Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi, 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, creştinii comemorează pe cei doi sfinţi, recunoscuţi drept coloane de bază ale Bisericii. În această zi Biserica marchează încheierea Anului Paulin, încheierea celor 365 de zile dedicate marelui apostol al neamurilor, sfântul Paul. Fără intenţia de a-l pune în umbră pe sfântul Petru, întâistătătorul apostolilor, voi încerca să vă reţin atenţia meditând astăzi asupra figurii sfântului Paul.
Când în anul 1986 m-am întors din pelerinajul pe care îl făcusem în Ţara Sfântă, am avut sentimentul insatisfacţiei legat de faptul că cele zece zile ale pelerinajului trecuseră fulgerător de repede şi aş fi dorit să mai fi rămas ca să cunosc mai bine Ţara lui Isus, acest lucru cu atât mai mult cu cât, vizitând peştera de la Betleem în care sfântul Ieronim a studiat sfintele Scripturi, mi-am adus aminte de ceea ce a afirmat el în legătură cu acestea: "Cine nu cunoaşte Scripturile, nu-l cunoşte pe Cristos!"; parafrazat, "cine nu cunoaşte Ţara Sfântă nu-l cunoaşte pe Cristos!".
Astăzi la încheierea celor 365 de zile dedicate cunoaşterii sfântului Paul şi a imensei bogăţii a învăţăturii prezente în scrierile pauline, aş îndrăzni să afirm, prelungind parafrazarea spuselor sfântului Ieronim: "Cine nu-l cunoaşte pe sfântul Paul, nu-l cunoaşte pe Cristos"!
După cele 365 de zile ale anului paulin, putem să afirmăm că "a-l cunoaşte pe sfântul apostol Paul, înseamnă a pătrunde într-un univers fascinant al unui om din vremea începuturilor Bisericii, căruia Dumnezeu, cel unic în fiinţă şi întreit în persoană, i s-a revelat într-un mod unic. Nu întâmplător, tocmai datorită măreţiei sale, unii au ajuns să-l considere pe apostolul Paul, în mod eronat, drept "al doilea fondator al creştinismului".
Măreţia sfântului Paul constă în faptul că el a facilitat creştinilor de ieri şi de azi cunoaşterea şi înţelegerea misterului lui Isus Cristos şi a operei sale răscumpărătoare în favoarea tuturor oamenilor.
Dacă, ascultând de glasul păstorului suprem al Bisericii papa Benedict al XVI-lea, precum şi de îndemnul păstorului diecezei noastre, episcopul Petru Gherghel, am parcurs fiecare din zilele anului paulin cu dorinţa de a cunoaşte mai mult viaţa şi scrierile sfântului Paul, cu siguranţă că am înaintat, de fapt, în cunoaşterea lui Isus.
M-a surprins plăcut declaraţia sfântului Ignaţiu din Antiohia care afirma în Scrisoarea către Efeseni: "doresc să mă ştiu mergând pe urmele sfântului Paul", sau afirmaţia sfântului Augustin din cartea autobiografică intitulată Confesiuni, (VII, 21): "Când m-am aruncat cu aviditate asupra venerabilelor Scripturi inspirate de Duhul lui Dumnezeu, mai ales asupra acelora ale apostolului Paul s-au risipit întrebările care mai înainte mă făcuseră să găsesc contradicţii interne şi discordanţe în afirmaţiile Legii şi ale Profeţilor".
De unde - am putea să ne întrebăm împreună cu prestigiosul biblist italian Gianfranco Ravasi - de unde să vină această putere extraordinară, transformatoare la sfântul Paul? Răspunsul ni-l dă tot marele biblist: "Puterea, pasiunea şi entuziasmul mesajului religios al sfântului Paul îşi au originea în iubirea lui Paul pentru Cristos".
Continuând această idee putem spune că în tot acest an paulin care se încheie azi, nu am făcut altceva decât, cunoscându-l pe sfântul Paul şi scrierile sale, să ajungem să-l cunoaştem mai mult şi mai bine pe Cristos. Acel "fiţi imitatorii mei, aşa cum eu sunt al lui Cristos", poate fi tradus în "cunoaşteţi-mă pe mine ca să-l cunoaşteţi pe Cristos"!
Nu aceasta este menirea principală a oricărui sfânt, de a ne conduce la Isus? Prin Maria la Isus! Prin sfântul apostol Paul la Isus!
Stimaţi radioascultători, dragi credincioşi,
Mi-ar plăcea să cred că, pentru cei mai mulţi dintre creştini, anul binecuvântat al sfântului Paul, care se încheie astăzi, dincolo de harul cel mare al cunoaşterii acestui titan al creştinismului, precum şi a scrierilor sale geniale, prin care, aşa cum afirma celebrul episcop şi orator francez Bossuet, el "nu măgulea urechile, ci lovea direct la inima omului", repet: acest an binecuvântat al sfântului Paul, ne-a ajutat să cunoaştem mai mult şi mai bine Scripturile şi, prin ele, să-l cunoaştem mai mult şi mai bine pe însuşi Cristos.
Dintre toate calităţile Sfântului Paul aş vrea să menţionez doar una, care ar putea fi emblematică pentru întreaga sa personalitate: zelul apostolic. Drept confirmare a celor spuse stă ceea ce a făcut, şi aici mă refer în principal la cele trei călătorii misionare, adică aproximativ 50.000 de kilometri parcurşi, precum şi afirmaţia sa plină de îndrăzneală: "Eu am muncit mai mult decât toţi ceilalţi apostoli la un loc; dar, de fapt, nu eu, ci harul lui Dumnezeu prin mine".
Dintre toate textele pauline aş vrea să mă opresc asupra capitolului 13 din Scrisoarea Întâi către Corinteni: Imnul carităţii. Sfântul Paul, pornind de la situaţia specială din comunitatea Bisericii din Corint în care se puteau întâlni o mulţime de carisme, face elogiul iubirii, evidenţiind superioritatea iubirii faţă de toate celelalte carisme.
Trecând peste toate carismele, cum ar fi glosolalia, adică darul limbilor, profeţia, adică puterea de cunoaştere a misterelor şi menţionând câteva din aşa-zisele gesturi profetice, cum ar fi pomana făcută săracilor şi altele, Sfântul Paul afirmă fără drept de tăgadă că toate acestea nu valorează nimic fără iubire.
Cât de grăitor nu este acest imn al iubirii! El vorbeşte oricui vrea să-l asculte şi să-l pună în practică fără a-l schimonosi şi deforma, precum a încercat s-o facă scriitorul englez George Orwell într-un roman al său, din 1936, intitulat Să trăiască Aspidistra. Înlocuind cuvântul iubire cu bani, scriitorul a făcut ca imul banului să sune aşa: "Chiar dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu aş avea bani, nu sunt nimic... chiar dacă aş avea darul profeţiei, dacă nu aş avea bani nu sunt nimic... Chiar dacă mi-aş da toată averea săracilor, dacă nu aş avea bani nu sunt nimic... Banul toate le suportă, toate le crede, toate le nădăjduieşte..."
Iată o imagine sarcastică şi totodată tragică a unei lumi în care valorile pot fi răsturnate! Elogiul iubirii s-a transformat într-o laudă blasfematoare a idolului cel mai venerat de oameni: banul.
Sfântul apostol Paul a elogiat iubirea, caritatea. Prin aceasta n-a făcut altceva decât să arate omului adevărata demnitate cu care l-a înzestrat încă de la început Creatorul. Dumnezeu-iubire l-a îmbrăcat pe om în iubire, adică în Dumnezeu.
Facă bunul Dumnezeu ca anul sfântului Paul pe care îl încheiem azi, şi care ne-a introdus deja în Anul Sfintei Preoţii, să poarte cu sine roade bogate în lumea de azi, să umple inimile tuturor preoţilor de zelul apostolic al sfântului Paul şi de iubirea care să pătrundă toate activităţile pe care ei le desfăşoară pentru răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Amin.
