Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Lăudat să fie Isus Cristos!
Încercăm să ne continuăm drumul nostru, de convertire, împreună cu Evanghelia sfântului Marcu, care ne acompaniază în aceste săptămâni. Acum câteva duminici, am asistat la alegerea unor apostoli, apoi cu aceşti apostoli am pornit şi noi la drum, am văzut minunea făcută de Isus acelui posedat, ne-am bucurat de ajutorul pe care Isus l-a făcut soacrei lui Petru, pe care a vindecat-o de acea febră puternică, iar astăzi am urmărit cu atenţie minunea extraordinară făcută unui lepros. Lepra, o boală gravă, care în trecut dădea mari probleme societăţii, şi obliga autorităţile să ia măsuri drastice împotriva bolnavilor.
Prima lectură reaminteşte prescrierile din Legea veche cu privire la aceşti bolnavi: să-şi rupă hainele, să strige în gura mare că nu sunt curaţi, şi ce era mai dureros, trebuiau să locuiască în afara cetăţii. Am putea spune atunci: câtă cruzime pe acei oameni! Cum să îndepărtezi din mijlocul comunităţii pe cineva care este bolnav...? Asta doar ei puteau să o facă, să recurgă la asemenea procedee. Şi totuşi, e chiar aşa? Doar ei puteau fi în stare de astfel de lucruri? Sau se mai întâmplă şi în zilele noastre? Oare nu am fi capabili să ne asemănăm cu ei, dacă am şti că printre noi este cineva bolnav de Ebola, sau un altul ar putea să ne contamine cu vreo gripă aviară...? Nu s-au întâmplat demult aceste nenorociri ce ne fac să ne comportăm ca ceilaţi.
Un lepros era considerat un mort, nu mai avea nicio speranţă, nu mai avea demnitatea de a se mai numi om. Nimic nu se putea face pentru a nu se contamina cu aceşti bolnavi, de unde şi decizia de a-i îndepărta definitiv din sânul comunităţii. Dacă noi la momentul actual, în schimb, ne putem coaliza pentru a combate orice boală fizică, la ei era aproape imposibil. În plus, acelei persoane i se mai punea şi această etichetă: eşti bolnav pentru că ai păcătuit, păcatul atrage pedeapsa din partea lui Dumnezeu, aşa că vezi-ţi de viaţa şi de boala ta! În acest context se înţelege şi mai mult motivul abandonării lor în afara oraşului. Păcătosul, împotrivindu-se alianţei cu Dumnezeu, decide să iasă din poporul ales.
Nu este greu, aşadar, să ne imaginăm cât de greu putea fi pentru cineva bolnav de lepră: incurabil şi pentru totdeauna exclus din relaţiile cu ceilalţi. Boală şi singurătate, durere şi abandon, disperare şi blestem: acestea erau elementele personalităţii leprosului. De multe ori aceste sentimente le pot avea şi unii dintre bolnavii din societatea de azi, bolnavi de care nimeni nu-şi mai aduce aminte, care sunt lăsaţi singuri, fără să li se deschidă uşa camerei lor zile întregi.
Dacă am observa o persoană rea, arogantă, avară, care îşi caută doar propriile interese, am avea curajul să-i stăm prin preajmă? Ne-am apropia aşa uşor de dânsa? Sau imediat am spune că e mai bine să stăm departe de acest fel de oameni, că oricum ne-am face doar nouă rău, că oricum nu se va schimba nicicând, că oricum, până la urmă lumea e plină de aceşti oameni şi cel mai bine pentru mine, pentru noi, e să nu avem de-a face cu respectivul. Când se va schimba, când va da semne că nu mai face parte din acea categorie ce poate face rău, atunci mă voi apropia. Dar până atunci să aştepte.
Într-o condiţie asemănătoare s-a aflat şi leprosul din evanghelia de azi. Era singur, doar el şi boala lui, şi auzind despre Isus, prinde curaj şi încearcă să se apropie de Mântuitorul. Aşa cum spuneam şi mai devreme, în acel timp exista această gândire că până şi Dumnezeu îi ţinea departe de sine pe aceşti bolnavi. Niciun lepros nu putea să ajungă în templu, să stea acolo pentru rugăciune. Dar într-adevăr era aşa? Sau aceasta era proiecţia omului, că ceea ce făcea el considera a fi şi voinţa lui Dumnezeu. Cu Isus începe această schimbare de mentalitate. Leprosul se apropie de Isus, şi în genunchi, îi adresează aceste cuvinte: dacă vrei, poţi să mă cureţi! Ce ar însemna aceste cuvinte? Că Isus ar putea să nu îl cureţe, deci stă la latitudinea lui Isus, dacă îl va vindeca sau nu. Acestă cerere a leprosului poate fi vazută ca fiind un ajutor de care are nevoie pentru a intra din nou în mijlocul comunităţii. Şi nu este doar cererea leprosului, dar poate fi şi cererea noastră, ori de câte ori ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi vrem să ne apropiem din nou, avem acelaşi traseu de făcut. De multe ori această cerere este diferită, de la om la om, dar răspunsul este mereu acelaşi.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dumnezeu ne primeşte pe fiecare dintre noi, toţi suntem fiii săi, şi cu toţii suntem iubiţi de el. Isus îl curăţă, şi totodată îl ajută să-şi schimbe mentalitatea. La ce mă refer aici? Textul evanghelic ne spune că Isus îl trimite afară, dar afară unde? Căci nu erau în vreo încăpere, ci Isus îl trimite afară din concepţia sa, doreşte ca acest om să gândească diferit faţă de toţi contemporanii săi, care îl vedeau pe Dumnezeu ca unul care pedepseşte şi îi ţine departe de sine pe cei bolnavi sau păcătoşi. Vrea şi nouă să ne schimbe această idee, şi să ne transmită că Dumnezeu ne iubeşte, ne vrea binele, nicidecum răul sau suferinţa pentru noi. Isus este medicul nostru, a venit pentru a ne curăţi de boala noastră fizică şi spirituală, aşadar să nu ne fie frică să mergem spre el, să-l chemăm în ajutorul nostru.
Adevărata semnificaţie a evangheliei de azi este că Isus doreşte să ne vindece de lepra noastră, să ne spună că s-a terminat cu barierele dintre oameni şi ne-a adus fraternitatea. În momentul în care îi spune celui vindecat să se prezinte preotului, adică cel care l-ar fi recunoscut în public ca fiind sănătos, Isus insistă să nu divulge şi cine l-a vindecat, dar această cerinţă a lui Isus nu este împlinită. Isus nu caută glorie, nu vrea să convertească lumea prin minunile sale, ci prin cuvântul său. Nu vrea publicitate, nu vrea ca această minune să fie confundată cu vestirea evangheliei; evanghelia nu este rezolvarea miraculoasă a problemelor noastre. Minunea putea fi ceva periculos pentru Isus, ar fi putut face să eşueze misiunea lui, sau să o devieze total: ar fi putut face să se creadă că împărăţia lui Dumnezeu ar consta într-o fericire cu totul pământească. Isus nu doreşte acest lucru. Adevărata "mântuire", salvarea radicală pe care o propune Isus, nu va putea fi înţeleasă pe deplin decât în lumina morţii şi învierii sale.
Să-i cerem Domnului să avem curaj şi umilinţă, pentru ca şi noi, asemenea leprosului, să cerem să ne lăsăm curăţaţi de lepra noastră, mai ales cea spirituală, lăsându-ne vindecaţi prin sfânta spovadă şi sfânta Euharistie. Amin!
Lăudat să fie Isus Cristos!
