"Mergând în lumea întreagă predicaţi evanghelia!"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
După ce timp de patruzeci de zile am contemplat împreună misterul învierii Domnului nostru Isus Cristos, suntem chemaţi astăzi să sărbătorim cu bucurie minunata lui înălţare la cer la dreapta lui Dumnezeu.
Atât prima lectură cât şi fragmentul evanghelic ne prezintă ultimele momente petrecute de Isus împreună cu ucenicii, aici pe pământ, şi ultimele lui învăţături înainte de a fi înălţat şi ascuns privirilor.
Care este mesajul sărbătorii de azi pentru fiecare dintre noi? Înălţarea lui Isus cu siguranţă nu înseamnă plecarea lui Isus din mijlocul nostru, retragerea lui într-un loc îndepărtat de unde va veni mai târziu pentru a-i judeca pe oameni.
Înălţarea lui Isus înseamnă îndeplinirea până la capăt a planului de mântuire al omului, şi anume, reîntoarcerea lui în casa Tatălui. În Adam toţi am fost alungaţi din Paradis, din locul fericirii veşnice, din casa Tatălui. În Isus toţi ne reîntoarcem acasă.
Cu siguranţă fiecare dintre noi a simţit măcar o dată tristeţea îndepărtării pentru o perioadă de casa părinţilor noştri pământeşti. Şi pe cât de mare este tristeţea atunci când trebuie să ne îndepărtăm de cei dragi, pe atât de mare este bucuria care se simte atunci când ne reîntoarcem acasă pentru a fi din nou în prezenţa lor. Nicăieri pe lume nu este mai bine ca acasă.
Paradisul este casa sufletului nostru. Noi pentru asta am fost creaţi şi nu ne vom simţi cu adevărat fericiţi până nu ne vom întoarce acasă. Amăgiţi fiind că vor deveni precum Dumnezeu, primii oameni au sfârşit prin a fi alungaţi din Paradis. În Isus înălţat la cer se deschide din nou fiecăruia dintre noi drumul către Paradis. În Isus fiecare dintre noi se întoarce acasă, în Paradis.
Înălţarea lui Isus nu înseamnă îndepărtarea lui din mijlocul nostru, dar ne dăruieşte nouă speranţa că vom ajunge şi noi acolo unde este el. Sărbătoarea de azi, mai mult ca niciodată, ne cheamă să ne ridicăm privirea în sus.
Din păcate, însă, realitatea în care trăim şi ne mişcăm, de cele mai multe ori ne invită să ne uităm doar la nivel orizontal, să ne mulţumim cu lucrurile pământeşti. Bunurile şi plăcerile acestei vieţi ne sunt prezentate ca fiind suficiente pentru viaţa noastră, ca fiind izvorul fericirii adevărate. Însă, mai devreme sau mai târziu, mari sunt dezamăgirea şi golul pe care acestea le lasă în inima noastră. Ceea ce părea frumos se dovedeşte a fi iluzie, ceea ce părea a fi atrăgător nu este decât "balon de săpun" care dispare imediat.
Prin înălţarea sa Isus spune fiecăruia dintre noi: "Tu ai fost creat pentru Paradis". Iar gândul că noi suntem creaţi pentru Paradis schimbă în mod radical modul nostru de a trăi, de a ne relaţiona, de a ne raporta la lucrurile şi evenimentele vieţii de fiecare zi. Lucrurile de care ne folosim devin simple instrumente de care ne folosim pentru a ne câştiga fericirea veşnică, iar evenimentele vieţii de fiecare zi ocazii prin care putem creşte în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Iar această chemare la Paradis, la fericire veşnică, nu o putem ţine doar pentru noi, însă trebuie să o facem cunoscută fraţilor noştri. Isus însuşi, înainte de a se înălţa, trimite pe ucenicii săi în toată lumea pentru a predica la toată făptura vestea bună a mântuirii: "Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura." Ce înseamnă pentru noi azi a predica evanghelia? Această misiune aparţine doar anumitor persoane, preoţi, călugări? Cu siguranţă această chemare de a predica cuvântul lui Dumnezeu nu aparţine doar preoţilor, dar este de datoria fiecăruia dintre noi ca, acolo unde suntem, să dăm mărturie cu viaţa noastră, cu modul nostru de a trăi că noi am fost creaţi pentru Paradis, că viaţa noastră nu se termină aici.
Sfântul Paul în Scrisoarea către Efeseni ne prezintă caracteristicile esenţiale ale unui ucenic al lui Cristos. Înainte de toate el este chemat să fie: umil, blând, îndelung răbdător, îngăduitor, un om al păcii şi al unităţii. Înainte a vorbi despre diferitele carisme şi misiuni, sfântul Paul ne arată cum aceste misiuni trebuie trăite. Nu toţi suntem chemaţi să fim învăţători, nu toţi suntem chemaţi să fim preoţi, însă toţi, acolo unde suntem, în familie, la locul de muncă, în relaţiile cu semenii noştri suntem chemaţi să dăm mărturie cu viaţa noastră că noi suntem purtători ai unei veşti bune. Nu faptul de a face lucruri extraordinare face din noi ucenici mai mult sau mai puţin importanţi, însă lucrurile aparent banale, de fiecare zi, făcute întru-un mod extraordinar dau valoare misiunii noastre de apostoli.
În această misiune de a da mărturie nu suntem singuri. Evanghelia ne spune că după înălţarea lui Isus la cer, ucenicii "au predicat pretutindeni în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau". Isus continuă şi azi să fie alături de noi, să ne întărească în mărturia noastră. Depinde de noi dacă ne lăsăm sau nu ajutaţi de el. Daţi-mi voie să subliniez doar două dintre modurile prin care ne putem lăsa ajutaţi de Dumnezeu: rugăciunea personală şi spovada şi împărtăşania.
Ori de câte ori ne rugăm la începutul zilei, în timp ce ne deplasăm de la un loc la altul sau seara în liniştea camerei noastre, ne punem mereu în prezenţa lui Dumnezeu şi simţim că nu suntem niciodată singuri. De asemenea spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne cât mai des ne eliberăm de tot ceea ce apasă şi primim puterea de merge mai departe întăriţi de prezenţa sa. Rugăciunea personală, spovada şi împărtăşania frecventă ne fac să simţim prezenţa şi ajutorul lui Isus în viaţa noastră.
Convinşi fiind că suntem creaţi pentru Paradis, conştienţi de nevoia de a fi susţinuţi de harul lui Dumnezeu în mărturia noastră de fiecare zi, cerem ajutorul Fecioarei Maria, mama noastră. Ea a fost alături de ucenici în momentul coborârii Duhului Sfânt, este alături şi de noi cu rugăciunea şi mijlocirea ei.
21 mai 2009 - Pr. Toni-Mihăiţă Cântaciu
17 mai 2012 - Pr. Iosif Iacob
10 mai 2018 - Pr. Bogdan Herciu
[ Index predici şi predicatori ]
