Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu această duminică ne întoarcem la timpul obişnuit, adică timpul în care suntem chemaţi să experimentăm prezenţa lui Dumnezeu şi să-l mărturisim în ritmul cotidian al existenţei noastre.
Ne îndreptăm din nou astăzi spre Ioan Botezătorul, "martor" credibil al prezenţei lui Mesia în mijlocul poporului său. Ioan face astăzi un rezumat a ceea ce se va dezvolta în duminicile următoare.
Odată cu botezul în râul Iordan, Isus începe viaţa publică. Îl vom auzi în duminicile următoare predicând, învăţând poporul, spunând pilde, făcând minuni, iertând, mângâind şi încurajând. Îl vom vedea cu ochii minţii cum alege doisprezece ucenici şi cum îi instruieşte. Îl vom întâlni în rugăciune şi în efortul de a-i recupera pe oameni. Vom urmări uşor uşor cum este respins, acuzat, neînţeles, prins, condamnat, batjocorit şi dat la moarte; apoi vom auzi cum este înmormântat şi cum va învia a treia zi biruitor.
Ei bine, rezumând toate acestea, Botezătorul spune în câteva cuvinte cine este Isus: mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.
Imediat ne relatează Evanghelia după Ioan mai departe, doi ucenici ai lui Ioan Botezătorul, Ioan şi Andrei, au plecat după Isus. Ei au înţeles.
Pentru noi expresia "mielul lui Dumnezeu" este mai greu de înţeles. Dar pentru ascultătorii iudei, aluzia la "miel" era clară. În templul din Ierusalim, în fiecare zi, se jertfea un miel pentru curăţirea de păcate a poporului (Lev 14,12 21; Num 28,1 8; cf. Evr 10,5 7). Cu sângele unui miel fără meteahnă, înjunghiat primăvara când viaţa se porneşte din nou după iarnă, se însemna uşa casei, în amintirea "eliberării" de sub robia egipteană (Ex 12,1 36). Se aştepta astfel o eliberare prin Acela care avea să vină să se ofere ca jertfă.
Urmându-l pe Ieremia, profeţii comparaseră Israelul în exil cu acest "miel nevinovat care este dus la tăiere şi care nu deschide gura" (Is 53,7, Ier 11,19). Este profeţia din Isaia (53) care îl prezintă pe Mesia, slujitorul lui Dumnezeu, care suferă: "Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie... După ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat... lucrarea Domnului va propăşi în mâinile lui... Va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra lui povara nelegiuirilor lor" (Is 53,7 şi urm.).
În plus, în cuvintele lui Ioan Botezătorul avem împlinirea răspunsului dat de Abraham lui Isaac la întrebarea pe care acesta din urmă a pus o cu multe sute de ani înainte pe muntele Moria. Iată textul din Cartea Genezei: "Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Abraham, a zis: «Tată!» «Ce este, fiule? », i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: «Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru jertfă?» «Fiule, a răspuns Abraham, Dumnezeu însuşi va avea grijă de mielul jertfă»" (Gen 22,7-8). Ioan ne spune că Isus este mielul pentru jertfă.
Acum putem observa cât de multe afirmaţii sunt cuprinse în cuvintele lui Ioan Botezătorul despre mielul lui Dumnezeu:
a) Până acum necunoscutul, Isus din Nazaret este Mesia.
b) Ca adevăratul Mesia, el trebuie să moară ca jertfă pentru păcatele lumii.
Cuvintele lui Ioan Botezătorul sunt deci şi profeţie a patimii. Este ca un rezumat a ceea ce va fi. Cine este Isus? Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii - răspunde Ioan Botezătorul. Prezentându-l aşa, Botezătorul vede deja crucea. La orizont astăzi se vede Golgota... De altfel acelaşi evanghelist ne spune că Isus a murit pe cruce în timp ce se jertfeau miei în templu.
Al doilea lucru pe care îl spune despre Isus este că îl prezintă ca Fiul lui Dumnezeu. Isus nu este doar un om mare, un mare profet, unul care a marcat istoria, el este Fiul lui Dumnezeu, acela care a venit să ne descopere cine este Dumnezeu.
Dar ceea ce surprinde cel mai mult în evanghelia de astăzi este o altă expresie. De două ori Ioan Botezătorul spune cu privire la Isus: "Eu nu-l cunoşteam..." Cum adică nu-l cunoştea? Nu a tresăltat el în sânul Elisabetei când a venit Maica Domnului? Nu era el verişorul lui Isus? Nu i-a pregătit el calea? Atunci de ce spune că nu-l cunoştea?
Acum îl cunoaşte altfel. El dă mărturie. Povesteşte experienţa sa de credinţă... El nu poate uita că văzut cerurile deschise, că a coborât Duhul, că s-a auzit glasul Tatălui...
Ioan evanghelistul îl prezintă pe Botezătorul nu ca pe un profet care cheamă poporul la convertire, dar mai degrabă ca pe acela care a făcut o experienţă nouă, imprevizibilă pentru el însuşi: l-a întâlnit pe Dumnezeu. Şi iată că se deschide pentru el o lume nouă, un nou orizont, o nouă înţelegere a misterului lui Dumnezeu cu totul neaşteptat.
Credea că ştie, cunoaşte. Întreaga sa viaţă şi-a consumat o în jurul aşteptării, a pregătiri, a întâlnirii. Şi acum este dispus să admită că există un înainte pe care Nazarineanul îl ştie iar el nu.
"Am văzut", spune Ioan. L-a văzut pe Isus venind spre el. L-a văzut pe Dumnezeul care s-a lăsat întâlnit, prezent, aproape de noi, vecin cu noi; un Dumnezeu care devine copil, care răstoarnă aşteptările noastre, care umple staulele noastre; un Dumnezeu care ia iniţiativa, care micşorează distanţele.
Aştepta un Dumnezeu judecător puternic. Spunea că "securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor... şi acela care are lopata în mână îşi va curăţa aria şi-şi va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se va stinge". Acum vede un Dumnezeu care mântuieşte, venind spre el, e mielul. Începe în el un nou mod de a "vedea": "vederea credinciosului". "Eu nu-l cunoşteam"...: atâta timp cât era închis în concepţia sa despre Dumnezeu nu-l putea vedea pe Dumnezeu în Isus care stă cu păcătoşii şi se amestecă cu ei.
Acum Ioan vede şi mărturiseşte că l-a descoperit pe Isus, Fiul unui Dumnezeu, care este Tată. Nu este Mesia răzbunător, dar mielul care ia, şterge, elimină păcatul lumii care ne a îndepărtat mult de Dumnezeu.
"Nu-l cunoşteam..."
Noi, care pretindem uneori că îl cunoaştem pe Isus, de fapt, nu vom sfârşi niciodată să-l descoperim. Trebuie să ne facem cu totul mici, cu totul dezlipiţi de ceea ce ne leagă, cu totul deschişi revelaţiei.
Este experienţa pe care a făcut o scriitorul şi ziaristul francez Andre Frossard, autorul celebrei cărţi intitulată Dumnezeu există. Eu l-am întâlnit. Ateu prin tradiţie de familie - tatăl său fusese secretarul Partidului Socialist Francez, fără să fi avut nici cea mai mică preocupare în viaţă pentru religie, Frossard, într-o zi, e surprins de ploaie pe stradă. Pentru a se adăposti, se retrage în capela unei mănăstiri. Maicile făceau adoraţie. Frossard nu ştia nici ce este o capelă, nici ce este Euharistia. În momentul când a privit ostia de pe altar, expusă adoraţiei, a văzut o lumină orbitoare. A durat numai o clipă, dar i s a părut o veşnicie. În acea lumină i s-a descoperit Dumnezeu şi i-au fost descoperite pe loc toate adevărurile credinţei catolice.
Acum îl cunoştea...
Un alt exemplu.
Un tânăr care prin anii '60 a înfiinţat o mare asociaţie pentru studenţi. Mai mergea la biserică, mai cânta... Pe timpul când era student a stat în cameră cu un ateu. De-abia aştepta momentul să-i dea câteva argumente. După un an, într-o zi colegul i-a zis: "Edd, tu crezi în Dumnezeu?" "«Ce vorbă-i asta?» i-am răspuns, relatează tânărul. Bineînţeles, cred. Apoi mi-a spus nişte cuvinte la care nu mă aşteptam. «Te-am întrebat, pentru că eu nu cred, dar nu văd nicio diferenţă între mine şi tine. De un an stăm împreună, vorbim la fel, râdem la aceleaşi bancuri, ne comportăm la fel, mergem la aceleaşi crâşme. Care-i diferenţa?» Ceea ce mi-a spus colegul meu m-a răvăşit, m-a zguduit. Cuvintele lui au constituit punctul de convertire... Credeam până atunci că-l cunosc, că sunt creştin. Nu eram".
Nu-l cunoaştem pe Isus atâta timp cât rămânem, cu privire la el, numai la ceea ce este uman. Nu-l cunoaştem dacă venim din când în când la Biserică. Nici dacă venim şi apoi plecăm şi suntem aceeaşi oameni vechi..., cu aceleaşi apucături, cu scandaluri, cu înjurături şi vorbe murdare...
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi se întâlnesc doi tineri, Ioan şi Isus. Începe o lume nouă. O lume a iubirii, o nouă cunoaştere. Azi, primind mărturia lui Ioan Botezătorul, suntem noi cei chemaţi să vedem, să cunoaştem şi să mărturisim chipul nou al lui Dumnezeu care iubeşte şi atinge viaţa noastră pentru a locui în ea.
Stă timpul în faţa noastră. Nu suntem pe linia de sosire. Putem să-l cunoaştem... Avem multe de cunoscut... Amin.
