Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Celebrăm azi Epifania, adică manifestarea sau revelarea Domnului. Magii veniţi din Răsărit îi reprezintă pe toţi oamenii din toate timpurile şi toate naţiunile. În alte cuvinte, astăzi sărbătorim universalitatea Întrupării, aşadar, a Evangheliei. Isus s-a născut pentru toată omenirea.
Un prim lucru care pare de necrezut, în Evanghelia de azi, e faptul că atât Irod, cât şi iudeii nu şi-au dat seama de ceea ce s-a întâmplat la Betleem, lângă Ierusalim. Primul, Irod, era prea ocupat cu păstrarea tronului, ceilalţi, iudeii, erau preocupaţi cu observarea legii mozaice. Magii din Orient au fost primii care le-au adus vestea naşterii lui Isus.
Se întâmplă, deseori, şi astăzi cu mulţi dintre noi acelaşi lucru. Din cauza plăcerilor, a pretenţiilor sau a preocupărilor pământeşti uităm că Isus a venit între noi, pentru noi. Magii din Evanghelia de azi ne vestesc şi nouă Naşterea Domnului.
Dar până să ajungă la noi, magii au ştiut să citească mersul astrelor, şi au parcurs drum lung. Papa emerit Benedict al XVI-lea afirma la 6 ianuarie 2011 că steaua care i-a condus pe magi la Betleem este de fapt semnătura pe care Dumnezeu a aşezat-o pe bolta cerului. A semna, spunea atunci papa, înseamnă a face ca ceva să fie stabil, definitiv. În înţelepciunea lor, magii au reuşit să descifreze în semnul stelei călăuzitoare, semnătura lui Dumnezeu, care astfel i-a anunţat că decizia Întrupării Cuvântului este definitivă şi deja s-a concretizat. Despre drumul pe care magii l-au străbătut pentru a ajunge să-l întâlnească pe Pruncul Isus, actualul papă, Francisc, afirma în cadrul predicii de Epifanie din anul 2014: "Drumul magilor este drumul fiecărui om, care, ca şi magii, pentru a ajunge cu bine la destinaţie, are la dispoziţie două mari cărţi: cartea creaţiei şi cartea Sfintei Scripturi".
În viaţa noastră religioasă, steaua care ne conduce la ieslea din Betleem poate să fie familia, un preot, un catehet, un prieten sau un om cu o viaţă exemplară. Astăzi, drumul pe care orice om trebuie să-l străbată pentru a-l întâlni pe Isus nu este deloc lung, geografic vorbind. De fapt, acest pelerinaj al credinţei, are mai puţin de jumătate de metru, pentru că drumul acesta al convertirii pleacă din mintea omului şi ajunge în inima sa. Cu toate acestea, mulţi dintre oamenii de azi pierd calea cea mai scurtă spre inimă şi rătăcesc mulţi ani, asemenea poporului evreu în deşert, prin alte zone ale propriei persoane. Mă refer aici la acele persoane care nu au curajul niciodată să coboare în propria inimă pentru a se întâlni cu Dumnezeu, preferând să străbată căile largi şi încurcate ale marilor oraşe, ale internetului, ale cluburilor etc. Toate aceste drumuri provoacă o febră spirituală care paralizează picioarele omului de azi, şi chiar dacă ar dori să străbată acea jumătate de metru de care aminteam mai sus, nu mai poate face acest lucru din cauza oboselii spirituale.
Totuşi, adevăraţi magi, căutători ai Adevărului, au existat în toate perioadele istoriei creştinismului.
Unul dintre neobosiţii căutători ai lui Isus Cristos a fost sfântul Augustin, care, în opera sa Confesiuni, îşi manifestă bucuria găsirii Adevărului folosind cuvinte de o rară frumuseţe literară:
"Târziu te-am iubit, o, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot te-am iubit. Şi iată că Tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine; mă ţineau departe de tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat, m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat, ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit parfumul tău şi eu l-am inspirat, iar acum te urmez cu înfocare; am gustat din tine şi acum sunt înfometat şi însetat după tine; m-ai atins doar, şi m-am şi aprins de dor după pacea ta" (cartea a X-a, cap. XXVII).
După 1600 de ani de la momentul convertirii sfântului Augustin, mai exact la 28 august 1986, sfântul papă Ioan Paul al II-lea a publicat scrisoarea apostolică Augustinum Hipponensem, unde pe de o parte admira sârguinţa cu care sfântul Augustin a căutat Adevărul, iar pe de alta îl propunea drept exemplu pentru cei care în societatea contemporană îl caută pe Dumnezeu. Iată cuvintele marelui papă: "Ce-i învaţă sfântul Augustin pe oamenii de azi? Pe cel care caută Adevărul, îl încurajează să nu dispere, dându-se exemplu pe sine. El a găsit adevărul după mulţi ani de intensă căutare. În prima sa scrisoare redactată după convertire, sfântul Augustin a afirmat: Primul lucru pe care trebuie să-l fac este de a da oamenilor speranţa că ei pot găsi Adevărul. De aceea, el ne învaţă că Adevărul trebuie căutat cu umilinţă şi răbdare".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Considerând exemplul sfântului Augustin, care l-a căutat pe Dumnezeu până la vârsta de 33 de ani, când a primit Botezul, trebuie să ne continuăm drumul credinţei asemenea magilor care au plecat în călătorie, fără să ştie când îl vor găsi pe Pruncul Isus. Însă, ei au avut mereu în suflete via speranţă că va veni ziua în care îl vor întâlni pe Dumnezeu făcut om.
O legendă spune că, de fapt, magii erau patru, dar prin nişte împrejurări periculoase unul dintre ei s-a rătăcit în deşert. I-a căutat mult timp pe ceilalţi trei magi, a întrebat pe numeroşi oameni care este drumul spre Ierusalim, dar nimeni nu a ştiut să i-l arate. Totuşi, nu a pregetat să caute, făcând bine tuturor celor pe care îi întâlnea. Întâlnindu-se o dată cu un copil gol, l-a învelit cu propria-i haină. După mulţi ani, a ajuns şi cel de-al patrulea mag la Ierusalim chiar în momentul în care lumea îl ducea pe Isus pe Drumul Calvarului, spre a fi răstignit. Întâlnindu-se, căutătorul i-a spus Mântuitorului: "Doamne, iartă-mă te rog că am ajuns prea târziu şi cu mâinile goale. Am rătăcit calea, iar cadourile pregătire pentru tine le-am dat celor nevoiaşi. Isus i-a răspuns: "E adevărat că ai pierdut calea spre Betleem, şi te iert. Dar nu trebuie să-ţi ceri iertare pentru că ai venit cu mâinile goale. Când l-ai îmbrăcat pe acel copil gol, pe mine m-ai ajutat în el".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Pruncuşorul Isus are nevoie nu atât de lucrurile materiale pe care noi le posedăm, de averile noastre lumeşti, cât mai ales de inimile noastre, de iubirea şi prietenia noastră.
Asemenea magilor din Evanghelia de astăzi, urmând exemplul sfinţilor care nu s-au descurajat niciodată în căutarea lui Dumnezeu, să împlinim şi noi pelerinajul credinţei, să privim mereu la semnătura pe care Domnul şi-a lăsat-o pe bolta cerească, să-i întrebăm pe alţii: "Unde se află Regele de curând născut?"; după ce l-am găsit să-i închinăm lui tot ce avem şi tot ce suntem, iar după ce l-am întâlnit să ne întoarcem, pe un alt drum, la treburile noastre zilnice pentru a împărtăşi tuturor iubirea Pruncului de la Betleem. Amin.
