Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În prima lectură din această duminică, profetul Ezechiel ne prezintă o atenţionare clară pe care Dumnezeu o face poporului său: "Fiul omului, te pun supraveghetor peste israeliţi. Tu trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura mea şi să-l înştiinţezi din partea mea" (Ez 33,7).
Fiecare dintre noi este supraveghetor pentru fratele său, pentru aproapele său. Aceasta înseamnă că trebuie să avem un viu interes faţă de preocupările, lipsurile şi problemele celui de lângă noi. Trebuie să avem o inimă deschisă şi primitoare care să privească cu atenţie la problemele aproapelui. Trebuie să avem o mână mereu disponibilă să sară în ajutorul aproapelui cu iubire şi compasiune.
Deseori, noi creştinii îndrăznim să ne plângem de ce Dumnezeu nu intervine să vindece anumite boli sau să rezolve anumite probleme din viaţa noastră: în familie, la muncă, la şcoală, la spital, pe patul de suferinţă şi aşa mai departe. Dar în realitate nu este Dumnezeu cel care nu intervine sau cel care lipseşte, ci sunt fraţii noştri, aproapele nostru, cel care lipseşte de la întâlnirea de iubire cu fraţii aflaţi în necaz, în suferinţă. Suntem noi cei indiferenţi şi lipsiţi de compasiune. Sunt eu cel care nu văd, nu simt, nu înţeleg necazul celui de lângă mine.
Profetul Ezechiel continuă şi spune: "Dacă eu îi spun celui nelegiuit: «Vei muri!» şi tu nu-i spui şi nu-i atragi atenţia, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, atunci cel nelegiuit va muri din cauza răutăţii lui, dar eu te voi trage pe tine la răspundere pentru moartea lui". A iubi pe aproapele sau pe fratele nostru nu înseamnă a fi de acord cu greşelile lui; nu înseamnă a acoperi greşelile lui fără a căuta o cale de îndreptare; nu înseamnă a închide ochii şi a nu vedea riscurile la care se expune atunci când face alegeri greşite.
A iubi pe aproapele înseamnă a fi preocupat până la sfârşit de binele lui, de viitorul lui, chiar dacă de multe ori eşti pus în situaţia de a-i spune lucruri incomode, dar necesare pentru a-l întoarce pe aproapele, fratele, prietenul, vecinul la calea binelui. Important în această privinţă este faptul că orice observaţie, orice intervenţie la adresa lui trebuie să se nască din iubire. Dacă, într-adevăr, un cuvânt adresat cuiva pleacă din inimă, atunci ajunge la inimă şi reuşeşte să se facă înţeles şi acceptat fără să provoace nici cea mai mică rană.
"Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta mergi şi mustră-l numai între patru ochi. Dacă te ascultă l-ai câştigat pe fratele tău". După cum observăm, în evanghelie, Isus ne propune aceeaşi învăţătură pe care o întâlnim la profetul Ezechiel. Mai mult, Isus ne cere să urmăm o adevărată strategie atunci când mergem în ajutorul fratelui nostru care greşeşte.
Primul pas este un gest delicat: a-l mustra pe fratele care greşeşte între patru ochi. Un gest care trebuie să rămână secret, ascuns până în momentul în care fratele înţelege clar că intervenţia are loc cu scopul de a-l ajuta să se întoarcă la calea lui Dumnezeu. Aici trebuie să înţelegem bine de ce Isus ne cere să-l mustrăm pe fratele nostru "numai între patru ochi". Înainte de toate, pentru respectul pe care trebuie să îl avem faţă de bunul nume şi faţă de demnitatea fratelui nostru. Să ne imaginăm ce ar însemna să mustrăm sau să corectăm pe un soţ în prezenţa soţiei sau invers, pe o soţie în prezenţa soţului, sau pe un tată în prezenţa propriilor copii, sau pe un învăţător în prezenţa elevilor, sau pe un superior în prezenţa supuşilor săi, sau pe o oarecare altă persoană în prezenţa unei mulţimi de persoane. Un asemenea gest ar fi înţeles ca un proces public care cu uşurinţă ar duce la închiderea în sine a acelui frate şi nicidecum la întoarcerea sa. Însă pe noi trebuie să ne preocupe în mod sincer convertirea fratelui şi nu umilirea sa.
În această logică de adevărată compasiune în confruntarea cu "fratele care greşeşte" este încă un alt aspect de care trebuie să ţinem cont: să nu divulgăm cu răutate greşeala acestuia.
În capitolul patru din Scrisoarea sfântului apostol Iacob întâlnim o insistentă recomandare în acest sens: "Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor. Cine îl vorbeşte de rău pe fratele său îl judecă pe fratele său... Unul singur este judecătorul care poate să salveze sau să nimicească. Dar tu cine eşti ca să-l judeci pe aproapele?"
Dacă am fi atenţi la aceste aspecte, cât rău nu ar mai fi săvârşit faţă de aproapele? Câte calomnii nu ar mai fi îndreptate împotriva aproapelui? Câte conflicte şi influenţe nefaste nu ar mai avea loc dacă am înceta să mai vorbim de rău şi să mai judecăm pe aproapele?
Este un episod în viaţa sfântului Filip Neri care şi astăzi ne poate fi de folos în trăirea vieţii creştine. Într-o zi, o femeie a mers să se spovedească la acest preot sfânt şi s-a acuzat că avea obiceiul de a vorbi de rău pe anumite persoane. Sfântul preot i-a dat dezlegare şi totodată, i-a dat şi o pocăinţă specială. I-a poruncit să meargă acasă, să ia o găină şi întorcându-se la el, pe stradă să smulgă toate penele acelei găini. Femeia a plecat şi a ascultat de porunca preotului. Însă când a ajuns din nou în faţa lui femeia a primit din nou o altă poruncă: "Acum întoarce-te acasă şi pe drum strânge una câte una penele pe care le-ai împrăştiat pe stradă venind până aici". Femeia răspunde, ce-i drept, că aşa ceva este imposibil deoarece vântul a împrăştiat peste tot penele smulse de ea. Atunci sfântul Filip Neri încheie şi spune femeii: "După cum e imposibil să aduni penele odată ce au fost împrăştiate de vânt, la fel e imposibil să retragi bârfele şi defăimările odată ieşite din gură". Şi aici orice comentariu ar fi superfluu.
"Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori". Aici este şi mai evident gestul de iubire pe care îl propune Isus. O iubire care este gata de orice sacrificiu pentru a-l salva pe fratele care greşeşte. Şi ne întrebăm de ce acest lucru? Pentru că aici Isus vorbeşte despre salvarea şi mântuirea veşnică, o mântuire care devine mai sigură, mai accesibilă în prezenţa a doi sau trei fraţi care pot da mărturie despre atitudinea celui care greşeşte. Câte persoane nu s-ar întoarce de la calea lor greşită dacă ar întâlni în viaţa lor un asemenea gest de iubire din partea fraţilor!
Mai departe Isus continuă: "Dacă nu-i va asculta nici pe aceştia, spune-l comunităţii, dacă nu va asculta nici de comunitate, consideră-l ca pe un păgân şi ca pe un vameş". Aceste cuvinte ale Învăţătorului par destul de severe, dar nu e aşa. Isus nu acceptă şi nu poate să accepte ca în comunitatea sa să existe o resemnare în faţa păcatului. Aceasta nu ar fi altceva decât indiferenţă, iar indiferenţa nu e altceva decât o ofensă gravă faţă de adevăr şi faţă de iubirea fraternă.
Viaţa noastră, a fiecărui creştin trebuie să fie orientată către Dumnezeu şi către mântuirea veşnică. Să cerem astăzi de la Dumnezeu harul de a fi mereu disponibili să ajutăm pe aproapele oricare ar fi el atunci când se află în strâmtorare şi totodată să acceptăm ajutorul aproapelui dacă cumva suntem departe de calea lui Dumnezeu. Amin.
