Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În calendarul Bisericii Romano-Catolice, astăzi apare sărbătoarea intitulată "Cristos, Regele Universului". Care este semnificaţia acestei sărbători şi care este mesajul lecturilor biblice de astăzi? Dacă apare cuvântul "rege", se vorbeşte cumva despre un monarh? Sau despre o monarhie? Şi da şi nu. Da, se vorbeşte despre un monarh, dar în sens biblic şi nu în sens laic. În Dicţionarul explicativ al Limbii Române la cuvântul "rege" găsim următoarea definiţie: "Regele este suveranul unui regat, persoana care deţine puterea supremă într-un regat, monarhul", sau, un alt înţeles: "Regele este numele piesei principale de la jocul de şah, a cărei pierdere aduce înfrângerea jucătorului". Mai există şi un sens figurat, însă dicţionarul nu face nicio referinţă la sensul sacru al regelui. Pe acesta îl putem descoperi, de exemplu, în Dicţionarul Latin, unde zeităţile sunt numite "rex", "rex aquarum", de exemplu, Neptun, zeul mării; sau "rex umbrarum", Pluton, zeul infernului; sau "rex deorum et hominum", Jupiter, şi aşa mai departe.
Noi, cei de astăzi, ce percepţie avem despre un rege sau despre un regat? De exemplu, pentru copii, cuvântul rege le aduce în minte diferite personaje pe care le-a întâlnit în desene animate sau filme, cum ar fi Regele junglei, Stăpânul inelelor, Regele Arthur, şi aşa mai departe. Ahtiaţii de fotbal se vor gândi, probabil, la regii fotbalului românesc şi internaţional. Sau, cei mai în vârstă, care au trăit timpurile monarhiei la noi în ţară, îşi vor aminti şi vor vorbi cu mare respect despre rege. Sau, anglofonii, vor exalta imaginea reginei şi a monarhiei britanice. Şi aşa mai departe.
Pe care dintre regii enumeraţi mai înainte îl sărbătoreşte astăzi Biserica? Pe niciunul. Cristos este un rege atipic. În calitate de Dumnezeu, el este rege şi domn a toate şi a tuturor. Însă el va fi perceput ca atare numai de către cei care cred în el. În liturgia catolică, toate rugăciunile oficiale se încheie cu formula "Prin Cristos, Domnul nostru", sau, "Prin Domnul nostru, Isus Cristos". Regele, aşadar, regele Cristos, este Domnul nostru.
Toate formele de răzvrătire umană din decursul istoriei s-au bazat pe înlăturarea unei puteri şi a unor dominatori. Omul, fiind creat şi înzestrat cu libertate din partea lui Dumnezeu, poartă cu el această dorinţă, dar de multe ori o percepe în mod greşit. Astfel, putem vedea cum copilul vrea să aibă jucăriile lui şi să fie cât mai puţin controlat de părinţi. Tânărul aspiră după libertate, răzvrătindu-se de multe ori împotriva părinţilor, uneori chiar fugind de acasă. Mulţi muncitori visează să-şi deschidă o afacere şi să aibă la rândul lor subordonaţi. Cei de sub o dictatură aşteaptă momentul prăbuşirii ei, şi aşa mai departe. Într-un fel sau altul, toţi fug de un asupritor şi de un dominator.
Cristos, regele universului, este un dominator, este un asupritor? Se poate plânge cineva că Dumnezeu i-a invadat libertatea? Sau că i-a impus alegeri greşite? Sau că l-a asuprit şi l-a tratat ca pe o slugă? Este adevărat că evanghelia de azi îl prezintă pe Cristos şi în calitate de judecător al oamenilor. Dar, înainte de a fi judecător, el este un Dumnezeu iubitor de oameni.
În istoria omenirii, Cristos este personajul care a avut, şi are, cei mai mulţi alegători. Oare cum i-a cucerit şi-i cucereşte pe oameni? Simplu. Strategia sa şi-a expus-o prin două maniere: modelul personal, desăvârşit cu jertfa de pe cruce şi învăţătura sa, legată de atitudinea faţă de om. Redau doar câteva puncte din această învăţătură: "Cei puternici ai lumii îşi fac simţită puterea, dar între voi să nu fie aşa. Cel mai mare dintre voi, să fie slujitorul vostru". Sau, după ce le-a spălat picioarele apostolilor, s-a aşezat la masă şi i-a întrebat: "Înţelegeţi ce am făcut? Voi mă numiţi învăţător şi domn, şi bine spuneţi. Deci, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi unii altora picioarele". Sau, în alt loc: "S-a zis în vechime: «Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi», eu, însă, vă spun: «Dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt»". Sau: "Iertaţi şi vi se va ierta"; "Daţi şi vi se va da"; "Nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi". Şi exemplele ar putea continua. Acestea sunt doar câteva învăţături ale lui Cristos. De aceea Cristos domneşte şi pe el îl urmează tot mai mulţi, pentru că înainte de a domni peste oameni, el îi slujeşte.
În evanghelia de astăzi, Cristos apare şi ca judecător. Lui i s-a încredinţat judecata oamenilor şi o va face pentru a da răsplată fiecăruia. Dreptatea divină este milostivire, dar nu este slăbiciune. Asemenea stăpânului, care a angajat muncitori la diferite ore din zi şi i-a plătit în funcţie de calitatea muncii lor, la fel şi Cristos, când vom apărea în faţa lui, va oferi răsplata pe care o merităm, în funcţie de calitatea trăirii şi a faptelor noastre, nu în funcţie de cantitate.
Este totuşi interesant cum evanghelia, în care se vorbeşte despre judecată, nu aduce niciodată un termen din vocabularul justiţiei. Am auzit astăzi evanghelia care pune accent deosebit de mare pe faptele de milostenie. Nu vorbeşte nicicum de: "Eşti pedepsit sau răsplătit pentru atâtea infracţiuni comise", sau, "Eşti judecat pentru atâtea legi nerespectate sau pentru atâtea rugăciuni omise sau pentru atâtea şi atâtea". Judecata vieţii omului se bazează pe faptele bune pe care le-a făcut sau pe care putea să le facă şi nu le-a făcut: "Am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc", sau "Nu mi-aţi dat"; "Am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat"; "Am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat", sau "Nu m-aţi vizitat"; "Am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine".
Este impresionant cât de mult pune accent evanghelia pe faptele bune. De ce? Pentru că ele au la bază învăţătura centrală a creştinismului: iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, din care decurge comportamentul uman. Celebrul dicton creştin "Iubeşte şi fă ce vrei", de fapt, se traduce prin: Iubeşte şi vei fi conştient că nu poţi face chiar ce vrei. Cristos, Domnul nostru, cel sărbătorit astăzi, este regele universului, judecătorul suprem al celor vii şi al celor morţi. Ascultând de el şi urmând exemplul şi învăţătura sa, vom fi siguri de mântuirea noastră şi vom sta liniştiţi în momentul sentinţei date de el.
Aş dori să închei cu câteva versuri din poetul Ştefan Augustin Doinaş:
Doamne, aş vrea să-ţi spun Tu
Aşa cum i-aş spune celui ce-mi pune povara lui groaznică în spate.
Doamne, dezbracă-te în ceruri de soare, leapădă-ţi luna şi stelele.
Vino să batem pe jos amândoi, în sudoare, ţara aceasta de cântec şi jale.
Un rege nu-şi stăpâneşte aievea regatul,
decât dacă-şi conduce pe cel din urmă supus în sala regală.
