Iubiţi fraţi în Cristos, dragi radioascultători,
1. Celebrăm cu bucurie solemnitatea Epifaniei, descoperirea lui Cristos în faţa tuturor oamenilor care sunt reprezentaţi de magi, personaje misterioase venite din Orient. Îl celebrăm astăzi pe Cristos, punctul final al pelerinajului tuturor popoarelor în căutarea mântuirii.
În prima lectură, profetul Isaia prezintă Ierusalimul ca un far de lumină care, în mijlocul întunericului pământului, orientează drumul tuturor popoarelor.
Gloria Domnului străluceşte asupra cetăţii sfinte şi atrage nu numai pe fiii ei împrăştiaţi, ci şi naţiunile păgâne. Şi versetul de la psalmul responsorial ne-a invitat să repetăm: "Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne".
În lectura a doua, apostolul Paul, scriind creştinilor din Efes, descoperă care este "taina", misterul lui Dumnezeu, adică planul lui Dumnezeu: acela de a face să se îndrepte spre Cristos iudeii şi păgânii.
La prefaţa Liturghiei de astăzi vom spune: "Astăzi în Cristos, lumina lumii, ai descoperit neamurilor taina mântuirii".
În evanghelie l-am auzit pe evanghelistul Matei descriind cum, după naşterea lui Isus la Betleem, magii au venit din Orient la Ierusalim şi se întrebau: "Unde este regele de curând născut al iudeilor?"
Sărbătoarea Epifaniei, aşa cum rezultă din lecturile proclamate la această sfântă Liturghie, ne prezintă o omenire în întregime în mişcare, pe cale: naţiunile păgâne merg spre Ierusalim; magii din Orient merg în căutarea copilului din Betleem; toate popoarele se îndreaptă spre Cristos, lumina lumii.
Epifania ne spune că istoria omenirii este ca un mare "pelerinaj", adică o mişcare de căutare, deseori mai mult confuză, unde uneori steaua se ascunde, dar care, în definitiv, îşi are punctul ei de sosire în Cristos.
În acelaşi timp Epifania ne arată că şi Dumnezeu este în pelerinaj spre om; şi Dumnezeu s-a pus în mişcare spre noi. Cine este Cristos, dacă nu Dumnezeu ieşit, dacă putem să ne exprimăm astfel, ieşit din sine însuşi pentru a veni în întâmpinarea omenirii?
Din iubire, el a venit să ne aducă germenul vieţii noi şi să-l semene în brazdele pământului nostru, pentru ca să încolţească, să înflorească şi să aducă roade.
Epifania Domnului ne aminteşte că şi noi suntem în pelerinaj ca şi magii: parcurgem "drumul vieţii", al cărui scop final este întâlnirea cu Cristos şi comuniunea deplină şi definitivă cu el. Dar noi avem harul (sau cel puţin posibilitatea) de a-l întâlni, în premieră, în fiecare săptămână, în biserică, în semnele sacramentale ale prezenţei sale: comunitatea creştină, cuvântul lui Dumnezeu şi Euharistia.
Îl întâlnim cu adevărat?
Solemnitatea Epifaniei ne aminteşte că pelerinajul nostru de creştini nu este un "drum de solitari", ci este un drum eclezial, făcut în compania fraţilor de credinţă, cu care - în virtutea Botezului, Mirului şi a Euharistiei - formăm un singur trup, trupul lui Cristos, pentru a fi în lume semnul vizibil al prezenţei lui Cristos, martori ai iubirii sale, vestitori ai evangheliei sale, "evanghelia vie" în această lume. Suntem cu adevărat o asemenea evanghelie?
2. Cum trebuie să "mergem" în viaţa personală şi bisericească spre Cristos?
Trebuie să facem ceea ce au făcut magii. Evanghelistul Matei ne relatează că magii, ajunşi la Ierusalim, l-au întrebat pe Irod, pe mai marii preoţilor templului şi pe cărturari, unde trebuie să se nască "regele iudeilor".
Aceştia ştiau că Mesia trebuie să se nască la Betleem, deoarece a prezis-o profetul Miheia: "La Betleemul Iudeii, pentru că este scris prin profet: «...Din tine va ieşi un cap care va fi păstorul poporului meu Israel»".
Dar pe ei nu-i interesează Mesia. Irod este ocupat cu interesele sale de putere şi cu bogăţiile sale. Mai marii preoţilor şi cărturarii nu simt nevoia de a avea un mântuitor, deoarece se consideră drepţi şi se gândesc că se pot mântui singuri, cu observarea scrupuloasă a legii mozaice.
E ceea ce se întâmplă şi astăzi. Multe persoane, deşi botezate, deşi se declară creştini, nu mai pun piciorul în biserică. Nu că l-ar nega pe Dumnezeu, ci pur şi simplu nu-i interesează. Ei se ocupă numai de ceea ce se întâmplă în fiecare zi. Iar Dumnezeu - spun ei - nu intră în problemele noastre...
Magii, în schimb, reiau drumul, lăsându-se călăuziţi de cuvântul lui Dumnezeu şi de stea şi se îndreaptă hotărâţi spre Betleem. "Şi iată steaua... mergea înaintea lor, ea a mers până ce s-a oprit deasupra locului unde era pruncul. Şi cum au văzut steaua, au fost cuprinşi de mare bucurie".
Magii ne învaţă că nu trebuie să trăim acaparaţi de lucrurile pe care le avem de făcut sau să fim oprimaţi de prezent, resemnaţi sau ancoraţi la moda prezentă, după dictonul "că toţi fac aşa", ci trebuie să iubim viaţa şi pentru aceasta trebuie să căutăm motive pentru a trăi, motive de speranţă, valori în care să credem. Trebuie să avem idealuri şi puncte de referinţă stabile, planuri de viitor, cu alte cuvinte, să fim noi protagoniştii vieţii noastre.
Pentru aceasta trebuie să facem ceea ce au făcut magii: să ne lăsăm călăuziţi de cuvântul lui Dumnezeu şi de o "stea". În viaţa fiecăruia dintre noi înainte sau după, răsare o stea: evenimente care ne provoacă, persoane care ne interpelează, exemple care ne stimulează. Este necesar să ştim să vedem aceste "semne ale lui Dumnezeu".
Cu alte cuvinte, trebuie să învăţăm să citim viaţa cu ochii credinţei, adică să luminăm viaţa noastră cu cuvântul lui Dumnezeu, pentru a descoperi prezenţa şi chemarea sa. Trebuie să învăţăm să citim viaţa "cu Dumnezeu înăuntru", cu siguranţa că Dumnezeu merge alături de noi şi ne călăuzeşte.
În faţa evenimentelor vieţii, mai ales cele problematice, să nu-l acuzăm pe Dumnezeu, spunând: "De ce ai permis această nenorocire?", ci mai degrabă să-i cerem: "Ce anume vrei de la mine în acest moment?" Să facem ceea ce făcea Maria, care "păstra în inima ei tot ceea ce auzea şi le medita".
Este necesar să ne lăsăm călăuziţi de cuvântul lui Dumnezeu şi să nu pretindem că avem adevărul în buzunar. Şi când suntem conştienţi că suntem călăuziţi de el, se simte, aşa cum au simţit-o magii, o bucurie autentică şi profundă, la care se adaugă o vie dorinţă de a-l întâlni şi un efort statornic pentru a-l urma cu docilitate.
3. Magii ne învaţă şi cum să trăim calitatea noastră de creştini şi cum trebuie să participăm la viaţa Bisericii. Ei ne învaţă să nu fim creştini "aşezaţi", cu mâinile în sân, aliniaţi la o practică religioasă obişnuită, cu o credinţă neinstruită, mută şi invizibilă, resemnată şi obosită, dar de a fi creştini care iubesc adevărul evanghelic şi nu se obosesc în aprofundarea lui; creştini ce trăiesc credinţa la lumina soarelui şi o mărturisesc cu capul sus, ridicat, cu mult curaj, cu mândrie şi cu bucurie; creştini ce edifică o Biserică misionară, care mărturiseşte unitatea şi caritatea şi vesteşte evanghelia.
Ei ne învaţă colaborarea la realizarea planurilor lui Dumnezeu: să mergem împreună spre Cristos, creştini şi necreştini. Ne învaţă să-l arătăm pe Cristos lumii, aşa cum a făcut Maria: ea l-a arătat pe Isus păstorilor şi magilor. Şi noi, după ce l-am întâlnit pe Domnul, suntem chemaţi să-l vestim şi fraţilor noştri, mai ales celor care l-au pierdut din vedere şi celor care nu-l cunosc încă.
În special, suntem chemaţi să-l facem cunoscut pe Cristos care nu a venit să desfiinţeze, ci să ducă la desăvârşire ceea ce mâna lui Dumnezeu a scris în istoria religioasă a civilizaţiei noastre. Cristos este lumină: nu orbeşte, ci luminează, împrăştie întunericul, revelează. Nimănui nu trebuie să-i fie frică de Cristos şi de mesajul său!
4. Ce fac magii la Betleem?
Când magii sosesc la Betleem, ei găsesc pruncul în braţele Mariei, mama sa, şi fac ceea ce au făcut păstorii: îl recunosc în el pe Mesia prevestit de profeţi, aşteptatul neamurilor, cel pe care astăzi îl recunoaştem drept creatorul nostru, unicul Domn şi Mântuitor. Îl adoră şi-i oferă daruri preţioase şi simbolice pe care le-au adus cu sine: aur, tămâie şi smirnă. Cu aurul cinstesc regalitatea lui Isus; cu tămâia adoră divinitatea sa, iar cu smirna recunosc umanitatea sa şi prevestesc darul pe care îl va face pe cruce.
Şi noi suntem invitaţi să-i aducem lui Isus daruri preţioase. Facem dar altora din viaţa noastră; valorificăm timpul nostru, capacitatea noastră pentru a construi în jurul nostru acea fraternitate şi acea pace pe care Isus a venit să le planteze în inima lumii.
Ne luăm asupra noastră problemele care sunt în Biserică şi în societate; asumăm responsabilităţile noastre; oferim slujirea noastră în situaţii de necesitate.
Mărturisim credinţa noastră cu capul sus, cu mândrie şi cu bucurie, şi atunci vom fi o stea luminoasă sau cel puţin o mică lumină pentru persoanele care călătoresc alături de noi.
Adevăratul dar al magilor a fost gestul de a "se prosterna şi de a adora", care era un gest de dăruire în totalitate a fiinţei lor copilului divin - intelect, afecţiuni, speranţe, siguranţă.
A face oferte, a face rugăciuni, acte de cult este destul de uşor. Dăm ceva pentru a nu trebui să dăm toată viaţa noastră sau ceva care nu ne costă prea mult.
Ba chiar uneori aceste gesturi folosesc la liniştirea, pentru a nu spune adormirea conştiinţei. Dăm ceva pentru a nu trebui să dăm propria viaţă. Adevăratul dar se exprimă prin capacitatea de a îngenunchea cu spirit de slujire în faţa celui care este slab, sărac, fragil, umil, aşa cum este copilul care s-a născut la Betleem.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem chemaţi să fim "magii" timpurilor noastre, capabili să scrutăm cerul, să găsim steaua noastră şi s-o urmăm şi care ne va conduce în permanenţă la peştera din Betleem pentru întâlnirea cu Cristos. Este frumos să ne simţim nu numai chemaţi de Dumnezeu, ci călăuziţi, susţinuţi, întăriţi, ţinuţi de mână de el.
Atunci Epifania Domnului atinge caracterul ei complet. Atunci putem continua drumul nostru care nu va trece pe la irozii şi cărturarii acestei lumi, fixaţi în prezumţiile lor pline de orgoliu, dar care ne va conduce să întâlnim alţi fraţi, căutători ai feţei lui Dumnezeu, şi să le oferim o mică pomană de lumină pentru ca şi ei să poată ajunge la Betleem. Amin.
