Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Celebrăm astăzi, aşadar, solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului. Care este semnificaţia acestei sărbători? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în minte două lucruri: o perspectivă istorică asupra sărbătorii de astăzi şi perspectiva biblică, exprimată atât de frumos în lecturile pe care le-am ascultat la această Sfântă Liturghie.
Cât priveşte perspective istorică, această solemnitate a apărut, a fost instituită, în anul 1926 de către papa Pius al XI-lea, în contextul în care pe scena politică mondială se profilau mai multe regimuri totalitare. În faţa acestei ameninţări la adresa Bisericii, dar şi la adresa creştinilor de a se exprima în mod liber, Biserica a avut această inspiraţie dumnezeiască, să instaureze o solemnitate prin care să-l proclame pe Cristos drept rege al universului, drept acela care stăpâneşte întreaga lume şi care este mai presus de orice domnie pământească. Mai ales pentru regimurile totalitare, această solemnitate era un avertisment că politica pe care o duc va avea un sfârşit, nu poate să se impună, pentru că calcă în picioare dreptul creştinilor de a se exprima în mod exterior şi deschis, de a exprima în mod exterior ceea ce ei trăiau în sufletul lor. Aş dori să menţionez situaţia din Mexic, când, între anii 1926 şi 1929, creştinii au trebuit să înfrunte un regim ateu, care le-a luat drepturile de exprimare. Este şi un film recent, înţeleg că nu este pe placul tuturor, pe unii îi deranjează acest film, dar ilustrează această situaţie din Mexic din vremea respectivă. Este deosebit de interesant că aceşti oponenţi ai regimului totalitar, numiţi cristeros, aceşti cristeros când erau trimişi la moarte, strigau cu cuvintele: Viva Cristo, Re!, "Trăiască Cristos, Rege!". Acesta a fost cuvântul de ordine care a permis o mobilizare extraordinară şi a dus la îndepărtarea unui regim ateu şi totalitar.
Cât priveşte cealaltă latură, şi anume perspectiva biblică, lecturile din această duminică ne permit să înţelegem ce înseamnă regalitatea lui Cristos şi regalitatea lui Dumnezeu.
Instituind această sărbătoare în anul 1925, Biserica nu afirma ceva cu totul nou. În realitate, Biserica era în continuitate cu un principiu biblic, care afirmă că Dumnezeu, Adonai, este stăpân peste întreaga lume. Iată ce spun, de exemplu, "psalmii regali": "Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate", spune psalmistul; "S-a încins cu putere"; "Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul, norii şi negura îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia tronului său".
Pentru a înţelege mai bine sensul primei lecturi de astăzi, este important să ştim că în vechime regele era descris ca un păstor. Deja Homer numea suveranii "păstorii naţiunilor". Prima lectură de astăzi, din Cartea profetului Ezechiel, e o pagină luminoasă biblică, care ne oferă o perspectivă deosebit de frumoasă despre Dumnezeu ca păstor al poporului său. În faţa eşecului păstorilor, adică al regilor - e referinţă la doi regi istorici, la Ioachim şi la Sedecia -, în faţa eşecului acestor regi, Dumnezeu se prezintă el însuşi ca păstor al poporului său, cel care va avea grijă de turma sa, va căuta oile pierdute, le va bandaja pe cele rănite, le va duce la o păşune curată, şi aşa mai departe. Cuvântul final din prima lectură, ne pregăteşte pentru scena aceasta grandioasă pe care am ascultat-o în evanghelia de astăzi. Iată cum se încheia lectura din Cartea profetului Ezechiel: "Cât despre voi, turma mea - aşa spune Domnul Dumnezeu: iată, voi face judecată între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi".
Ceea ce profetul anunţa în Vechiul Testament, Isus Cristos anunţă din nou, acum, îndreptându-ne privirea spre sfârşitul veacurilor, atunci când el va veni ca regele-păstor şi va aduna în faţa sa toate popoarele pentru judecata cea de pe urmă. Ascultând această evanghelie, este important să reţinem trei lucruri:
În primul rând, evanghelia lasă să se înţeleagă că Dumnezeu a rânduit, Dumnezeu a imaginat un plan, un proiect pentru această lume, şi în realizarea acestui proiect, Dumnezeu vrea să ne asocieze pe noi, oamenii. Dumnezeu are nevoie de mâini care să lucreze, aşa cum au lucrat mâinile lui Cristos. Dumnezeu are nevoie de mâinile noastre pentru că să pregătească hrană pentru cei flămânzi. Are nevoie de mâinile noastre pentru a oferi un pahar cu apă celui însetat. Are nevoie de mâinile noastre pentru a pregăti haine pentru cei dezbrăcaţi. Are nevoie de noi pentru a-i îmbrăţişa pe cei care au ajuns în închisoare sau sunt bolnavi. Are nevoie de mâini care să deschidă uşa străinului. Această logică pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru această lume, este răsturnată de omul care se închide în egoismul propriu şi este preocupat să acumuleze doar pentru sine.
Al doilea lucru pe care-l reţinem din evanghelia de astăzi: această perspectivă asupra lumii reprezintă o provocare pentru noi, toţi. Această perspectivă ne aminteşte că noi suntem responsabili de actuala noastră condiţie. Ne aminteşte că noi, acum, în momentul de faţă, trebuie să ne decidem dacă suntem de partea împărăţiei sau împotriva împărăţiei, dacă suntem de partea lui Dumnezeu sau dacă suntem împotriva lui Dumnezeu. Celebrul teolog Karl Rahner spunea: "Creştinul nu aparţine la acei oameni care sunt de părere că se pot pune la adăpost, cât priveşte propria răspundere într-un neant gol. Dacă nu există ceva mai presus de mine, mai presus de noi, dacă nu există ceva dincolo de moarte, atunci responsabilitatea mea este simpla mea problemă. Dar perspectiva creştină asupra lumii, ne aminteşte că alegerile noastre de astăzi pregătesc destinul nostru de mâine".
Şi al treilea lucru pe care îl reţinem din această evanghelie este următorul: această lume, cu tot ceea ce este ea, va avea un sfârşit. Aşa cum fiecărui om îi sună într-o zi ceasul, şi pentru această lume va exista un sfârşit. Iar acest sfârşit nu este la o distanţă enormă, pentru că, după cuvintele Scripturii, cu Isus Cristos a început deja vremea de pe urmă, istoria lumii a intrat prin Cristos într-o fază decisivă. "Creştinul este cel care aşteaptă", aşa cum spune sfântul Petru în cea de a doua sa scrisoare, "un cer nou şi un pământ nou".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aşteptând venirea deplină a împărăţiei, să nu uităm că noi, ca şi creştini, facem în fiecare zi această rugăciune: "Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta". Prin asta, noi spunem: Fă, Doamne, ca valorile împărăţiei să domnească, în primul rând, în inima mea şi, dacă vor domni în inima mea, atunci ele se vor impune şi în lumea în care noi trăim. Noi, ca şi creştini, ne inspirăm în alegeri, în gândire, în fapte, din valorile împărăţiei şi încercăm, ne luptăm, ca împărăţia să domnească în inimile noastre şi atunci va domni şi în lume.
Şi închei cu un cuvânt din învăţăturile rabinilor: "Fii cu băgare de seamă la trei lucruri şi în veci nu vei cădea sub stăpânirea păcatului: să ştii că este un ochi care vede totul, o ureche care ascultă toate şi toate faptele tale sunt scrise într-o carte".
Lăudat să fie Isus Cristos!
