"Adunaţi firimiturile ca nimic să nu se piardă"
Dumnezeu este preocupat nu numai de lucrurile mari, ci şi de lucrurile mărunte. Pentru el chiar şi nişte firimituri sunt importante. "Adunaţi firimiturile pentru ca nimic să nu se piardă, le-a spus Isus ucenicilor săi în evanghelia de astăzi. Dumnezeu e preocupat de cerul plin cu stele, dar şi de bobul de grâu care încolţeşte sub brazdă. E preocupat de mări şi oceane cărora le-a pus un hotar peste care să nu treacă, dar e preocupat şi de picătura de ploaie care cade la rădăcina firului de iarbă pentru a-i da creştere. E preocupat şi se îngrijeşte ca pământul să se învârtă în jurul soarelui pe orbita stabilită, dar în atenţia sa este şi puiul de vrabie ce se învârte în jurul cuibului în primul său zbor. Însă preocuparea lui Dumnezeu pentru viaţa omului şi fericirea lui le întrece pe toate. Nimic nu-i mai important pentru el decât mântuirea omului. Isus ne-a dezvăluit cât de important este omul pentru Dumnezeu şi cât de mult l-a costat mântuirea lui. Ar putea să apară aici un semn de întrebare. Cum e important omul pentru Dumnezeu dacă zilnic pe glob mor zeci de mii de oameni din lipsă de hrană? Cum e important omul pentru Dumnezeu dacă nu face o minune pentru a-i elibera pe toţi de orice boală şi suferinţă? Am văzut recent la Lourdes, în Franţa, sute de bolnavi în cărucioare. Nicăieri n-am mai văzut atâţia bolnavi în cărucioare la un loc. Câţi mai sunt prin casele şi apartamentele noastre!... Cine le ştie numărul? Lumea e plină de suferinţă. E lipsită de ceea ce ar trebui să aibă. Sunt atâtea lipsuri! Atâtea nevoi!
Privim deseori la Dumnezeu ca la cineva care ar avea obligaţia să facă nişte minuni în favoarea noastră. Unii au experimentat minunile lui Dumnezeu sau ale sfinţilor săi. Am văzut biserici unde pereţii sunt plini cu plăcuţe de marmură, pe care oamenii au scris câteva cuvinte de mulţumire pentru vindecarea obţinută, pentru ajutorul primit. Cert este că unii au parte de minuni, iar alţii sunt în aşteptare şi poate nu le vor vedea niciodată.
Textele sacre proclamate în această duminică ne-au vorbit despre două minuni care se aseamănă între ele. În prima lectură o sută de oameni s-au săturat cu 20 de pâini. Să nu ne închipuim că pâinile aduse profetului erau mari cât roata carului, fiindcă atunci chiar n-ar fi fost o problemă să se sature o sută de oameni. Cele 20 de pâini au încăput toate într-un sac. Servitorul profetului Elizeu s-a mirat când i s-a spus să dea mâncare la acea mulţime: "Cum o să ajungă acestea la o sută de oameni"? Minunea s-a înfăptuit. Au mâncat şi a mai rămas.
Evanghelia ne-a prezentat o minune mult mai evidentă. Cu cinci pâini şi doi peşti Isus a săturat o mulţime din care doar bărbaţi erau circa cinci mii. Vedem ceva important în minunea pe care a săvârşit-o Isus. Dincolo de puterea sa divină, apare aici colaborarea omului pentru realizarea minunii. Şi e vorba de un copil care purta în traista lui cinci pâini şi doi peşti. Un copil care umbla după Isus, ca şi mulţimea toată, pentru că văzuse minunile pe care Isus le-a făcut cu cei bolnavi. A trecut o zi, sau poate mai mult de când îl urmărea cu privirea şi-l asculta. Poate a şi uitat să mai mănânce tot alergând după Isus. Şi ce bine că a uitat, ce bine că s-a gândit doar la Isus şi n-a mâncat pâinile mai devreme. Unii copii sunt nerăbdători. Până ajung acasă de la brutărie vin cu pâinea pe jumătate mâncată. Acest copil din evanghelie o fi reţinut cuvintele mamei: Să nu mănânci până nu se aşază toată lumea la masă. Lumea nu s-a aşezat decât la porunca lui Isus. Surpriză. Când să înceapă să mănânce, un apostol îi cere pâinile şi peştii din traistă. Dar n-a opus rezistenţă când a aflat că i le duce lui Isus. Cum să-i refuzi ceva lui Dumnezeu. I le-a dat cu bucurie. Şi minunea s-a înfăptuit. Uneori e nevoie de puţinul nostru, ca să apară nişte lucruri extraordinare. Dacă cineva din România ar renunţa la o bere, unul din Africa ar putea să cumpere o capră cu banii respectivi. O renunţare foarte mică din partea noastră ar putea salva viaţa altuia în altă parte. Sunt lucruri pe care noi le-am putea face, dar ne-am obişnuit să nu le facem. Avem însă gânduri şi pronunţăm judecăţi că Dumnezeu e nepăsător şi nu face nimic pentru oameni. Dar nu avem judecăţi asupra noastră, că nu facem nişte lucruri la îndemâna oricui.
Cineva care era pornit împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu intervine să-i ajute pe oameni, mergând pe stradă şi văzând un copil nenorocit, îmbrăcat în zdrenţe, cerşind mila trecătorilor, şi-a spus în gând: "Doamne, cum poţi fi aşa de nepăsător şi să nu faci nimic pentru acest copil?" Într-un târziu a auzit în conştiinţă glasul lui Dumnezeu care i-a spus: "Nu sunt nepăsător. Am făcut deja ceva pentru acest copil. Te-am creat pe tine ca să-l ajuţi".
Firimiturile care nu sunt importante pentru noi sunt importante pentru Dumnezeu. "Adunaţi-le ca nimic să nu se piardă". Sunt importante pentru cel care ar putea să se sature cu ele.
Dragi ascultători, iubiţi credincioşi, minunea înmulţirii pâinilor, care a avut nevoie şi de colaborarea omului, de colaborarea acelui copil care a oferit pâinile şi peştii, a fost înfăptuită pentru oameni. Ea nu a fost săvârşită întâmplător. Ea are valoare de semn. Evanghelistul Ioan găseşte în acţiunile şi minunile lui Isus semne care trimit spre altceva. Înmulţirea pâinilor ne trimite spre pâinea euharistică pe care Cristos o oferă pentru a da viaţă lumii. E pâinea care-l conţine pe Cristos înviat, nevăzut ochilor noştri. E mai mult decât mana pe care Dumnezeu a oferit-o în pustiul Sinai celor care au fost eliberaţi din Egipt. E pâinea pe care Dumnezeu o oferă pentru ca oamenii să trăiască în veci. "Cine mănâncă din această pâine va trăi în veci" spune Isus. Când interesul pentru această pâine care dă viaţă veşnică e mai mare decât pentru pâinea cea de toate zilele, abia atunci viaţa omului şi a lumii se schimbă total. Interesul copilului şi al mulţimii din evanghelie a fost să alerge după Isus, să-l asculte, să ofere timp pentru el. Timpul petrecut lângă Isus nu a fost doar o oră cât stăm noi la Liturghie în zi de duminică. Cu siguranţă a fost mai mult. Când stai mai mult lângă Isus viaţa ta se schimbă. Câţi creştini sunt care nu mai aleargă după Isus în viaţa lor. Câţi sunt care nici măcar o oră nu-i oferă lui Dumnezeu în ziua Domnului. O oră n-ar fi mult. E o fărâmă de timp din viaţa noastră. Oferită lui Dumnezeu, ar putea face minuni. Din traista timpului nostru să-i oferim lui Dumnezeu un pic de timp şi vom vedea minunile sale. Dumnezeu nu poate schimba lumea fără colaborarea noastră. Dacă noi nu colaborăm cu Dumnezeu lucrurile nu se vor schimba. Vor rămâne mai departe aceleaşi statistici. Oameni care mor de foame lângă noi, oameni care nu au altă hrană decât disperarea, oameni care pot sfâşia pentru o bucată de pâine şi pot deveni lupi pentru alţii. Oameni care trăiesc doar din minciună şi hoţie. Nedreptăţile sociale persistă tocmai pentru faptul că oamenii nu vor să colaboreze cu Dumnezeu. Colaborarea cu Dumnezeu înseamnă o urmare a chemării despre care a vorbit apostolul neamurilor în a doua lectură din această duminică. Răspunsul la chemarea lui, cum spune apostolul, ne face smeriţi, blânzi, răbdători, îngăduitori unii cu alţii prin iubire, păstrători ai unităţii Duhului prin legătura păcii. Aceste lucruri nu vin din senin, ci dintr-o viaţă de comuniune cu Dumnezeu, dintr-o viaţă trăită lângă Dumnezeu, din primirea cu credinţă a pâinii euharistice, care ni se oferă mereu la sfântul altar.
Pentru unii, o fărâmă euharistică, poate e lipsită de importanţă. Dar pentru Dumnezeu e totul. Pentru cel care crede e totul, e pâinea nemuririi veşnice.
Să preţuim această pâine pe care apostolii o poartă în coşurile lor şi ne-o oferă. Amin.
