Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Au trecut doar câteva zile de la sărbătoarea Naşterii Domnului, când îngerii au făcut să răsune pe cerul Betleemului cântarea de bucurie şi de preamărire la coborârea pe pământ a Cuvântului divin, care "s-a făcut om" aducând astfel vestea cea mare "care va fi pentru tot poporul" că "în cetatea lui David ni s-a născut un copil, care este Cristos Domnul".
O primă şi mare descoperire!
Am primit apoi cu aleasă bucurie mărturia păstorilor care au ajuns primii la iesle, adorându-l cu inimi simple şi curate pe pruncul culcat în iesle. Am celebrat cu vie credinţă în ziua de 6 ianuarie, la Epifania Domnului, un alt moment de descoperire a misterului pe care Dumnezeu l-a trimis pe pământ pentru mântuirea lumii, admirând drumul magilor veniţi din răsărit pe urma semnului ceresc, al stelei celei miraculoase. Magii au dorit să-l găsească pe regele aşteptat de veacuri, să se închine lui şi să-i aducă daruri: aur, smirnă şi tămâie, semnele recunoaşterii regeşti.
Astăzi, când Biserica ne cheamă să celebrăm Botezul Domnului, o nouă şi convingătoare mărturie vine din partea cerului, din partea Părintelui ceresc, care proclamă chiar în momentul botezului lui Isus, în apele Iordanului din partea lui Ioan, ales să fie ultimul dintre profeţi şi înainte mergătorul lui Mesia, cel aşteptat de veacuri: "Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea!" (Mc 1,11).
După o lungă perioadă în care pruncul a crescut, a trecut prin drumul greu al exilului, după anii petrecuţi în casa şi atelierul tâmplarului din Nazaret, sub privirile atente şi pline de grijă ale mamei Fecioare Maria şi a dreptului Iosif, evangheliştii ni-l prezintă acum pe tânărul devenit matur, pregătit să înceapă misiunea pentru care Tatăl l-a trimis în lume, între oamenii ce aşteptau ieşirea din întuneric şi de sub jugul păcatului, adică mântuirea promisă de Tatăl încă de la începutul creaţiei, după păcatul primilor părinţi.
Acum se împlinesc cuvintele profeţilor, după cum aflăm din prima lectură din Cartea profetului Isaia: "Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă ...! Plecaţi-vă urechea şi veniţi la mine! Ascultaţi şi sufletele voastre vor trăi! Voi încheia cu voi o alianţă veşnică, după bunătatea de neclintit faţă de David. Iată, l-am pus ca martor pentru popoare, principe şi conducător pentru neamuri. Căutaţi-l pe Domnul cât timp se lasă găsit, chemaţi-l cât timp este aproape! Să-şi părăsească nelegiuitul calea sa şi păcătosul gândurile sale! Să se întoarcă la Domnul şi el se va îndura de ei, la Dumnezeul nostru, căci el este mărinimos în iertare!" (Is 55,1.3-4.6-7).
Sosind timpul aşteptat cu atâta dor, Ioan Botezătorul chemă lumea la convertire şi la începutul unei noi împărăţii. Acesta era sensul botezului său cu apă, ca să pregătească şi să dispună lumea la o nouă eră, la o nouă spălare cu apă şi Duh Sfânt. Pentru acest timp sfânt şi pentru acest program de iertare şi împăcare s-a pregătit Mesia cel coborât pe pământ, pe care Tatăl l-a trimis la oameni, în lume, parcurgând etapă cu etapă, crescând şi făcându-se asemenea oamenilor întru totul, afară de păcat.
Despre această misiune avea să vorbească Ioan în scrisorile sale, din care am ascultat un pasaj esenţial: "Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Însă cine învinge lumea dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Acesta este cel care vine prin apă şi sânge, Isus Cristos. Nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge. Şi Duhul este cel care dă mărturie, pentru că Duhul este adevărul. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este şi mai mare, pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: el a dat mărturie despre Fiul său" (1In 5,4a.5-6.9).
Momentul botezului lui Isus, care nu avea nevoie de spălarea cu apă pe care o practica Ioan Botezătorul, este tocmai momentul solemn al mărturiei Tatălui, care îl prezintă pe Fiul său trimis în lume să înceapă o nouă eră, un program de împăcare cu Tatăl, să instaureze o nouă împărăţie prin adevăratul său botez de pe Calvar, de pe cruce, unde să-şi verse sângele pentru spălarea tuturor păcatelor oamenilor din toate timpurile, a tuturor acelora care vor crede în el şi se vor boteza.
După mărturia lui Ioan Botezătorul, prin care îl recunoaşte şi îl arată pe mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii (cf. In 1,29-34), a sosit timpul ca însuşi Dumnezeu Tatăl să declare misiunea Fiului său pe care l-a trimis în lume, ca, făcându-se asemenea oamenilor şi luând asupra sa păcatele omenirii, să realizeze marele plan al împăcării lor cu cel care atât de mult i-a iubit şi îi iubeşte încât l-a jertfit, ca toţi să primească darul iertării şi al înfierii (cf. Gal 4,5).
Celebrarea misterului Botezului Domnului, aşezat la încheierea timpului Crăciunului şi al Epifaniei, vine să întărească în noi convingerea că misiunea lui Isus este aceea de a-i pregăti pe oameni, ca, urmându-l pe el şi trecând prin baia botezului, să ajungă, împreună cu el, la adevărata eliberare de păcat şi la redobândirea demnităţii pierdute. Trecerea prin baia botezului sângelui, aşa cum avea să o facă însuşi Cristos venit pe pământ, în numele tuturor, deschide posibilitatea spălării adevărate de păcate, prin credinţa în el şi prin spălarea cu apă şi Duh Sfânt în sacramentul Botezului.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Odată cu celebrarea Botezului Domnului se încheie timpul Crăciunului şi începe timpul de peste an, un program zilnic de urmare a lui Cristos, care începe să prezinte zi de zi, duminică de duminică, marele său program de vestire a evangheliei şi de chemare a oamenilor ca să-l urmeze până la victoria finală, adică până la învierea glorioasă şi întemeierea împărăţiei celei noi. Această împărăţie îşi are începutul pe acest pământ şi se desăvârşeşte în veşnicie, unde mielul care a venit pe pământ, care a fost jertfit pe Calvar şi pe lemnul crucii, învinge, biruie păcatul şi moartea şi deschide un drum de mântuire şi veşnicie fericită.
Aşezat la începutul perioadei de predicare a evangheliei, botezul lui Isus, de care ştim că nu avea nevoie, dar pe care l-a primit pentru noi, reprezintă o chemare şi o atenţionare continuă de a nu uita de botezul nostru, poarta de intrare în noua împărăţie a dreptăţii şi a păcii care este garanţia bucuriei împlinirii dorinţei noastre de a ajunge împreună cu Isus, fratele şi Mântuitorul nostru, în împărăţia cea veşnică, adică la marea bucurie a ospăţului mielului jertfit şi devenit victorios pentru fericirea tuturor oamenilor.
Când Isus a fost botezat în apele Iordanului, s-a auzit un glas ceresc, glasul Tatălui care sigilează şi proclamă, la începutul activităţii sale publice, marele adevăr, revelat rând pe rând de toţi profeţii, şi care confirmă toate evenimentele legate de naşterea sa. Isus îşi începe misiunea sa publică în văzul tuturor, când însuşi Dumnezeu Tatăl intervine, Duhul Sfânt coboară asupra lui în apele Iordanului şi din cer se aude: "Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea!" (Mc 1,11).
Este confirmarea tuturor celorlalte descoperiri şi mărturii şi este actul oficial prin care este legitimat Cristos, trimisul Tatălui pentru mântuirea lumii: "Toţi cei care vor crede în el şi se vor boteza, se vor mântui".
Astfel, celebrarea sărbătorii Botezului Domnului este o adevărată şi binecuvântată ocazie pentru a reflecta la apartenenţa noastră la Cristos, prin credinţa în el, şi reprezintă şi o invitaţie de a redescoperi marele dar al Botezului propriu, când am devenit fiii Părintelui ceresc prin Isus, am fost transformaţi în membri vii ai trupului său mistic, al Bisericii, care merităm să auzim chiar din gura Tatălui: "Şi tu eşti fiul meu cel iubit în care mi-am găsit toată plăcerea".
Este, de fapt, sigiliul identităţii noastre.
Fiecare om botezat merită să ştie că numele său înseamnă "fiul meu cel iubit", care se bucură de o mare demnitate şi de un drept de moştenire veşnică.
Astăzi ne întrebăm: "Suntem conştienţi de acest dar? Ştim cu adevărat cu ce iubire ne iubeşte Dumnezeu?".
Nu trebuie să uităm niciodată că noi, cei care am fost botezaţi cu botezul lui Isus, ne bucurăm de o aşa de mare onoare din darul său dumnezeiesc: "Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu şi suntem" (1In 3,1). Să repetăm mereu: "Şi eu sunt fiul său preaiubit în care el, Dumnezeul meu, îşi caută neîncetat plăcerea!". Amin.
