Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, dragi familii creştine,
Astăzi, suntem invitaţi să ne apropiem mai mult de ieslea din Betleem, iar de acolo să mergem mai departe şi să intrăm în spirit în casa din Nazaret unde o întâlnim pe sfânta Maria, mama, pe Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus, şi să ne îndreptăm privirea spre prunc, comoara lor cea mai scumpă. Textele pe care le-am proclamat la liturgia cuvântului din această sărbătoare ne oferă o imagine scumpă nouă imaginea familiei.
Fiecare dintre noi poartă în amintire, în ochi şi în inimă, imaginea propriei familii: pe mama, pe tata şi pe fraţi. Am venit în lume într-o familie şi suntem legaţi de ea toată viaţa. Fără ea n-am fi astăzi pe pământ şi n-am fi primit un destin de bucurie şi de speranţă.
Mesajul familiei din Nazaret
Celebrarea misterului familiei din Nazaret, în contextul marii sărbători a Crăciunului, a Naşterii Domnului, ne prilejuieşte o întoarcere la începuturile istoriei umane, când Creatorul a stabilit prima familie şi când a pus bazele viitorului societăţii umane, folosindu-se de mijlocirea şi contribuţia părinţilor şi de iubirea lor dătătoare de viaţă. Aceeaşi celebrare ne oferă ocazia unei binecuvântate analize asupra misiunii familiei din zilele noastre.
Familia din Nazaret, şi cu ea orice familie, confirmă planul lui Dumnezeu pentru omenire. Nu există viaţă fără Dumnezeu, nu există viaţă pe pământ fără slujirea şi colaborarea părinţilor, bărbat şi femeie, constituiţi în familie. Omul, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa, pus să crească, să se înmulţească şi să fie stăpân peste toate; omul, capodopera creaţiei şi a întregului univers, bărbat şi femeie, are o menire cu totul specială pe pământ, se diferenţiază net de toate celelalte făpturi şi este făcut responsabil de programul istoric al omenirii. El este artizanul colaborator la dăinuirea şi transmiterea vieţii pe pământ. Misiunea lui este nobilă şi de neegalat şi nu depinde de nicio altă ideologie sau putere omenească.
Acest adevăr este confirmat şi consacrat prin misterul venirii pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, care alege să coboare şi să locuiască tocmai într-o familie de pe acest pământ, în familia din Nazaret.
Prin acest gest, el aduce omenirii o lumină nouă asupra familiei, transformând-o într-un sacrament şi într-un sanctuar al iubirii şi al vieţii.
Acesta este mesajul familiei din Nazaret şi aceasta a fost şi rămâne pentru totdeauna învăţătura Bisericii noastre creştine.
Acest mesaj este în sintonie cu planul lui Dumnezeu, care a instituit familia ca fundament al societăţii, leagăn al vieţii şi sanctuar al iubirii, în sintonie şi conformitate cu hotărârea Părintelui ceresc de a-l trimite pe Fiul său pe pământ într-o familie, în lumina pe care ne-au transmis-o sfinţii evanghelişti şi scrierile apostolice, mai ales cele transmise nouă de apostolul neamurilor, arhitectul imaginii familiei adevărate. Părinţii Bisericii din primele veacuri ne-au lăsat pagini clare şi bogate în care prezintă cu viu interes figura familiei, rolul ei de imagine a iubirii dintre Cristos şi Biserică.
Familia văzută de sfinţii părinţi
Mă bucur să preiau câteva gânduri exprimate de sfântul "cu gură de aur", Ioan Crisostomul, care îi îndemna pe credincioşii din timpul său cu aceste cuvinte: "Întorşi în casele voastre, pregătiţi şi deschideţi două mese: una pentru hrana trupului, alta pentru hrana sufletului - Sfânta Scriptură. Soţul să facă o cateheză, împărţind ceea ce a fost spus în sfânta adunare (la sfânta slujbă), soţia să o primească aşa cum ar primi un tezaur în inima sa, iar copiii să o asculte cu bucurie. Fiecare dintre voi să facă din casa proprie o biserică".
La acest adevăr ne-a chemat şi ne cheamă Biserica în toată istoria ei, iar Conciliul Vatican II şi marii papi ai ultimilor ani nu încetează să ne spună că familiile creştine trebuie să aibă un model viu şi grăitor în familia din Nazaret, iar aceasta trebuie să fie pentru toţi o adevărată şcoală şi o biserică zilnică, o biserică domestică. La acest lucru vrem să medităm noi creştinii catolici pe tot parcursul acestui nou an pastoral dedicat familiei, aşa cum ne-o prezintă Sfintele Scripturi.
Dacă mulţi consideră Crăciunul drept sărbătoarea bucuriei şi a ospeţelor tradiţionale, creştinii trebuie să ştie şi să mărturisească cu bucurie şi tărie că sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea vieţii, a pruncului divin, a copiilor şi a părinţilor, sărbătoarea familiei sfinţite şi consacrate de însuşi Dumnezeu, care coboară în ea.
Fiul lui Dumnezeu coboară din sânul familiei cereşti în sânul familiei pământeşti, devenită, astfel, sanctuar de iubire şi viaţă.
"Cum am putea fi în stare să descriem fericirea acelei căsătorii pe care Biserica o uneşte, sfânta jertfă o confirmă, binecuvântarea o consacră, îngerii o vestesc, o fac cunoscută, Tatăl o ratifică?", se întreba Tertulian, unul dintre marii scriitori ai Bisericii din primele veacuri. Iată consideraţiile sale: "Ce frumos cuplu făuresc doi credincioşi care trăiesc aceeaşi speranţă, acelaşi ideal, acelaşi mod de a trăi, acelaşi angajament de a sluji! Amândoi sunt fraţi şi servitori ai aceluiaşi Domn, fără nici cea mai mică diviziune în trup şi suflet, amândoi rugându-se, amândoi în genunchi, amândoi ţinând acelaşi post. Se instruiesc unul pe altul, se ajută, corectează şi se susţin reciproc. Se prezintă împreună la adunarea duminicală, împreună la masa Domnului, împreună în încercări, împreună în persecuţii... Recită mereu psalmi şi imnuri şi se alternează fericiţi în cântări şi laude lui Dumnezeu. Văzând şi observând acest lucru, Cristos se bucură şi le transmite celor doi soţi pacea sa. Acolo unde sunt doi, acolo e prezent şi el, Cristos".
O imagine vie a unei armonii care oglindeşte iubirea divină ce are ca rod viaţa, care asigură continuitatea, care transformă pământul în paradis şi care face ca fiecare familie, fiecare casă să fie o biserică, unde se aduc laude şi preamărire lui Dumnezeu pe altarul sacru al inimii celor trei - tata, mama şi fiul.
M-aş bucura să răsune în sufletele şi inimile tuturor credincioşilor de orice confesiune şi convingere, în gândirea tuturor oamenilor de bunăvoinţă, în toate casele unde ajung undele Radio Iaşi, cuvintele unui cântec italian publicat de Editura "Paoline" din Roma:
"Casa voastră trebuie să fie o mică biserică,
Unde să vă rugaţi, unde să vă sfinţiţi,
Unde deveniţi mai buni, unde credinţa devine mărturie,
Unde speranţa este zilnică şi vie,
Unde în fiecare zi începeţi o nouă viaţă,
Unde anticipaţi purgatoriul vostru,
Unde vă mortificaţi şi depăşiţi în fiecare zi încercările şi probele vieţii,
Unde, surâzând, învingeţi egoismul
Şi vă împărtăşiţi unul altuia adevărata dragoste răbdătoare.
Cu alte cuvinte, casa voastră să fie o oază de fericire".
Dragi părinţi, voi sunteţi episcopi, preoţi în familia voastră.
Sfântul Augustin, episcop de Hippona, în una dintre cuvântările sale (XLIV) le recomanda credincioşilor din timpul său să desfăşoare un apostolat rodnic în familiile lor, spunându-le: "Luaţi locul meu în familiile voastre", cu alte cuvinte: Fiţi voi episcopi şi preoţi în casa voastră.
Orice părinte, cap al familiei, trebuie să desfăşoare misiunea şi funcţiile unui "liturghisitor", a unui episcop şi preot, între ceilalţi membrii din casă şi să urmărească cu mare grijă credinţa tuturor celor din familie. Ei trebuie să se preocupe cu deosebită atenţie de mântuirea celor ce le sunt încredinţaţi lor (P. Reginaldo, o.p.).
O sfântă binecuvântare de ziua voastră, dragi familii, dragi părinţi şi un salut frumos şi călduros de ziua sfintei familii din Nazaret. Amin.
