Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Iată-ne ajunşi la sfârşitul anului liturgic pe care îl încheiem cu solemna şi frumoasa sărbătoare, Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului.
Această sărbătoare a fost instituită de papa Pius al XI-lea la 11 decembrie 1925, la încheierea Anului Sfânt, cu enciclica Quas primas, pentru a aminti regalitatea lui Cristos.
Vedem în fragmentul evanghelic de astăzi, că acest titlu de rege se desprinde de pe buzele lui Pilat, procurator roman păgân, care îi spune lui Isus: "Aşadar, eşti rege?" Isus îi răspunse: "Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu" (In 18,37).
Un rege, aşadar, care este pe punctul de a se înălţa pe tron şi de a fi încoronat. Dar care este tronul său, care este coroana regală şi împărăţia sa? Iată paradoxul încărcat de umilinţă a Fiului lui Dumnezeu: tronul său este o cruce, coroana sa, o coroană de spini, iar împărăţia sa nu este din lumea aceasta. "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici" (In 18,36).
Un rege diferit de toţi regii pământului. Nu s-au întâlnit şi nici nu s-au auzit astfel de prerogative atribuite unui rege. Am putea spune că s-a inversat conceptul de rege la 180 de grade. Logica umană este înfrântă, îşi recunoaşte limitele ei, şi este invitată să adere la logica divină răscumpărătoare.
Atunci când Isus s-a înălţat la cer, la dreapta Tatălui s-a inaugurat un timp nou, acela al cerurilor deschise şi al destinului nostru glorios. Înainte de moartea sa, întreaga omenire era în timpul cerurilor închise. Chiar şi drepţii din Vechiul Testament au trebuit să aştepte Sâmbăta Sfântă pentru a putea să se înalţe la cer. Numai după moartea lui Isus pe cruce, unicul tron pe care l-a avut pe pământ, porţile paradisului se deschid şi omul şi-a recâştigat destinul său pentru gloria cerească, pierdut prin păcat.
Primul care a experimentat realitatea cerurilor deschise a fost tâlharul cel bun, răstignit la dreapta lui Isus. Copleşit de durere sufletească şi trupească, luminat de harul divin, se adresează lui Isus: "Isuse aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta" (Lc 23,42). Harul iertător şi iubitor s-a făcut auzit: "Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,43).
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, împărăţia cerurilor nu este doar o realitate care ne aşteaptă după moarte. Este şi acea împărăţie care este înlăuntrul nostru, acea capacitate de a deveni mereu mai buni şi mereu mai asemănători imaginii divine sădite în noi. "Celui care ne iubeşte şi ne-a eliberat de păcatele noastre în sângele său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său, lui să fie gloria şi puterea în vecii vecilor" (Ap 1,6).
În virtutea preoţiei regale, conferită de sacramentul Botezului, fiecare face experienţa că sufletul nu este o realitate statică, ci că este în continuă evoluţie, şi că setea după adevăr şi după izvorul vieţii, nici o apă pe acest pământ nu o poate potoli. Vibrante şi profunde sunt în acest sens cuvintele marelui sfânt Augustin, care scria în Confesiunile sale "pentru tine ne-ai făcut, şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în tine".
Acceptându-l pe Isus ca rege al inimilor noastre, suntem invitaţi de a fi martori credincioşi şi credibili ai acestei realităţi. Iată un exemplu: la 4 mai 1997, pentru prima dată a fost proclamat fericit un ţigan, născut în Spania în anul 1861, cu numele Zeferino Jimenez Malla. În august 1936, în timpul persecuţiei anticatolice a revoluţiei spaniole a fost ucis cu ură pentru credinţa sa, în faţa unui zid al cimitirului din oraşul Barbastro, împreună cu alţi preoţi şi credincioşi laici. După mărturiile ucigaşilor săi, el a murit strigând: "Trăiască Regele Cristos!"
Grăitoare este şi mărturia sfântului Tomas Morus, care înainte de a fi executat, şi-a mărturisit încă o dată credinţa vieţii sale: "Mor ca un bun servitor al regelui, dar înainte de toate ca un slujitor al lui Dumnezeu!"
A-l avea pe Isus ca Domn şi Rege al nostru, înseamnă a îmbrăţişa fără rezerve noua poruncă a iubirii, a fi slujitori fideli în a-i urma învăţăturile aducătoare de mântuire.
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, fie ca la sfârşitul peregrinării noastre pe acest pământ, în momentul întâlnirii cu Regele regilor, Cristos Domnul, să se facă auzite cuvintele Scripturii: "Bine servitor bun şi credincios! Intră în bucuria stăpânului tău!" (Mt 25,21).
