Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Am sărbătorit ieri Crăciunul. Isus s-a coborât între noi. S-a născut la Betleem în Iudeea, a venit în mijlocul nostru. Păstorii, aflând vestea de la înger, au mers în grabă şi au găsit exact cum li s-a spus: pe Maria, care stătea lângă prunc, pe Iosif alături şi pruncul înfăşat în scutece şi culcat în iesle. Iosif, Maria şi Isus: sfânta familie.
Sărbătoarea de astăzi ne spune în primul rând că Fiul lui Dumnezeu a avut nevoie de o familie, s-a născut într-o familie. S-a asemănat atât de mult cu noi, încât a luat firea noastră şi a venit în mijlocul nostru printr-o familie. A avut o mamă, Maria, şi un tată purtător de grijă, Iosif. A înţeles bucuriile şi greutăţile unei familii.
În al doilea rând, sărbătoarea aceasta, Sfânta Familie, poate constitui un ajutor pentru familiile de astăzi.
Familiile sunt ameninţate atât din exterior, prin constrângeri economice, ideologii şi practici nesănătoase, promovate în societate, dar şi din interior, prin atâtea certuri între soţi, între copii, ori prin lipsa respectului reciproc.
Privim în jurul nostru şi vedem familii destrămate sau familii care sunt în pragul separării, în care soţii de-abia se mai suportă şi cearta nu încetează, fiind prezentă zi de zi în casa lor. Durere şi dezamăgire în inima soţilor şi suferinţă pentru copii. Copiii au de suferit cel mai mult, trebuind să asiste la ocări şi cuvinte urâte pe care părinţii şi le spun. În acest context, ne întrebăm, cum mai poate să revină armonia? Cum poate coborî pacea?
Un bărbat căsătorit de vreo zece ani se tot frământa, căutând o soluţie pentru familia lui, pentru certurile din casă. Şi-a amintit într-o zi de naşul lui. Ce ar fi să-l întrebe pe el? Ştia că el se înţelege cu soţia şi n-a auzit să se fi certat vreodată. "Cum aţi reuşit să vă împăcaţi aşa de bine?", l-a întrebat el, cu mare încredere, pe naşul. "Noi am stabilit de la început să nu ne certăm niciodată, i-a răspuns acesta. Am hotărât că atunci când eu sunt nervos, ea să se ducă în bucătărie, iar când este ea nervoasă, eu să plec în garaj (atelier)..." "Şi... a mers?", a întrebat finul. "Da, până acum a mers bine. Suntem de 30 de ani căsătoriţi şi nu ne-am certat... Jumătate din aceşti ani eu i-am petrecut în garaj, iar cealaltă jumătate i-a petrecut ea în bucătărie..."
Desigur, şi aceasta poate fi o soluţie. Dar astăzi suntem invitaţi să mergem cu gândul spre căsuţa din Nazaret. Să batem uşor la uşă. Să deschidem şi să intrăm... Cum a fost viaţa acestei familii? Care a fost farmecul familiei sfinte? Ce i-a legat pe Iosif, Maria şi Isus?
Rugăciunea zilei menţionează un aspect important: sfânta familie este propusă ca "un strălucit exemplu de viaţă". Am cerut în rugăciune ca Dumnezeu să ne dea harul să trăim în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim legaţi prin aceeaşi iubire. Este suficient să privim spre membrii acestei familii pentru a vedea care au fost virtuţile pe care le-au practicat pentru a le practica şi noi. Ce legături au dezvoltat între ei pentru ca şi noi să dezvoltăm aceleaşi legături. Ce anume au iubit? Spre ce au fost orientaţi? Pentru ca şi noi să facem la fel. Privind la ei, înţelegem ce ar trebui să aşezăm la baza familiilor noastre. Ce au făcut ei să aibă armonie în casa lor?
Astfel, sărbătoarea este o ocazie potrivită pentru cei căsătoriţi să se întrebe cum ar putea să îmbunătăţească viaţa lor de familie. Să se întrebe mai ales aceia care au intrat în criză, pentru care viaţa de familie pare monotonă. Cum ar putea să crească entuziasmul?
Este o ocazie potrivită pentru cei care nu sunt căsătoriţi, pentru cei tineri, care privesc spre viitor cu gândul de a întemeia o familie. Astăzi, în lumina lecturilor, se pot întreba: Ce aş putea să fac eu, încă de pe acum, ca atunci când mă voi căsători să nu ajung în pragul falimentului?
Dar este o ocazie potrivită şi pentru aceia care au pierdut pe unul dintre parteneri sau pentru aceia care au alte chemări de a-i purta în rugăciune pe cei care sunt căsătoriţi, de a se ruga pentru familii. Toţi facem parte dintr-o familie.
"Casa din Nazaret - spunea papa Paul al VI-lea - este o şcoală unde începem să înţelegem viaţa lui Isus: este şcoala evangheliei. Aici, învăţăm mai întâi să privim, să ascultăm, să medităm şi să pătrundem semnificaţia atât de profundă şi de misterioasă a acestei manifestări atât de simple, atât de umile, atât de frumoase a Fiului lui Dumnezeu. Dar poate, fără să ne dăm seama, învăţăm şi să imităm... Aici totul vorbeşte, totul are o semnificaţie..." Papa pomeneşte trei lucruri pe care le-am putea învăţa: tăcerea, modul de a trăi în familie şi disciplina muncii.
Evanghelia îl aşază în centru pe Iosif, care primeşte vestea în somn, căruia i se cere să se trezească şi să ia pruncul şi pe mama lui şi să plece în Egipt. Iosif se trezeşte şi face cum i-a spus îngerul. Din nou, la finalul evangheliei ni se spune că îngerul i-a zis să revină de unde a plecat căci a trecut primejdia. În Iudeea însă domneşte Arhelau, fiul lui Irod în care nu poate avea încredere şi siguranţă. Atunci pleacă în Galileea... Toate acestea fără să spună nicio vorbă. Iosif a făcut cum i-a zis îngerul. Ne amintim că mai înainte, când era tulburat şi nu ştia cum să procedeze - s-o ia pe Maria în căsătorie, să n-o ia - îngerul îi spune: "Iosife, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, pentru că ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt". Evanghelia subliniază că s-a trezit şi a făcut aşa cum i-a zis îngerul. Iată o caracteristică a lui Iosif: era mereu gata să ascute de Dumnezeu. Era interesat de ce anume vrea Dumnezeu de la el.
Iosif, de asemenea, era un om drept, adică un om care mergea pe calea lui Dumnezeu. Era un om bun Iosif, preocupat de binele celorlalţi şi al familiei sale. El nu a vrut să facă rău Mariei. Pentru a păzi familia de pericole, pleacă în Egipt, apoi se întoarce şi merge la Nazaret.
Taţii şi soţii de astăzi trebuie să-l ia ca model pe Iosif. Ce pot să înveţe ei de la Iosif? Ascultarea de Dumnezeu, bunătatea, tăcerea. Când un tată sau un soţ caută să se asemene cu Iosif, va încerca să asculte de Dumnezeu, să împlinească voinţa lui. În familia în care Iosif este imitat va fi binecuvântare.
Mamele şi soţiile trebuie să privească mai mult spre Maria. Când ne îndreptăm privirea spre ea, ce descoperim? Şi ea practica aceeaşi virtute: ascultarea de Dumnezeu. Vă amintiţi cum îngerul se prezintă şi îi spune că Dumnezeu are un plan cu ea, că a fost aleasă să-l aducă în lume pe Isus. Ea se teme şi întreabă: Cum se va întâmpla lucrul acesta? Când înţelege, declară: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău". Maria este gata să împlinească voinţa lui Dumnezeu, se declară pe ea roabă a Domnului. Îl aşază pe primul loc în viaţă. Când o soţie sau o mamă se orientează spre Maria, învaţă să-l aşeze pe Dumnezeu pe primul loc.
Despre Maria citim de mai multe ori că păstra cuvântul şi-l medita în inima ei. Nu de fiecare dată înţelegea ce se petrece, dar păstra cuvântul şi medita în inimă. Când o mamă sau o soţie păstrează cuvântul pe care îl aude în lăcaşul de cult, când meditează în timpul zilei şi în timpul săptămânii, peste casa aceea va fi binecuvântare, peste familia aceea va fi har peste har.
Un copil va trebui să se asemene mai mult cu copilul Isus. În ziua fixată de Lege, părinţii l-au adus la Ierusalim. După ce l-au pus înaintea Domnului, s-au întors în Nazaret, şi evanghelistul Luca subliniază: "Copilul creştea şi se întărea, înainta în înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui" (Lc 2,40). Când, la vârsta de 12 ani, s-a întors de la templu la Nazaret, ni se spune: "El a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor... Isus creştea în înţelepciune, în statură şi în har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,51-52). Isus se aşază sub autoritatea a doi oameni: Iosif şi Maria. Deşi erau simpli oameni, Isus nu i-a dispreţuit. Creştea apoi în har. Şi dacă ne gândim că pentru fiecare an al vieţii sale publice Isus a trăit zece ani în familie, începem să înţelegem importanţa şi prioritatea pe care el a acordat-o vieţii de familie.
Dumnezeu ne arată prin exemplul Fiului său că respectul faţă de părinţi, dragostea faţă de ei este de o valoare deosebită în ochii săi. Un copil se aseamănă cu copilul Isus când face ceea ce a făcut el: respectă părinţii, îi ascultă, are un raport special cu Dumnezeu.
Iată secretul familiei din Nazaret: o familie care era legată de Dumnezeu, o familie care îl iubea pe Dumnezeu şi mereu, mereu se raporta la el.
Sunt două trăsături importante ale familiei din Nazaret care ar putea fi imitate de familiile de astăzi.
Rugăciunea. Copilul Isus a văzut rugăciune în casa din Nazaret. Paşii lui Iosif şi ai Mariei măsurau drumul care mergea spre templu. A imita sfânta familie înseamnă a găsi timp de rugăciune seara, dimineaţa, înainte de masă, după masă.
Copiii vor creşte altfel, pentru că văd în părinţii lor un model. Mereu îşi vor aminti despre cum i-au văzut pe părinţi în rugăciune. Dorinţa şi pasiunea după rugăciune. Rugăciunea este aceea care uneşte, care ţine împreună. În rugăciune, membrii familiei găsesc putere să depăşească dificultăţile, să ierte... să meargă înainte, oricât de greu le-ar fi.
Iată de ce papa Paul al VI-lea făcea apel către părinţi: "Mamelor, îi învăţaţi pe copiii voştri să se roage? Îi pregătiţi, în colaborare armonioasă cu preoţii, pe copiii voştri la primirea sacramentelor iniţierii: Spovada, prima Împărtăşanie şi sfântul Mir? Îi obişnuiţi ca, atunci când sunt bolnavi, să se gândească la suferinţele lui Cristos? Să ceară ajutorul Maicii Domnului şi al sfinţilor? Recitaţi voi sfântul Rozariu în familie? Şi voi, taţilor, vă rugaţi împreună cu copiii voştri, cu toată familia, cel puţin uneori? Exemplul vostru, în corectitudinea gândirii şi a faptelor, ajutat de rugăciunea făcută în comun, este o lecţie pentru viaţă, un act de cult, cu merit deosebit; şi în felul acesta duceţi pacea între pereţii casei voastre: «Pace casei acesteia!» Amintiţi-vă, în felul acesta construiţi Biserica!" (Discursul pentru audienţa generală, 11 august 1976).
Farmecul familiei sfinte era constituit de iubirea dintre ei.
Vă amintiţi probabil de momentul pierderii lui Isus în templu. L-au căutat şi l-au găsit după trei zile. Maria îi spune lui Isus: "Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Cât de îngrijoraţi am fost, căutându-te, tatăl tău şi cu mine" (Lc 2,47).
Amândoi erau preocupaţi de copilul lor. Nu-şi aruncau cuvinte de ocară, de reproş. Membrii familiei sfinte trăiau în armonie.
Când într-o familie astăzi încetează reproşurile, când îşi fac loc cuvintele de apreciere, în familia aceea va reveni pacea şi armonia, va fi binecuvântare.
Iubirea se poate răci, dar ea poate fi reaprinsă.
Doi soţi au ajuns în pragul bătrâneţii. Şi-au aşezat copiii la casele lor şi aşteptau să se bucurie de pensie şi de o viaţă mai liniştită. Dar la un moment dat soţia s-a îmbolnăvit. A început să piardă din greutate şi să se simtă tot mai rău. A mers la medici, dar nimeni nu-i dădea de capăt. Nimeni nu ştia ce boală are. Slăbea văzând cu ochii şi era tot mai firavă. Când soţul şi-a dat seama că o pierde s-a dus la spital, s-a aşezat pe marginea patului lângă soţie, i-a luat mâna în mâinile lui şi, profund marcat, i-a zis: "Să nu mori! Nu ştiu cum o să mă mai descurc singur! Să nu mori! Ai înţeles? Am nevoie de tine!" Soţia, de-abia mai vorbind, i-a răspuns: "De mult nu mi-ai mai spus cuvinte ca acestea". Ca prin minune, în zilele următoare a început să prindă viaţă. Încet, încet şi-a recăpătat sănătatea şi s-a întors în căminul ei. Acum, când rudele şi vecinii întrebau cum de s-a făcut sănătoasă, ce boală a avut, soţul zâmbea şi spunea: "Poate că n-a mai fost iubirea...".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi, când ne gândim la familii, când ne orientăm spre familia sfântă din Nazaret, înţelegem cât de important este să devenim oameni dependenţi de Dumnezeu, oameni care să alergăm la el, care să-i facem loc mai mult lui în casele noastre. Numai aşa Căsătoria devine un colţ de paradis. Pentru că acolo are loc Dumnezeu. Şi unde este Dumnezeu, e cerul pe pământ.
Este un psalm, Psalmul 127, care spune: "Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei care o zidesc".
Dacă vreţi ca familia voastră să fie un colţ de paradis, faceţi-l pe Dumnezeu să locuiască în familie cu voi. Amin.
