Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În miezul sărbătorilor de Crăciun, Biserica ne cheamă să ne oprim astăzi la contemplarea sfintei familii din Nazaret, alcătuită din Maria, Iosif şi Isus. Acest "popas" ne duce în acelaşi timp să reflectăm asupra familiei creştine, pentru a descoperi natura, frumuseţea ei şi misiunea ei istorică în prezentul societăţii noastre.
Deşi este unică şi originală în felul ei, sfânta familie din Nazaret se prezintă ca model de viaţă şi de iubire pentru orice familie, oglindă luminoasă a posibilităţilor şi scopurilor fiecărei familii. Caracteristicile unice ale familiei din Nazaret, realizate în umilinţă, în simplicitate şi în sărăcia vieţii cotidiene, exaltă condiţia istorică în care trăieşte şi creşte orice familie umană.
Biserica şi lumea contemporană se întreabă, astăzi mai mult decât oricând, cu privire la planul lui Dumnezeu asupra familiei. în timp ce, pe de o parte, rezultă unele mari valori care manifestă prezenţa lui Dumnezeu, cum ar fi creşterea libertăţii şi a responsabilităţii în paternitate şi în educaţie, legitima aspiraţie a femeii pentru egalitatea în drepturi şi datorii cu bărbatul, deschiderea la dialog cu întreaga familie umană, preţuirea relaţiilor autentic umane, pe de altă parte se constată dificultăţi din ce în ce mai mari privind degradarea valorilor căsătoriei, viziunea materialistă şi hedonistă despre viaţă, atitudinea permisivă a părinţilor, slăbirea legăturilor de familie şi a comunicării dintre generaţii.
"Conştientă că taina Căsătoriei şi familia constituie una dintre valorile cele mai preţioase ale omenirii, Biserica vrea să-şi facă auzit glasul şi să-şi ofere ajutorul celor care, conştienţi de valoarea Căsătoriei şi a familiei, se străduiesc să realizeze cu fidelitate aceste valori în viaţa lor; acelora care plutesc în nesiguranţă şi anxietate, caută adevărul precum şi acelora care sunt împiedicaţi pe nedrept să trăiască liber propriul proiect al familiei. Susţinând pe cei dintâi, luminându-i pe următorii şi ajutându-i pe ceilalţi Biserica oferă slujirea sa celor care sunt preocupaţi de destinul Căsătoriei şi al familiei" (FC 1).
Astăzi, sărbătoarea "Sfânta Familie de la Nazaret", este tocmai o ocazie foarte bună pentru a "proclama" creştinilor şi oamenilor de bunăvoinţă planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie şi familie, aşa cum ne îndeamnă fericitul papă Ioan Paul al II-lea în exortaţia apostolică Familiaris consortio.
1. Familia este o realitate mare şi minunată, cea mai frumoasă şi cea mai preţioasă care ne este dată pe acest pământ pe plan uman şi natural. Pe bună dreptate despre familie se dau definiţiile cele mai frumoase: ea este "celula de bază" a societăţii; apoi se obişnuieşte a se spune că familia "este prima şi cea mai importantă şcoală de viaţă"; fiind vorba despre familia creştină, ea este "o mică Biserică", Biserica în miniatură, "Biserica domestică". Sunt expresii, poate un pic devalorizate prin folosirea lor, care riscă să devină stereotipuri, dar care trebuie să păstreze intactă valabilitatea lor şi adevărul lor profund.
Cine a avut harul unei familii, o adevărată familie, ştie că este întocmai; şi la fel, cine nu a avut o adevărată familie, din tristă experienţă, ştie bine ce fel da valori" a pierdut.
Familia, "celula de baza" a societăţii
Aşa cum ţesutul unui organism este format din atâtea mici celule, la fel societatea se compune din multe nuclee familiale; şi aşa cum organismul este sănătos când fiecare celulă este sănătoasă, la fel societatea este sănătoasă şi solidă când familiile sunt sănătoase şi solide din punct de vedere moral. în schimb societatea este minată chiar în temeliile sale, ameninţată în însăşi existenţa sa atunci când familia este slăbită şi pusă în pericol.
Familia, "prima şi cea mai importantă şcoală de viaţă"
În familie şi din familie învăţăm noţiunile fundamentale ale trăirii umane şi civile; de la familie asimilăm comportamentele cele mai importante: iubirea, înţelegerea, suportarea reciprocă, iertarea, dialogul, spiritul de sacrificiu, cinstea, simţul datoriei, etc. Dacă o familie nu se achită de aceste datorii, este o familie falimentară şi cauză a unor daune ireparabile faţă de copii şi faţă de societate, pentru că dacă nu se învaţă preţuirea şi trăirea anumitor valori în familie, cu greu se va putea învăţa în afara ei; şi foarte probabil, că dacă familia nu a dat la timp aceste lecţii de viaţă, copii nu le vor învăţa niciodată.
Familia creştină, "mica Biserică, Biserica domestică"
În afară de valorile umane fundamentale, fiecare familie este chemată să transmită copiilor şi valorile religioase, religiozitatea fiind o componentă esenţială a persoanei, cu atât mai mult dacă este vorba de o familie creştină. Părinţii sunt pentru copii primii şi cei mai necesari educatori la credinţă şi la practica religioasă. Cunoaşterea lui Dumnezeu, rugăciunea, observarea şi respectarea poruncilor, frecventarea Bisericii, se învaţă pe genunchii părinţilor. Pentru a completa sau a integra opera educativă vor interveni într-un al doilea moment cateheţii şi preoţii, dar niciodată nu vor putea să-i substituie pe părinţi. Aceştia, dimpotrivă, vor trebui să întărească şi să confirme prin cuvântul şi exemplul lor învăţătura primită la biserică sau la şcoală.
2. Dar pentru ca familia să-şi poată îndeplini toate aceste roluri de celulă fundamentală a societăţii, şcoală autentică de viaţă, mică Biserică, este necesar ca ea să corespundă planului lui Dumnezeu-creatorul, să se realizeze în conformitate cu voinţa sa şi cu planul său de providenţă. Ori
- Voinţa lui Dumnezeu-creatorul este ca familia", temelia familiei, să fie una şi indisolubilă, altfel baza pe care se construieşte familia ar fi nesigură şi precară, supusă schimbărilor de situaţii şi instabilităţii inimii omului;
- Voinţa lui Dumnezeu-creatorul este ca iubirea care uneşte bărbatul şi femeia în familie să fie fără rezerve, absolută, totală, unica, exclusivă, chiar mai profundă decât însăşi iubirea naturală care leagă copiii de părinţii lor. "Pentru aceasta bărbatul va lăsa pe tatăl şi mama sa..., şi cei doi vor fi un singur trup" (Gen 2,34), două persoane care se contopesc într-una singură, în virtutea iubirii devin o singură inimă şi un singur suflet. Prin urmare, adaugă Isus în evanghelie: "Omul să nu separe ceea ce Dumnezeu a unit" (Mt 19,6) şi vrea ca ea să rămână unită pentru totdeauna.
- Voinţa lui Dumnezeu-creatorul cu privire la căsătorie şi familie este ca să fie deschise cu generozitate la dăruirea şi primirea vieţii.
"Creşteţi şi vă înmulţiţi" (Gen 1,28) este porunca Domnului; de aceea bărbatul şi femeia, în căsătorie, nu trebuie să se închidă într-o specie de egoism în doi, dar trebuie să se simtă chemaţi să coopereze la opera de creaţie a lui Dumnezeu, transmiţând viaţa altor creaturi. A fi "procreatori" cu simţ de responsabilitate, dar şi cu generozitate, şi cu încredere în providenţa divină. Soţii care nu vor să aibă copii se exclud din planul lui Dumnezeu şi, voind să rămână sterili din punct de vedere biologic, ei vor fi sterili şi din punct de vedere moral şi spiritual. Soţii care din calcule egoiste reduc la minimum numărul de copii, încrezându-se mai mult în propria capacitate de previziune şi de "programare", şi nu încrezându-se în providenţă, vor construi o familie poate mai comodă sub aspect economic, dar cu siguranţă mai săracă în valori umane şi resurse morale şi spirituale.
- Voinţa lui Dumnezeu-creatorul este ca familia să fie o comunitate de persoane care trăieşte şi realizează comuniunea de iubire între membrii ei.
"Familia, întemeiată şi însufleţită de iubire, este o comunitate de persoane: soţii, părinţii, copiii, rudele. Prima misiune a familiei este de a trăi cu fidelitate realitatea comuniunii prin asumarea rolului constant de a dezvolta o comuniune autentică de persoane", scrie fericitul Ioan Paul al II-lea în exortaţia apostolică Familiaris consortio (n. 18). Şi papa continuă: "Toţi membrii familiei fiecare după darul propriu, au harul şi responsabilitatea de a construi, zi după zi, comuniunea persoanelor, făcând din familie "cea mai completă şi mai bogată şcoală de umanitate", ceea ce se traduce în fapte prin grija şi dragostea faţă de cei mici, faţă de cei bolnavi şi bătrâni, prin serviciile reciproce zilnice, prin împărţirea bunurilor, a bucuriilor şi suferinţelor" (FC 21).
3. Este minunat acest plan al lui Dumnezeu cu privire la căsătorie şi familie; ideal sublim şi fascinant, dar cineva poate ar spune; "Cine poate să-l realizeze? Nu este un ideal prea înalt pentru puterile umane slabe?"
Putem fi siguri că Dumnezeu nu poate să ceară ceva imposibil creaturilor sale, altfel ar fi nedrept; dar dacă fixează şi propune un ideal, vrea să spună că oferă şi mijloacele pentru a-l realiza.
Trei lucruri sunt indispensabile pentru a putea realiza planul divin cu privire la căsătorie şi la familie:
- O serioasă pregătire morală şi spirituală. A te căsători şi a forma o nouă familie este o acţiune de importanţă capitală, o angajare care implică şi marchează profund destinele a două persoane, în afară de cele al creaturilor care sunt completarea naturală a căsătoriei. Nu este de conceput că se poată ajunge la acest scop, la această ţintă, că se poate îndeplini această misiune cu uşurătate şi superficialitate, gândind numai la aspectele formale şi exterioare sau numai la problemele cu caracter material şi economic.
Este absolut necesară o pregătire interioară adecvată; şi nu este vorba numai de o pregătire apropiată, deşi şi ea este necesară, dar este vorba mai ales de o pregătire îndepărtată constând în dobândirea, din partea tinerilor care se căsătoresc, a unor valori morale şi spirituale, cu un comportament corespunzător care fac ca iubirea să reziste la încercările vieţii şi la uzura timpului, valori care să alimenteze în continuu viaţa de căsnicie şi care să permisă îmbogăţirea reciprocă a soţilor, valori care să facă posibilă creşterea copiilor într-o ambianţă de familie senină şi plină de resurse spirituale.
- Voinţa fermă şi angajarea din partea celor doi soţi de a îndeplini datoriile stării proprii: un mare spirit de sacrificiu pentru a înfrunta împreună inevitabilele încercări inerente vieţii conjugale şi de familie, ştiind că în încercări şi dificultăţi se căleşte iubirea, se consolidează şi se aprofundează.
"Comuniunea familială - scria acelaşi fericit Ioan Paul al II-lea - poate fi păstrată şi perfecţionată numai cu un mare spirit de sacrificiu. Ea cere, într-adevăr, de la toţi şi de la fiecare în parte, să fie dispuşi, prompt şi generos, la înţelegere, toleranţă, iertare şi împăcare" (FC, 21).
- Recurgerea la harul şi ajutorul lui Dumnezeu prin mijloacele pe care le-a pus la dispoziţia noastră, în special:
Participarea la Euharistie: "Sfânta Euharistie este izvorul Căsătoriei creştine... Sfânta Euharistie este izvorul carităţii pentru că reprezintă jertfa iubirii lui Cristos pentru Biserica sa. Familia creştină află în sfânta Euharistie fundamentul şi sufletul «comuniunii» şi «misiunii» sale, pentru că pâinea euharistică face din membrii comunităţii familiale un singur trup, revelaţie şi participare la cea mai amplă unitate a Bisericii, iar participarea la trupul «dăruit» şi la sângele «vărsat» al lui Cristos devine izvorul nesecat al dinamismului misionar şi apostolic al familiei creştine" (FC 57).
Sacramentul Reconcilierii: "Celebrarea acestui sacrament are însemnătate deosebită pentru viaţa familială: în timp ce în credinţă descoperă că păcatul contrazice nu doar legământul cu Dumnezeu, ci şi legământului soţilor şi comuniunea familiale, soţii şi toţi membrii familiei sunt conduşi la întâlnirea cu Dumnezeu, «bogat în milă», care, împărţind iubirea sa mai puternică decât păcatul, reconstruieşte şi perfecţionează legământul conjugal şi comuniunea familială". (FC 58).
Rugăciunea "constituie stimulentul cel mai puternic pentru ca familia creştină să-şi asume şi să rezolve pe deplin toate responsabilităţile sale de celulă primară şi fundamentală a societăţii umane" (FC 62).
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Este necesar ca din când în când să aducem în prim plan şi să accentuăm unele adevăruri fundamentale despre căsătorie şi familie, pentru că există riscul de a le uita sau de a nu le da locul care li se cuvine, existând pericolul să ne adaptăm şi să ne conformăm cu mentalitatea secularizată şi agnostică, destul de răspândită astăzi, judecând după numărul de divorţuri şi separări în căsătorie, sau la alte tendinţe care vor să deformeze frumuseţea căsătoriei şi a familiei creştine.
Sărbătoarea Sfintei Familii este o invitaţie să privim la un model excepţional de familie şi să cultivăm dorinţa de a avea familii cu adevărat sănătoase şi puternice.
Papa Francisc, adresându-se familiilor participante la Ziua Mondială a Familiei în cadrul Anului Credinţei, la 27 octombrie 2013, le-a încurajat cu aceste cuvinte:
"Dragi familii, voiţi ştiţi prea bine: adevărata bucurie care se gustă în familie nu este ceva superficial, nu vine de la lucruri, de la împrejurări favorabile... Adevărata bucurie vine de la o armonie profundă între persoane, pe care toţi o simt în inimă, şi care ne face să simţim frumuseţea de a fi împreună, de a ne susţine reciproc pe drumul vieţii. Dar la baza acestui sentiment de bucurie profundă se află prezenţa lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu în familie, este iubirea sa primitoare, plină de milostivire, respectuoasă faţă de toţi. Şi mai ales, o iubire răbdătoare: răbdarea este o virtute a lui Dumnezeu şi ne învaţă, în familie, să avem această iubire răbdătoare, unul faţă de celălalt. Să avem răbdare între noi. Iubire răbdătoare. Numai Dumnezeu ştie să creeze armonia diferenţelor. Dacă lipseşte iubirea lui Dumnezeu, şi familia pierde armonia, prevalează individualismul şi se stinge bucuria. În schimb, familia care trăieşte bucuria credinţei o comunică spontan, este sarea pământului şi lumina lumii, este plămadă, ferment pentru întreaga societate.
Dragi familii, trăiţi totdeauna cu credinţă şi simplicitate, ca Familia Sfântă din Nazaret!"
Să rugăm Sfânta Familie din Nazaret să reverse asupra familiilor noastre binecuvântare de la Domnul, să le păstreze în seninătate şi înţelegere; pentru ca soţii creştini să se angajeze la realizarea modelului de căsătorie şi familie voită de Dumnezeu; pentru ca tinerii să se pregătească cu seriozitate la formarea de familii frumoase, bucuria inimii lor şi mândrie şi bogăţie pentru Biserică şi societate.
