Biserica este misionară (VIII)
de pr. Florin-Petru Sescu
Părintele Giuseppe Montenegro, misionar în Tanzania, povestea că după multe încercări şi descurajări a ajuns într-un sat îndepărtat şi i-a vizitat pe toţi, chiar şi pe cei bolnavi.
În afara comunităţii a zărit un cort izolat. Când s-a apropiat, s-a auzit un glas: "Nu te apropia, sunt lepros." Fără frică a intrat şi l-a întrebat de cât timp era bolnav. Acesta i-a răspuns că de patru ani. L-a întrebat dacă ştie ceva despre Isus şi, văzând că nu ştie nimic, a început să-l înveţe. Când a ajuns la botez, acesta l-a întrerupt şi i-a spus că el aştepta să fie botezat. Atunci l-a întrebat: "De ce eşti atât de sigur?". El i-a răspuns: "Pentru că acum două luni am văzut o doamnă foarte frumoasă care mi-a spus să nu-mi fie teamă, pentru că înainte de a muri va veni un preot care mă va face fiu al lui Dumnezeu." Atunci preotul a voit să fie sigur de afirmaţiile lui şi l-a întrebat: "De unde ştii că sunt eu?". El a răspuns: "Pentru că doamna pe care o ai în cartea de la piept mi-a spus." În acel moment a constatat că din breviar îi ieşise iconiţa Sfintei Fecioare Maria şi i se vedea chipul. A fost momentul în care toată teama şi descurajarea sa au dispărut. A înţeles că Dumnezeu lucrează dincolo de temeri şi descurajări.
Nu putem ignora niciodată provocările şi ispitele la care sunt supuşi toţi cei angajaţi în munca de evanghelizare. Chiar Papa Francisc, în exortaţia Evangelii gaudium, oferă un spaţiu destul de generos - punctele de la 76 până la 109 - pentru a vorbi despre ispitele lucrătorilor pastorali. El nu se opreşte numai la reforma Bisericii, la o nouă perspectivă în ceea ce priveşte omilia şi pregătirea ei, la importanţa incluziunii sociale, a păcii şi dialogului, a motivaţiilor spirituale cu privire la angajarea misionară, ci atrage atenţia şi asupra faptului că schimbarea ţine cont şi de capacitatea lucrătorilor pastorali de a face faţă ispitelor, piedicilor, insucceselor şi descurajării.
Activitatea misionară nu presupune doar momente frumoase şi succese, ci şi momente de încercare şi eşecuri. Provocările pot porni de la comoditate, dorinţa de a avea un spaţiu personal, căutând libertatea personală, autonomia şi exaltarea, şi pot merge până la o implicare exagerată care caută mai mult interesul propriu, fără un plan şi fără colaborare, şi care sfârşeşte în a obosi şi a îndepărta. Papa Francisc ne îndeamnă să spunem Nu pesimismului steril şi apatiei egoiste şi să spunem Da provocării unei spiritualităţi misionare şi relaţiilor noi generate de Isus Cristos. Mai aminteşte două ispite care pot altera munca noastră şi pot aduce disensiune între noi: 1) mondenitatea spirituală - care transformă orice activitate, întâlnire sau călătorie misionară într-o slavă deşartă; 2) războiul dintre noi - care se poate transforma într-o "adevărată vânătoare de vrăjitoare" (EG 100) din invidie şi gelozie, din dorinţa de putere, prestigiu, plăcere sau bani.
Orice lucrător pastoral trebuie să-şi pună toată încrederea în Domnul - "Îţi este suficient harul meu" (2Cor 12,9) - şi să iasă din el însuşi pentru a-i întâlni pe ceilalţi - un remediu extraordinar împotriva ispitei suspiciunii, a neîncrederii, a izolării, a lipsei de colaborare. Cel ce îşi pune încrederea în Domnul şi iese din el însuşi este capabil să înţeleagă şi să accepte şi alte forme de gândire, de acţiune şi implicare, alte moduri de a-i sluji lui Dumnezeu.
Îndemnul Papei Leon al XIV-lea, "Una în Cristos, uniţi în misiune", ne provoacă să regândim importanţa unităţii în Cristos, care ne ajută să înfruntăm orice ispită şi încercare.
