune Isus în evanghelia de azi: "Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl". Dar Dumnezeu nu atrage pe nimeni cu forţa. Omul are voinţă liberă: poate să primească sau să respingă darul lui Dumnezeu, poate să creadă sau să nu creadă. Care este cauza pentru care iudeii nu au crezut, şi pentru care oamenii din toate timpurile refuză darul credinţei?
Au zis ascultătorii lui Isus: "Grele sunt cuvintele acestea; cine poate să le suporte?". Iată o cauză pentru care iudeii nu au crezut, şi pentru care oamenii de azi refuză credinţa. Într-adevăr, cuvintele lui Isus sunt grele; Isus este exigent; el cere sacrificii, înfrânare, luptă, purtarea crucii. Dar Isus nu-şi schimbă discursul, chiar dacă rămâne singur. El nu ştie ce este compromisul, el nu negociază; nu este ca politicianul care promite orice, chiar şi luna de pe cer, ca să câştige popularitate, simpatie, adepţi care să-i aducă voturi. Biserica a primit de la Cristos misiunea de a-i predica cuvintele grele până la sfârşitul lumii, neschimbate, fără cedări, fără compromisuri. Biserica e foarte criticată azi; se fac presiuni asupra ei, i se reproşează: de ce interzice divorţul, de ce nu aprobă căsătoria homosexualilor, de ce nu-i primeşte pe divorţaţii recăsătoriţi la împărtăşanie, de ce condamnă convieţuirea înainte de căsătoria religioasă, de ce condamnă avortul şi contracepţia, ş.a.m.d. Biserica, spun contestatarii, a rămas în urmă, a pierdut contactul cu lumea modernă, civilizată. Ea ar trebui să renunţe la concepţiile ei retrograde, învechite, medievale şi să se reformeze, să se modernizeze, să se adapteze la mentalitatea lumii de azi. S-a creat o prăpastie între Biserică şi lumea modernă. Biserica pierde audienţa maselor predicând lucruri pe care lumea de azi nu le mai acceptă. De aceea lumea modernă abandonează Biserica. Ce s-ar întâmpla dacă Biserica ar ceda, şi-ar pleca genunchi în faţa mentalităţii păgâne, moderne?
Cineva şi-a imaginat următoarea întâmplare. Într-o duminică, un preot stătea în uşa bisericii. Afară era multă lume. Dar nimeni nu putea să intre, deoarece între biserică şi stradă apăruse dintr-o dată o prăpastie, o groapă adâncă. Atunci preotul a început să umple groapa cu tot ce era în biserică: altar, bănci, statui, icoane, confesionale. În sfârşit, s-a creat o punte şi lumea a năvălit în biserică. Dar vai! Biserica era complet pustie, nu mai era nici măcar tabernacolul. Lumea a ieşit afară şi nu a mai intrat în acea biserică. Dacă Biserica ar arunca la groapă valorile spirituale, morale, evanghelice, pentru a crea o punte între ea şi lumea modernă, pentru a atrage lumea, ea va deveni pustie, şi-ar pierde identitatea, n-ar mai interesa pe nimeni, s-ar dizolva, ar deveni tot una cu lumea. Celor care mai rămân în ea, Biserica le spune ce a spus Isus în sinagoga din Cafarnaum: "Vreţi să plecaţi şi voi? Poftim, plecaţi, nu vă ţine nimeni cu forţa, dar adevărul nu poate fi schimbat. Evanghelia nu poate fi sacrificată de dragul mentalităţilor la modă ale lumii".
Ca şi evreii de pe vremea lui Iosue, ca şi evreii de pe vremea lui Isus, noi suntem permanent puşi în situaţia de a face o alegere, de a opta între credinţă şi necredinţă, între a rămâne cu Cristos şi a-l abandona pe el. O alegere de credinţă radicală, necondiţionată, definitivă, exclusivă, fără compromisuri sau jumătăţi de măsură: "Nu puteţi sluji la doi stăpâni; cine nu este cu mine, este împotriva mea. O alegere în care nu este şi "da" şi "nu", şi cu Cristos şi separaţi de Cristos sau chiar împotriva lui. Aici în biserică ne rugăm lui Cristos, suntem alături de el, îi spunem "da", îi promitem fidelitate şi iubire; când ieşim din biserică îl înjurăm pe el şi toate lucrurile sfinte, săvârşim tot felul de păcate, adică îi spunem "nu" lui Cristos. Va veni o zi, ziua judecăţii, când va avea loc o ultimă alegere. Numai că atunci alegerea nu o vom mai face noi, ci Cristos, judecătorul. Atunci pe unii îi va aşeza la dreapta, printre oi, pe alţii la stânga, printre capre. Acum în prezenţa lui Cristos reînnoim alegerea noastră bună, spunând: "Departe de noi gândul să-l părăsim pe Domnul... Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul lui". "Doamne, la cine să mergem? Numai tu ai cuvintele vieţii veşnice".
Întărim acum această alegere de credinţă, rostind cu multă atenţie mărturisirea de credinţă: Cred într-unul Dumnezeu...
27 august 2006 - Pr. Maricel Medveş
23 august 2009 - Pr. Mihai Enăşel
26 august 2012 - Pr. Egidiu Condac
26 august 2018 - Pr. Iosif Antili
[ Index predici şi predicatori ]
