Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători
Despre ce vorbesc oamenii între ei în mod frecvent? Răspunsul este la îndemâna oricui: despre alţi oameni. Examinându-ne şi numai superficial, ne dăm seama repede că avem o preocupare exagerată pentru cei de lângă noi, îndeosebi pentru părţile lor negative. Critica răutăcioasă şi exagerată, pofta cu care evidenţiem metehnele şi imperfecţiunile celuilalt sunt o boală de care evanghelia acestei duminici ne poate vindeca. Dacă e vorba de slăbiciunile altora, şi nu de ale noastre, abia ne mai putem ţine sub control creativitatea! Se întâmplă acest lucru pentru că preferăm să vorbim despre cel care ne-a greşit şi nu cu cel care ne-a greşit.
Pasajul evanghelic pe care l-am ascultat astăzi ar putea fi titrat cu sintagma latină: corectio fraterna (corectarea fraternă), folosită mai ales în mediile monastice. Cum anume trebuie să se deruleze această corectare, învăţăm de la Isus: dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi". Verbul "a mustra" este astăzi puţin întrebuinţat. De regulă, îl auzim folosit cu sensul de "a certa, a dojeni, a blama". Nu acesta este gândul evanghelic, ci mai degrabă cel de îndreptare, de corijare în vederea unei schimbări în bine. Cineva s-ar putea întreba aici: la ce fel de greşeală face referinţă Isus? Sunt incluse toate greşelile? Cele cu vorba şi cele cu fapta deopotrivă? Evanghelia nu ne dă nicio lămurire în această privinţă. Accentul nu cade pe tipul de greşeală, ci pe ceea ce faci tu cu greşeala. Parafrazând cuvântul lui Isus, am putea formula: Nu te apuca să vorbeşti cu alţii despre cel care a greşit faţă de tine, ci caută să iei contact mai întâi cu persoana în cauză! Şi nu oricum, ci într-o împrejurare discretă şi privată, fără să pierzi din vedere demnitatea lui de om!
Mustrarea nu este un lucru tocmai uşor. Mustrăm bine, aşadar, când ţinem cont de discreţie. Însă dacă nu ne alegem atent cuvintele, discreţia nu este îndeajuns, mai ales când scopul mustrării nu este apostrofarea celuilalt, ci câştigarea lui de partea noastră. Critica bună, constructivă, observaţia fină, includerea în discuţie a propriilor slăbiciuni, capacitatea de empatie, alegerea atentă a tonalităţii vocii sunt aspecte care asigură eficienţa mustrării şi fac din ea o artă. Sfântul Augustin spunea: "Domnul nostru nu te îndeamnă să treci cu vederea peste păcatele celorlalţi. Însă el nu îţi cere ca tu să cauţi să reproşezi mereu ceva, ci să îmbunătăţeşti".
Întâlnim în rândul oamenilor două tipuri greşite de comportament vizavi de ceea ce citim în evanghelie. În primul tip de comportament se înscriu oameni care ceartă, ocărăsc, blamează înfocat şi cu pasiune. Dau impresia că vocaţia lor pe pământ ar fi depistarea şi înfierarea greşelilor celuilalt. Nu pentru a edifica, ci pentru a denigra. La capătul celălalt al discreţiei recomandate de Isus este în zilele noastre mediatizarea. Căutăm să ne informăm despre tot felul de lucruri care ţin de sfera privată a celorlalţi şi care în definitiv nu ne sunt de niciun folos. Cât de jalnică este scena politică românească actuală sub acest aspect! Greu ajungi să-ţi formezi o părere obiectivă despre calităţile prezidenţiabililor, atâta vreme cât televiziunile sunt preocupate cu precădere să-ţi vorbească despre defectele lor, să-ţi desfigureze adevărul de dragul unor interese meschine şi păguboase pentru o întreagă naţiune.
Există apoi celălalt tip de comportament, caracterizat de individualism şi neimplicare. El e mai puţin prezent în spaţiul românesc, vizibil însă în partea occidentală a Europei. Cei care fac parte din această categorie nu mustră, nu avertizează, nu atenţionează, motivând în felul următor: De ce să te bagi în viaţa celuilalt? De ce să te doară de problemele lui? Ştie ce are de făcut! Fiecare e responsabil pentru viaţa sa. Cuvântul sfântului Augustin e diametral opus unei asemenea mentalităţi: "Dacă eşti neglijent în a corecta, atunci eşti mai rău decât cel pe care ar trebui să-l corectezi. Dacă taci, eşti mai rău decât cel care trebuie corectat". Incomparabil mai puternic decât cuvântul augustinian este cuvântul lui Dumnezeu auzit în prima lectură: "Dacă eu îi spun celui nelegiuit: «Vei muri» şi tu nu-i spui şi nu-i atragi atenţia, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, atunci cel nelegiuit va muri din cauza răutăţii lui, dar eu te voi trage pe tine la răspundere pentru moartea lui".
Despre o femeie, pe nume Hilde, se povesteşte că s-a îndepărtat de Biserică pe când era adolescentă. După 9 ani, timp în care ea a trecut rând pe rând prin spiritism, New Age şi ateism, a găsit din nou drumul spre Biserică, spre Dumnezeu. Povestindu-şi experienţele pe căile rătăcite, a mărturisit că ceea ce a durut-o cel mai mult, a fost faptul că nimeni nu s-a interesat de ea, niciunul din comunitatea parohială din care făcea parte nu a contactat-o: niciun telefon, niciun avertisment, nicio povaţă.
Suntem responsabili de viaţa noastră, dar şi de a celorlalţi. Nimeni nu trăieşte de unul singur. Comunitatea este ambientul în care ne naştem şi ne formăm ca oameni. Suntem conectaţi unii la alţii prin tot felul de legături. Însă legătura cea mai strânsă pe care suntem datori să o menţinem este, aşa cum ne spune sfântul Paul, iubirea. Resortul unei mustrări trebuie să fie iubirea, scopul spre care tinde mustrarea trebuie să fie tot iubirea sau refacerea ei.
Dacă noi suntem dispuşi să corectăm în mod fratern greşelile celuilalt, dacă acceptăm să fim la rândul nostru corectaţi, atunci Isus Cristos se face prezent în mijlocul nostru. Nu pentru că noi am fi doi, trei sau mai mulţi, aşadar, nu pentru forţa noastră numerică, ci pentru că suntem animaţi de aceeaşi simţire, de aceeaşi credinţă, de acelaşi Isus. Amin.
