Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Evanghelia din duminica de astăzi conţine o mare lecţie de viaţă pentru noi, cei care formăm comunitatea creştină, dar şi pentru noi ca oameni, în general. Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o face parte dintr-o secţiune din evanghelia lui Matei numită Regula comunităţii creştine, unde găsim o serie întreagă de reguli, prin care viaţa din comunitatea creştină este orânduită pentru ca să se exprime în armonia şi frumuseţea sa.
Aşadar, evanghelia de astăzi vorbeşte despre un aspect esenţial într-o comunitate creştină, şi anume, necesitatea de a ne corecta unii pe alţii. E vorba despre corectio fraterna. Pentru a înţelege cum trebuie să-l corectăm pe fratele care este în greşeală, ar trebui să pornim de la o realitate, şi anume, de la realitatea păcatului.
Am auzit uneori replica aceasta prin filme sau în altă parte, că nu există păcat, că Biserica a inventat păcatul, pentru ca să-i facă pe oameni să depindă de ea. Nimic mai fals decât o astfel de afirmaţie! Fraţilor, păcatul este o realitate. Ce sunt crimele săvârşite în lume? Ce sunt trădările? Ce sunt furturile, înşelătoriile, deviaţiile comportamentale, dependenţele distrugătoare, răutăţile, dacă nu păcate şi lucruri care ne fac să devenim mai puţini oameni şi fac atât de rău celorlalţi? În realitate, păcatul ne atinge pe noi toţi.
Spune apostolul Ioan în prima sa scrisoare: "Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi".
Iar în episodul acela în care iudeii îi aduc lui Isus o femeie adulteră - cu propunerea de a o ucide - Isus le spune: "Acela dintre voi care este fără de păcat, să arunce primul cu piatra în ea". Evanghelia foloseşte termenul grecesc anamarcolos - cel care este fără atingerea păcatului, să lovească primul. Şi au plecat toţi, pentru că toţi se simţeau atinşi de realitatea păcatului. De altfel, în Sfânta Scriptură găsim vreo 30 de termeni prin care păcatul este descris în multiplele sale manifestări şi în substanţa sa.
După cea mai obişnuită definiţie, păcatul înseamnă realmente a rata ţinta sau drumul. Rădăcina ebraică hatah descrie tocmai acest lucru, ratarea unei ţinte. De aceea, păcatul apare ca o formă de rătăcire, în loc să merg pe drumul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru mine, deviez de la acest drum. Şi acesta este păcatul, aceasta este greşeala, aceasta este eroarea la care este supus unul fiecare dinte noi.
Şi mai e de spus un lucru: cui face rău păcatul? În primul rând lui Dumnezeu? Gândiţi-vă că păcatul ne face rău în primul rând nouă, celor care săvârşim răul, şi în al doilea rând, face atât de mult rău celor din jurul nostru, aproapelui nostru.
Cum putem să ne corectăm când suntem în greşeală? Şi cum putem să corectăm pe fratele nostru care este în greşeală? Pentru că se întâmplă de multe ori să ne dăm seama cum un frate de-al nostru a luat-o pe o cale greşită şi atunci simţim această dorinţă de a-l corecta sau ar trebui să simţim această dorinţă. Cum vom proceda în acest caz?
În prima lectură de astăzi, din Cartea profetului Ezechiel, am auzit cuvântul lui Dumnezeu către profetul şi preotul Ezechiel. Iată ce-i spune Dumnezeu lui Ezechiel: "Iar pe tine, fiul omului, te pun străjer peste casa lui Israel, ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea". Iată ce este profetul: un fel de santinelă, care scrutează cu mare atenţie orizontul istoriei, orizontul realităţii, şi indică, în lumina lui Dumnezeu, calea care trebuie urmată, avertizând poporul atunci când o ia într-o direcţie greşită.
Este deosebit de relevant că evanghelia transferă această misiune a profetului din Vechiul Testament întregii comunităţi creştine. Şi ne spune că fiecare dintre noi este răspunzător pentru fratele său.
Să fim atenţi la o greşeală, pe care o comitem mulţi, adesea: în loc să ne adresăm fratelui şi să-l ajutăm să se îndrepte, preferăm o altă metodă, şi anume, bârfa. Iată ce spune cardinalul Schönborn, arhiepiscopul de Viena, într-una din cărţile sale: "Vorbim cu toată lumea cu care putem despre greşelile celeilalte persoane, dar nu vorbim chiar cu persoana în cauză. Această muşcare pe la spate, a devenit aproape un sport naţional pentru noi toţi. Persoana afectată este adesea ultima care ajunge să descopere că greşelile sale sunt discutate de toată lumea. Bârfeala este necruţătoare".
Isus ne indică în evanghelia de astăzi o altă cale, o cale care porneşte dintr-o iubire sinceră faţă de fraţii noştri, o cale care presupune multă delicateţe, care presupune multă sensibilitate umană, şi care presupune, în cele din urmă, şi un grad bun de educaţie. Iată ce ne spune Mântuitorul: când ne dăm seama că cineva este în eroare, trebuie să urmăm trei căi.
Prima cale este aceea a dialogului cu persoana respectivă, între patru ochi. Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta - ne spune Isus - mergi şi mustră-l numai între patru ochi, caută să-l convingi că face răul, nu te purta faţă de el cu superioritate, adu-ţi aminte că şi tu, care îi arăţi unde greşeşte, şi tu eşti greşitor la rândul tău, şi de aceea trebuie să-i vorbeşti cu iubire, cu atenţie. Şi mai ales întreabă-te: "Dacă eu aş fi în situaţia lui, cum m-aş aştepta ca cineva să mă corecteze?".
Isus ne dă un al doilea pas în cazul în care fratele tău nu te ascultă şi spune: dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori. Uneori când cineva nu-şi dă seama de propria greşeală, dacă suntem mai mulţi care îi amintim, s-ar putea să-şi dea seama că undeva lucrurile nu merg bine în viaţa sa. Se spune şi în formularea populară: dacă doi îţi spun un lucru, gândeşte-te că s-ar putea să aibă dreptate.
Dar se poate ca fratele în greşeală să nu asculte nici de cei doi-trei fraţi care-i spun acest lucru. Se poate uneori ca orgoliul să fie atât de mare, încăpăţânarea să fie atât de mare, încât fratele nu te ascultă. Şi atunci Isus ne indică o a treia cale, aceea de a-l spune Bisericii, de a-l supune, oarecum, atenţiei întregii comunităţi. Dar trebuie să fim atenţi şi aici, că nu e vorba de jignirea fratelui, nu e vorba de ofensarea lui, ci distanţa aceea pe care comunitatea i-o va arăta, va crea spaţiul de reflecţie, în care îşi va da seama: "Toţi au ceva cu mine, într-adevăr ceva nu funcţionează bine în viaţa mea şi ar trebui să mă corectez". De fapt, Domnul nu vrea moartea păcătosului, ci vrea ca acesta să se întoarcă şi să aibă viaţă.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem cu toţii fini observatori ai comportamentului celuilalt, suntem rafinaţi analişti ai greşelilor şi erorilor celorlalţi. Suntem, oare, la fel de atenţi faţă de noi? Suntem atenţi la bârna din ochiul nostru sau vedem mereu paiele din ochii celorlalţi? Eu cred că dacă am fi atenţi la bârna din ochii noştri, s-ar putea să avem lemne pentru toată iarna şi s-ar rezolva şi criza căldurii din parte guvernului.
"Cine îşi vede păcatul propriu", spuneau Părinţii din vechime, "este mai mare decât acela care învie morţii; cine-şi vede păcatul propriu este mai mare decât acela care a văzut îngerii". Ce lucruri extraordinare! Şi totuşi, a-ţi da seama de propria greşeală şi a căuta să te îndrepţi este, într-o anume măsură, cel mai mare lucru.
Închei cu un gând: e gândul apostolului Paul din cea de-a doua lectură de astăzi, un gând prin care apostolul neamurilor ne învaţă că orice demers al nostru faţă de celălalt, inclusiv încercarea de a-l corecta pe celălalt, trebuie să fie generat întotdeauna de iubire şi de atenţie. Iată ce spune apostolul Paul: "Fraţilor, să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl iubeşte pe altul a împlinit deja Legea! Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Aşadar, plinătatea Legii este iubirea". Vă îndemn pe toţi să faceţi un pas spre a-i ajuta pe fraţii din jurul dumneavoastră, care se află într-o greşeală mai mare sau mai mică, dar gândiţi-vă mereu la cuvântul apostolului Paul: corectaţi-i, dar nu-i ofensaţi şi nu-i jigniţi, pentru că iubirea nu face niciun rău aproapelui.
