Cristos a înviat!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Nu de puţine, ce-i drept nici de foarte multe ori, mi-a fost dat să asist sau să aud povestindu-se următorul episod, următorul fapt. Există persoane care simt că li se apropie sfârşitul, că trebuie să moară, cu alte cuvinte, fie că este vorba de bătrâni sau de bolnavi în ultimă fază. Există, aşadar, chiar şi printre tineri unii care cheamă la patul care îi poartă pentru ultimele clipe, îi cheamă pe cei dragi ai lor. Şi îi cheamă pentru că poate ar vrea să-i mai vadă încă o dată aproape, să le mai vadă ochii şi să simtă că cineva este aproape de ei, chiar şi în acele momente. Câţi dintre bolnavii noştri nu se roagă lui Dumnezeu ca să nu-i lase singuri în acele momente, ca să nu moară singuri. Spun ei, "să fie măcar cineva care să-mi aprindă o lumânare". Pe lângă aceste motive, unii vor să-i aibă pe cei dragi aproape, fiindcă fiind la sfârşitul vieţii lor, şi trăgând într-un fel linie, simt nevoia să spună celor dragi ceea ce le-a plăcut cel mai mult în viaţă; acele lucruri sau acel lucru pentru care sunt mulţumiţi şi recunoscători lui Dumnezeu că au trăit. Şi cu ultimele puteri încearcă să facă acest lucru. De ce am spus acest exemplu?
Din evanghelia pe care am ascultat-o astăzi - ca de altfel şi a doua lectură, care cu multă probabilitate se inspiră din acelaşi episod - ne transmite ceea ce Isus avea cel mai important de spus în ultimele clipe ale vieţii sale pe aceste pământ. Suntem în cadrul Cinei celei de Taină, imediat după spălarea picioarelor. Şi Isus, ştiind că sfârşitul e aproape, aşa cum spune textul evanghelic la începutul capitolului 13, ne dezvăluie cu sinceritate, cu inima deschisă, lucrurile cele mai importante ale vieţii sale, secretele cele mai profunde pe care el le păstra în inima sa.
Şi permiteţi-mi să lungesc ideea. Isus în momentul de faţă, deci în cadrul Cinei celei de Taină, le dezvăluie ucenicilor săi, pe care nu îi mai numeşte slugi, ci prieteni, şi spune "V-am numit prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute". Le dezvăluie, spuneam, tainele cele mai profunde ale inimii sale. Şi sunt două: în primul rând ne dezvăluie cine este Dumnezeu - şi pe baza aceasta le dezvăluie cine este omul în ochii lui Dumnezeu, atunci când acesta, omul, trăieşte cu conştiinţa identităţii lui Dumnezeu. Aşadar, în primul rând, Isus le dezvăluie ucenicilor săi, prietenilor săi, cine este Dumnezeu. Şi a doua lectură ne spune explicit cine este Dumnezeu. Şi Isus era convins de acest lucru: "Dumnezeu este iubire!", spune evanghelistul sau autorul primei scrisori a sfântului Ioan. Nu găsim nicăieri altundeva în întreaga Biblie, în cele peste 1300 de capitole ale Bibliei, o definiţie mai clară, mai explicită despre Dumnezeu.
Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este iubire care se dăruieşte ar fi o traducere şi mai bună. Ce fel de iubire? Sunt sigur, absolut sigur că toţi tânjim, din toate fibrele persoanei noastre, să gustăm din acest pahar al iubirii. Ba mai mult, trăim într-un moment istoric în care toţi se pricep la a da sfaturi, toţi cunosc reţete de iubire. E de ajuns să dai drumul la televizor. Deunăzi nimerisem pe un post unde era un tip care răspundea la telefoanele - trebuie să recunosc - prea multor însetaţi de iubire, iar acesta în câteva secunde le dădea soluţia. Şi mă întrebam sau exclamam: "Ce tare este acest om! Se pricepe!". Şi ca el sunt mulţi, mulţi pricepuţi în ale iubirii. Să fie oare această iubire propagată peste tot ceea ce este Dumnezeu? Să fie iubirea aceasta super instinctivă identitatea lui Dumnezeu? Parcă nu am crede, nici eu, nici dumneavoastră. Pentru că noi ştim din propria experienţă că iubirea, dragostea, nu are soluţii imediate, soluţii facile. Noi ştim că iubirea adevărată nu se grăbeşte în a elabora reţete. Noi ştim că iubirea adevărată nu trâmbiţează: "Eu te iubesc!", ci preferă intimitatea, preferă discreţia, preferă, în termeni evanghelici, slujirea, în ascuns. Spunea un tânăr zilele trecute: "Mie poate să vină oricine să-mi spună cele mai frumoase cuvinte de iubire, cele mai frumoase poezii de dragoste. Eu nu vreau acest lucru, eu vreau să simt că cineva mă iubeşte".
Ei bine, Dumnezeu este iubire tocmai pentru că el nu trâmbiţează că iubeşte şi că se gândeşte la noi. Isus a făcut o singură dată declaraţie de dragoste, şi este momentul din evanghelia pe care am ascultat-o astăzi, pentru că spune: "După cum Tatăl mă iubeşte pe mine, la fel vă iubesc şi eu pe voi". Acesta este Dumnezeu. Dumnezeu care iubeşte fără să aştepte neapărat răspunsul nostru, fără să fie condiţionat de răspunsul nostru.
Cine este omul? Omul este cel iubit de Dumnezeu, ar spune cineva. Omul trăieşte, există în funcţie de această declaraţie de dragoste a lui Dumnezeu. Spune Cartea Înţelepciunii că Dumnezeu este cel care iubeşte viaţa. Cu alte cuvinte, omul trăieşte în funcţie de ce anume această declaraţie demonstrează, şi anume: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, pentru ca oricine crede în el să nu moară, ci să aibă viaţă. Dumnezeul acesta care iubeşte, el însuşi, din proprie iniţiativă, alege să se facă prietenul omului. Nu omul decide prietenia cu Dumnezeu, ci invers. Şi am auzit lucrul acesta foarte clar în evanghelie. Pentru că omul, când îşi face un prieten, are câtuşi de puţin interese personale sau egoiste, vrea să se simtă iubit. Dumnezeu nu face acest lucru, ci îl alege pe om ca să-i fie prieten, pentru ca omul să fie beneficiarul iubirii, ca inima omului să fie umplută de ceea ce doreşte atât de mult şi fără de care nu poate trăi: de dragoste, de iubire. Şi omul nu va avea pace adevărată, pace profundă, niciodată, atâta timp cât Dumnezeu nu este în inima lui. Cu alte cuvinte, omul nu va fi niciodată fericit, atâta timp cât nu are inima copleşită de această dragoste completă, totală, care este Dumnezeu.
Reţetele pe care ni le dau oamenii sunt nişte paleative, de multe ori înşelătoare, fapt pentru care, dacă ne mulţumim cu soluţii uşoare, cu soluţii imediate, rapide, să nu ne mirăm că ceva ne lipseşte, că simţim un gol din ce în ce mai mare în inima noastră. Ce trebuie făcut? Nu-mi permit să dau soluţii, ci spun doar ceea ce Isus ne-a transmis în evanghelia de astăzi, şi anume: "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi". Şi expresia folosită acolo nu înseamnă, neapărat, ca cineva să moară pentru prietenii săi - şi acest lucru - dar expresia de acolo înseamnă ca cineva să-şi pună sufletul la dispoziţia altora. Cu alte cuvinte, ca cineva să se gândească la ceilalţi. Aceasta este iubirea cea mai mare, o iubire care îi încape sau îi pune în orizontul propriu şi pe ceilalţi, adică, cu alte cuvinte, iubirea cea mai mare este aceea care ne permite sau ne ajută să nu trăim doar pentru noi înşine, ci să ne punem viaţa în slujba celor din jurul nostru. Şi nu doar de dragul de a o pune în slujba celorlalţi, ci să o facem din toată inima, cu mai mult interes pentru ei, decât pentru noi. Şi abia atunci vom putea experimenta plinătatea inimii, prezenţa lui Dumnezeu iubire în inima noastră.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Isus, la Cina cea de Taină, a spus secretul identităţii lui Dumnezeu şi, în consecinţă, cel al omului. Şi a făcut-o nu din cine ştie ce motiv sau dintr-un şantaj afectiv, ci, spune Isus, vi le-am spus, sau v-am spus lucrurile acestea, ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină. Cine nu crede că doar bucuria care vine de la Domnul este cea care umple inima cu adevărat, să nu se mire că este trist şi că viaţa pe care o trăieşte nu are sens. Chiar şi bolnavii, cei care poate, mulţi dintre ei, ne ascultă acum, pot să guste din această plinătate a iubirii oferindu-şi propriile suferinţe pentru binele Bisericii sau pentru convertirea păcătoşilor.
Să o rugăm azi pe Maica Domnului - este şi 13 mai, când ne amintim de apariţia ei la Fatima - să o rugăm aşadar pe Maria să mijlocească la Dumnezeu harul bucuriei adevărate, al acelei bucurii care vine din faptul că am putut să facem ceva pentru ceilalţi când am pus viaţa în slujba altora. Şi Maica Domnului este şi ea un exemplu desăvârşit în această disponibilitate de a-şi pune propria viaţă în slujba tuturor oamenilor, aşa cum bine ştim. Să ne ajute Maica Domnului să putem şi noi experimenta plinătatea iubirii, plinătatea unei inimi care-şi pune propria viaţă în slujba altora. Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Cristos a înviat!
