Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători
Luminaţi şi animaţi de Duhul Sfânt suntem în casa Domnului pentru ca asemenea primilor creştini să stăruim în rugăciune, în unire frăţească, în frângerea pâinii şi în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Lecturile Liturghiei duminicii de astăzi proclamă necesitatea şi importanţa credinţei în slujirea lui Dumnezeu, împlinirea legilor divine, respectarea sacralităţii căsătoriei şi primirii cu veneraţie a misterului sfintei Euharistii.
Totodată vedem cum credinţa, fiind un act personal, responsabil, presupune libertate deplină conform cu demnitatea persoanei umane.
Dumnezeu se propune, dar nu se impune, el nu refuză pe nimeni, oferă gratuit germenul credinţei, care apoi prin aportul personal trebuie să crească, să-l transforme şi să-l facă apt să influenţeze în bine pe semeni şi să le transmită o nouă speranţă.
Sfânta Fecioară Maria, celebrată în aceste zile de august, ne este un model deosebit în practicarea virtuţii credinţei şi în alegerile noastre decisive şi dificile. Este o perfectă analogie între cuvintele ei: "Fie mie după cuvântul tău" şi cuvântul Amin, spus de credincioşi la primirea trupului lui Cristos. Mariei i s-a cerut să creadă că cel pe care îl va naşte este Fiul lui Dumnezeu, nouă ni se cere să credem că în Euharistie acelaşi Fiu al Tatălui veşnic şi al Mariei se actualizează şi ni se oferă cu toată fiinţa umano-divină sub speciile sacramentale.
Prima lectură surprinde un moment din istoria evreilor, când la Sichem se naşte noul popor israelit format din cei întorşi din exilul egiptean şi cei din neamul lui Esau de pe muntele Seir. Ajunşi acum într-o viaţă sedentară, cvasistatală, ei vin în contact cu probleme noi, definitorii pentru identitatea lor cultuală. Conducătorul Iosua îi provoacă la o alegere hotărâtoare. Alegeţi-l astăzi pe acela căruia voiţi să îi slujiţi, pe zeii popoarelor vecine sau pe Domnul. El le declară alegerea sa - eu şi casa mea vrem să îi slujim Domnului. Considerând binefacerile primite de la Domnul şi ştiind că el singur e Dumnezeul lor, ei mărturisesc cu convingere şi hotărât: "Mai bine moartea decât să-l părăsim pe Domnul şi să slujim altor zei". Se angajează să-l slujească cu încredere şi supunere, abandonându-se în mâinile lui.
Asemenea israeliţilor, şi noi la Botez am hotărât prin voinţa părinţilor şi naşilor să-i slujim Domnului, dar în vicisitudinile vieţii am devenit şovăitori şi ezitanţi. Alternăm în această slujire. Zilnic avem situaţii de a face alegeri între virtute şi viciu, credinţă şi necredinţă, între Dumnezeu şi patimi. Trebuie să ne delimităm în alegeri, căci nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.
Drama necredinţei îl încearcă mai ales pe omul evului modern prin contrastele sale. Trebuie să recunoaştem progresul în toate domeniile spre binele omului, dar trebuie să vedem şi aspectele negative care atentează la demnitatea umană, cum ar fi, indiferentismul religios, raţionalismul absolut, care exclude misterul şi revelaţia divină, exaltarea libertăţii fără încorsetări ale moralei, care duce la o permisivitate absolută.
Apoi, nu puţini sunt adoratorii idolilor moderni, ca vraja demenţială a banului, profitul maxim prin orice mijloc, mistica orientală, înstrăinarea de sine, cauzată de zgomot şi senzaţional, apetenţa obsedantă carnală, consumismul opulent, euforia aburilor bahici sau a drogurilor. Toate acestea sunt ca nişte rachete cosmice care îl scot pe om din sfera de gravitaţie din jurul lui Dumnezeu. Se aude ecoul cuvintelor sfântului Paul: "Mulţi se arată ca duşmani ai crucii, Dumnezeul lor este stomacul" sau sfântul Ioan când zice "tot ce e în lume e pofta ochilor, pofta inimii şi mândria vieţii". Omul trebuie să aleagă, aşadar, între Dumnezeul adevărat şi această pleiadă de idoli care îi zâmbesc îmbietor.
Pentru a-l alege pe Dumnezeu trebuie să-l caute acolo şi aşa cum a hotărât el. Exegetul Lagrange relatează despre scriitorul Pierre Leti care, după ce a ajuns la apogeul succesului, a găsit notorietatea pe primele pagini ale publicaţiilor, a decis să îl caute şi pe Dumnezeu, dar nu în liniştea rugăciunii, a meditaţiei sau a Spovezii, ci într-un stil spectacular. Printr-o scrisoare l-a invitat pe Dumnezeu la o întâlnire. A stabilit şi locul, muntele Sinai, unde Dumnezeu s-a revelat lui Moise. În zadar a aşteptat scriitorul, Dumnezeu nu s-a prezentat la întâlnire.
Magnetul nu-şi exercită proprietatea asupra oricărei materii. Dumnezeu nu se prezintă în faţa celui care se abate de la adevăr, a cărei voinţă e paralizată de mândrie şi alte patimi, de indiferenţă faţă de cele spirituale. Cristos spune: "Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-i este dat de Tatăl".
Fragmentul evangheliei de astăzi încheie discursul lui Isus despre Euharistie, discurs care urmează o spirală ascendentă. Porneşte de la înmulţirea pâinii materiale, urcă la pâinea vieţii coborâte din cer, pentru ca la apogeu să declare surprinzător: "Eu sunt pâinea vieţii, cine mănâncă trupul meu are viaţă veşnică!"
Astfel Isus îi pune pe discipoli şi pe fiecare dintre noi în faţa unei alegeri radicale de credinţă.
Ce este această pâine? întreba sfântul Ioan Gură de Aur. Este trupul lui Cristos. Ce devin cei ce o primesc? Trupul lui Cristos, nu mai multe, ci unul singur.
Suntem, aşadar, în faţa misterului credinţei, care ne cere încredere în cuvântul infailibil al lui Cristos şi ascultare plină de adoraţie. Filozoful Epictet spunea: "Dumnezeu ne-a dat o limbă şi două urechi ca să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim". Acest lucru îl cere acest mister venerabil.
Cuvintele lui Cristos au provocat o totală deziluzie şi amăgire în sufletele ascultătorilor, care le luau în derizoriu şi spuneau: "Cine poate să le înţeleagă?"
Înmulţirea pâinilor în pustiu le-a dat speranţa de a-l vedea pe Mesia aşa cum şi-l imaginau ei, un eliberator şi un erou naţional. Acum aşteptau de la el belşug de pâine materială, el însă le propune o pâine cerească. Le bulversează total aşteptările. Ei nu înţeleg că Isus vrea să le dea mai mult decât aşteptau ei. Ce greşeală impardonabilă!
Văzându-i pe ucenici îndepărtându-se, Cristos nu retractează, nici nu atenuează cuvintele, ci îi întâmpină: "Vreţi oare să plecaţi şi voi?" Petru, luminat nu de carne şi sânge, ci de Tatăl veşnic, răspunde: "La cine să mergem, Doamne, numai tu ai cuvintele vieţii veşnice; noi am crezut că tu eşti Fiul lui Dumnezeu!"
Cristos stă şi astăzi în faţa lumii moderne şi se prezintă ca adevăr, cale, lumină, sens al vieţii; căci spune: "Eu pentru aceasta m-am născut şi am venit în lume, să dau mărturie despre adevăr, tot cel ce este din adevăr ascultă glasul meu, am venit să aibă viaţă şi să o aibă din plin".
Dar aşa cum a fost atunci se repetă şi acum, că nu puţini îl părăsesc şi renunţă la el, aşa cum pasionaţii muzicii moderne închid alergic radioul când aud operele lui Bach, Motzart, Bethowen.
Obişnuiţi cu reclama atâtor mâncăruri şi băuturi uşoare şi halucinante, ancoraţi în prejudecăţi se îndepărtează de Cristos şi pierd ocazia de a-şi converti inima, de a gusta darurile sale surprinzătoare. Însă eliminându-l nu rămâne decât întuneric şi teroare, dacă-l părăsim nu mai găsim decât disperarea, golul, absurdul, mizeria patimilor, nonsensul suferinţei şi al vieţii.
Dag Hammerkjold, fost secretar ONU, afirma: "Dumnezeu nu moare în ziua în care noi încetăm a crede în el. Noi însă încetăm de a mai trăi cu adevărat în ceasul în care existenţa noastră nu mai e luminată de darul acelei minunate reînnoiri a credinţei, al cărui izvor este dincolo de hotarele raţiunii".
Cine însă are forţa să spună cu Petru, "La cine să mergem, Doamne?"; cine îl alege cu bucurie şi speranţă se uneşte intim sufleteşte cu el. Trăieşte viaţa dumnezeiască după cuvântul lui Cristos: "Rămâne în mine şi eu în el"!
Pentru a zugrăvi această realitate de unire, sfântul Paul foloseşte în lectura a doua termeni matrimoniali. Unirea dintre soţi devine o imagine sacramentală a unirii dintre Cristos şi Biserica sa. Conciliul Vatican II declară: "Misterul dragostei lui Dumnezeu faţă de credincioşi îşi găseşte expresia sensibilă şi vizibilă în comuniunea de iubire dintre soţi".
Lecturile de astăzi ne provoacă cu diferite întrebări: Cui vrei să-i slujeşti? Poţi spune cu Iosua: eu şi casa mea vrem să îi slujim Domnului, mai curând moartea decât să-l părăsim pe Domnul? Ştii ce idol vrea să îşi facă piedestal în inima ta? Este pentru tine căsătoria un lucru sacru? Se regăsesc în ea principiile trasate de sfântul Paul? Consideri că găseşti pacea sufletească şi răspunsuri la întrebările tale în altă parte decât în Cristos? Pe cine şi ce alegi zilnic în faptele tale? Amin.
