"Da, tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr: Oricine este din adevăr ascultă glasul meu" (In 18,37).
Dragi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultători,
Astăzi celebrăm solemnitatea Isus Cristos, Regele Universului, regele sufletelor noastre.
Liturgia cuvântului, textele proclamate astăzi, ne oferă cheia şi lumina adevărată pentru a înţelege ce înseamnă şi în ce constă regalitatea şi domnia sa universală.
Ne surprinde cum se prezintă şi cum este tratat Isus în faţa tribunalului de judecată a lui Pilat. Noi ne-am fi aşteptat la o scenă maiestuoasă, grandioasă, triumfală, în schimb îl întâlnim pe Cristos judecat de un străin, de un procurator orgolios, fricos... Îl vedem umilit, batjocorit şi condamnat la cea mai ruşinoasă moarte, moartea pe cruce.
O situaţie tragică: Isus, rege şi totuşi răstignit. Tronul regalităţii sale este un lemn blestemat; gloria sa este una umilitoare; puterea sa este marcată de neputinţă, ucenicii săi îl abandonează. Crucea este în centrul suferinţelor sale, iar ea vorbeşte parcă despre un faliment total, un rege răstignit alături de doi tâlhari în văzul unei mulţimi înverşunate şi aţâţată de mai marii timpului, înconjurat doar de câteva persoane miloase, de mama sa îndurerată, de un singur ucenic, simbolul iubirii, şi de câteva femei curajoase şi înlăcrimate.
După ce s-a sfârşit scena dureroasă şi ruşinoasă a răstignirii, de la înălţimea crucii, pe care a aşteptat-o, a dorit-o 33 de ani şi pe care a voit să fie ridicat, el, cel nevinovat, care a trecut peste tot făcând numai bine, a strigat cu o voce blândă şi duioasă: "S-a săvârşit - consumatum est", s-a împlinit misiunea sa şi, "plecându-şi capul, şi-a dat sufletul" (In 19, 30).
Văzând această scenă, un soldat roman a proclamat cu voce tare: "Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu" (Mt 27,54). Deasupra crucii era scris: "Isus Nazarineanul, regele iudeilor" (In 19,19); da, Isus rege, un rege pe cruce! Un rege, care i-a iubit pe ai săi până la sfârşit, dorind să le aducă adevărul şi mântuirea; căci pentru aceasta s-a născut şi a venit în lume, ca să dea mărturie despre adevăr (cf. In 18, 37). Cu adevărat, un rege care îşi varsă sângele pentru supuşii săi şi care nu rămâne în mormânt decât trei zile, un rege care biruie, învie, învinge, confirmând ceea ce le declarase ucenicilor săi şi îi asigurase în predicile sale: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (cf. In 14,6).
Aceasta este împărăţia mea: iubirea şi adevărul.
Despre o astfel de regalitate, cu totul diferită de cea a puternicilor acestei lumi şi deosebită de cea omenească, trecătoare şi efemeră ne vorbesc astăzi lecturile proclamate, cu atâta reverenţă şi cu atâta recunoştinţă.
Puterea lui este o putere veşnică. În celebra viziune pe care o trăieşte şi o prezintă prorocul Daniel apare o figură cerească, Fiul Omului. În sine, această expresie, ar putea fi o referinţă doar la o simplă fiinţă umană, cum se întâlneşte în câteva versete anterioare. Dar, din contextul grandios prezentat de profetul Daniel reiese clar un înţeles mult mai profund: Fiul Omului este o figură simbolică, figură care, în mintea autorului sacru, se referă la acea mulţime de drepţi care vor primi din partea lui Dumnezeu, prin şi împreună cu el, o putere definitivă. Se ştie însă din literatura iudeilor că această imagine a fost atribuită nu unui om oricare, nu doar unui puternic de pe acest pământ, ci lui Mesia cel promis şi aşteptat de popoare, Fiul Omului care vine pe norii cerului, cel care provine chiar din sfera cerească, unde este locuinţa lui Dumnezeu. Figura misterioasă a Fiului Omului ajunge până la tronul lui Dumnezeu, adică în faţa celui "bătrân de zile", de la care primeşte toată puterea.
Profetul, pentru a ne face să înţelegem ce fel de putere primeşte Fiul Omului, ne prezintă şi caracteristicile acestei împărăţii: va fi o împărăţie universală şi veşnică, o împărăţie în care vor intra toate popoarele şi toate limbile care îi vor sluji, o putere care nu va avea sfârşit, o împărăţie care nu va fi distrusă (cf. Dan 7,13-14).
În lectura din Cartea Apocalipsului, apostolul Ioan, vizionarul din Patmos, îl prezintă pe Isus mai întâi ca fiind cel uns (Mesia), care se bucură de a fi martorul credincios, primul născut dintre cei morţi şi regele regilor. El încurajează primele comunităţi creştine, aşa de mult încercate şi persecutate, cu vestirea venirii glorioase a lui Cristos ca un judecător ce va judeca lumea cu dreptate, aşa încât toţi îşi vor bate pieptul pentru tot ceea ce au de făcut. Acest pasaj din Apocalips se termină cu o profeţie, în care Dumnezeu se declară începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, cel care, cu adevărat, e cel care este, care era şi care va veni (cf. Ap 1,5-8).
Dumnezeu cel atotputernic îl confirmă, astfel, pe Mesia ca fiind cel atotputernic, care-i va învinge pe toţi potrivnicii săi şi a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Evanghelia din această zi, care este precedată de un antifon, un verset luat din Evanghelia după sfântul Marcu (11,9), ne pregăteşte pentru a înţelege pe deplin cine este cel pe care-l sărbătorim astăzi: "Binecuvântat cel care vine în numele Domnului; binecuvântată împărăţia care vine, împărăţia părintelui nostru David".
Apostolul şi evanghelistul Ioan, martorul cel mai autentic şi apropiat de Isus în orele procesului său, ne prezintă o desfăşurare specială a evenimentelor, care scot în evidenţă regalitatea lui Isus. El prezintă această regalitate ca o înălţare a lui Isus la Tatăl.
Toţi evangheliştii reproduc întrebarea adresată de Pilat lui Isus, "Tu eşti regele iudeilor?", dar numai Ioan prezintă în amănunt dialogul dintre judecător şi acuzat, dintre Pilat şi Isus, care, de fapt, confirmă lipsa de consistenţă a acuzelor din partea iudeilor şi în acelaşi timp clarificarea despre adevărata sa regalitate şi misiune, moment ce devine şi se constituie cheia şi punctul culminant al înţelegerii regalităţii sale. Isus afirmă, cu totală siguranţă, că împărăţia lui nu este din lumea aceasta, nu este o împărăţie pământească, ci este o împărăţie care vine de sus, nu se bazează pe forţe lumeşti, nici pe considerente omeneşti ale timpului său, ci pe lucrarea lui Dumnezeu, stăpânul timpurilor şi al istoriei.
Regalitatea sa se manifestă şi se referă la mărturia divină dată adevărului. În gândirea şi exprimarea evanghelistului Ioan, adevărul constă, de fapt, în revelarea deplină a iubirii şi bunătăţii Părintelui ceresc, pentru care Mesia trebuia să vină în lume şi să dea mărturie.
Dragi fraţi şi surori, dragi radioascultători,
Acelaşi Isus, care a spus "Împărăţia mea nu este din această lume", tot el afirmă fără rezerve şi teamă: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!" Da, eu sunt rege! Nu aveţi teamă, eu am învins lumea. Eu refuz puterea cum o înţeleg oamenii. Eu condamn puterea cum o căutaţi voi, oamenii. Eu resping puterea dominatoare, făcându-mă slujitorul tuturor. Eu aleg o singură cale, o cale diferită de cea a puternicilor acestei lumi: calea iubirii, calea adevărului, calea binelui şi a jertfei, calea crucii. Ea aduce omenirii împăcarea şi pacea, adevărul şi victoria.
Doamne, într-o lume plină de ambiţii şi interese pământeşti, într-o lume confuză şi bazată doar pe interese personale, fă-ne, te rugăm, pe noi, cei care ne încredem în cuvintele tale, părtaşi de împărăţia ta şi de bucuria prezenţei tale. Noi ştim că tu n-ai venit să fii slujit, ci să slujeşti şi să-ţi dai viaţa pentru noi, pentru oameni. Ajută-ne şi pe noi să-i iubim pe oameni aşa cum i-ai iubit tu şi să te urmăm fără încetare, îmbrăţişând adevărul şi exemplul tău. Amin.
