Iubiţi credincioşi, dragi radioasculători,
Drumul de pregătire la sărbătoarea Paştelui continuă cu duminica a patra din Postul Mare. Din lecturile biblice de astăzi, se pot desprinde două teme: Botezul şi convertirea, precum şi două învăţături: 1) conştientizarea demnităţii de botezaţi, iluminaţi; 2) importanţa convertirii.
Evanghelia relatează miracolul vindecării orbului. În timp ce Isus trecea pe drumul către Ierusalim, a văzut un orb din naştere; este singurul caz din Noul Testament în care se pomeneşte de un orb născut cu acea boală. De altfel, Ioan precizează de multe ori gravitatea suferinţei atunci când face semne minunate: bolnavul de la piscina Betesda suferea de 38 de ani; Lazăr era mort de patru zile. Aşadar, omul acela se afla într-o situaţie disperată, nu văzuse niciodată şi nici nu avea vreo şansă să fie vindecat.
În faţa acestui bolnav, ucenicii lui Isus adresează o întrebare fiind curioşi să afle cine a păcătuit. Întrebarea avea la bază o concepţie potrivit căreia boala ar fi fost o consecinţă a păcatului, idee prezentă în unele locuri în Vechiul Testament (cf. Ex 9,1-12). Dacă pentru un adult lucrurile erau mai simple, vina putea fi comportamentul păcătos al acestuia, în cazul unui copil născut cu o boală incurabilă, situaţia se complica. Vinovăţia putea să aparţină fie părinţilor, fie copilului care ar fi păcătuit din sânul mamei sale. Pe fundal, rămâne însă misterul originii răului şi al suferinţei din viaţa omului, precum şi tentativa de a stabili retribuţia doar la nivelul vieţii pământeşti prin mecanismul faptă-răsplată.
Prin răspunsul său, care vizează nu cauza bolii, ci scopul ei - să se arate faptele măreţe ale lui Dumnezeu -, Isus respinge teoriile epocii. De fapt, spune Cristos, nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui. Mântuitorul era interesat să îi redea orbului integritatea fizică şi să arate gloria Tatălui, pentru ca oamenii să îl recunoască drept Trimisul lui Dumnezeu şi lumina lumii. Lucrarea lui Isus este asociată cu ziua şi lumina, realităţi opuse nopţii şi întunericului.
După cuvânt, urmează gestul simbolic. Mai întâi, Isus face nişte tină din pământ şi salivă, saliva având proprietăţi curative pentru unii din Antichitate. Mai apoi, unge ochii orbului şi îl trimite să se spele la piscina Siloe, un bazin cu apă folosit şi în ritualul sărbătorii Corturilor (sărbătoare care amintea de peregrinarea evreilor prin pustiu). Prin acest gest, Ioan evanghelistul doreşte să transmită o idee teologică: Isus Trimisul mesianic al Tatălui îl trimite pe orb să îşi spele ochii pentru a-l putea recunoaşte pe Cristos.
Aşa cum se întâmplă la Ioan, după semnul propriu-zis (se găsesc şase semne importante, la care se adaugă al şaptelea, învierea), există un comentariu. Se instaurează mai întâi un dialog cu vecinii cărora orbul le explică în ce manieră a recăpătat vederea. Ulterior, este descris interogatoriul realizat de farisei, acei oameni care contestau sistematic acţiunile lui Cristos. Pentru ei, Mântuitorul era un simplu om, ba mai mult un păcătos care încalcă sabatul. În tratatul despre sabat din Mishna (legea orală în lumea ebraică), printre cele 39 de munci interzise sâmbăta, se afla şi acţiunea de a face o pastă sau un aluat. Iar Talmudul în lucrarea "Abodah Zorah" afirma că nu era permis să ungi ochii în ziua de sabat.
În cadrul dialogurilor, apare o antiteză între orb a cărui cunoaştere despre Isus devine din ce în ce mai clară şi farisei, cei care îşi închid progresiv ochii: aceştia infirmă miracolul, nu sunt interesaţi de adevăr, refuză să recunoască originea cerească a lui Isus. De cealaltă parte, orbul parcurge un itinerar de credinţă: la început Isus este un om, mai apoi este Trimisul. Succesiv, descoperă în Cristos un profet, iar la final va declara că îl vede pe Fiul Omului. În încheiere, după mărturia dată, orbul îl întâlneşte din nou pe Isus. Acum îl poate vedea. În faţa acestuia mărturiseşte cu multă convingere "cred, Doamne" şi cade în genunchi în faţa celui care este Dumnezeu. Scopul adevărat al vindecării a fost atins: orbul îl vede pe Isus şi crede în el.
Prima învăţătură despre Botez. Episodul vindecării orbului a fost interpretat la începuturile Bisericii în cheie sacramentală cu referinţă la Botez. Mărturie stă faptul că această scenă a orbului a fost pictată pe pereţii a şapte catacombe de la Roma. Conform tradiţiei, textul din evanghelistul Ioan capitolul nouă se citea ca examen final, la al treilea scrutin; după lectură, candidatul la Botez exclama "Cred, Doamne" şi completa mărturisirea cu recitarea Crezului.
Cele două elemente din pagina evanghelică, cel al apei şi al luminii sunt simboluri ale botezului. Semnele respective erau prezente şi la sărbătoarea Corturilor. Cu această ocazie, marele preot lua într-un vas de aur apă din piscina Siloe şi stropea cu ea altarul; lumina era vizibilă în torţele aprinse seara pe zidurile Ierusalimului. Primul simbol e, de fapt, "sacramentul apei care spală păcatele orbirii noastre originare şi ne face liberi pentru viaţa veşnică" (Tertulian). În realitate, orbul s-a vindecat numai după ce s-a spălat în piscină. Al doilea simbol, al luminii se referă direct la Cristos, lumina lumii în stare să învingă orice umbră a întunericului. De aici, şi definirea Botezului drept "iluminare" în primele veacuri ale Bisericii.
În orbul din evanghelie ne putem regăsi şi noi. Sfântul Augustin spunea: "Acest orb reprezintă rasa umană... dacă orbirea înseamnă necredinţă, atunci iluminarea este, de fapt, credinţa. El îşi spală ochii în acea baie interpretată "Cel ce a fost trimis": el a fost botezat în Cristos." Ce putem spune despre iluminarea noastră? A existat acel moment în care am fost spălaţi în apa botezului, trecând de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină. Cum se prezintă mărturia noastră de oameni iluminaţi?
A doua învăţătură despre drumul convertirii. Isus, aşa cum a făcut-o odinioară, trece şi pe căile noastre. De multe ori şi noi stăm la marginea drumului şi cerşim. Suntem simpli cerşetori, aşteptând să primim ceva. Isus ne vede pe fiecare şi vrea să ne vindece orbirea. Care sunt orbirile noastre?
Un aspect impresionant în evanghelie este tenacitatea mărturiei orbului: era ferm convins că a fost vindecat şi că omul acela Isus care îi deschisese ochii este Trimisul, Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, este grăitor itinerar de credinţă şi de cunoaştere a lui Cristos. După Botezul şi Mirul nostru, cum a fost mărturia noastră? Cât de fermă, de convinsă a fost ea?
Apoi, cât de mult ne-am străduit să îl cunoaştem pe Isus, Mesia, profetul, fiul Omului, Domnul înviat? Bineînţeles cunoaşterea existenţială, în sens de căutare a feţei lui Cristos şi a întâlnirii cu el.
Postul Mare, e un timp prin excelenţă al convertirii. Această convertire înseamnă şi o schimbare a vederii, a privirii noastre. În lectura I, Dumnezeu nu se uită la înfăţişare, ci la inima omului şi astfel îl alege pe David. La fel şi noi, ar trebui să privim mai mult la inima semenilor. Convertirea presupune de asemenea roade, fapte vizibile. Sfântul Paul îndeamnă în lectura a doua să se renunţe la faptele întunericului şi să se realizeze faptele luminii.
În încheiere, ne rugăm să primim har şi putere de la Tatăl pentru a trăi mai deplin vocaţia de oameni iluminaţi prin Botez; să valorizăm mai mult vederea noastră spirituală, să folosim mai bine ochii credinţei. În acelaşi timp, să căutăm mereu convertirea, o schimbare sinceră a minţii, a inimii, pentru a fi cu adevărat fiii luminii. Amin.
