Sprijin pentru vârstnicii singuri şi bolnavi
de Petronela Maftei
În Regiunea de Nord-Est a ţării, pe drumuri lungi, uneori greu de străbătut, echipele de îngrijire la domiciliu ale Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi pornesc, zi de zi, spre casele celor care nu mai pot ieşi singuri în întâmpinarea vieţii. În peste 30 de localităţi, în oraşe şi sate deopotrivă, asistenţi medicali, îngrijitori, kinetoterapeuţi, asistenţi sociali şi voluntari sunt o prezenţă discretă, dar esenţială.
De peste 26 de ani, prin acest program, început în anul 2000, 26.580 de persoane vârstnice au fost sprijinite să rămână acasă, în mediul lor, aproape de ceea ce le este familiar şi drag. Pentru mulţi dintre ei, acesta nu este doar un serviciu, ci sprijinul care face diferenţa dintre abandon şi demnitate, dintre singurătate şi speranţă.
În multe case din comunităţile noastre trăiesc vârstnici pentru care fiecare zi seamănă cu cea de dinainte. Boala, neputinţa şi singurătatea le restrâng lumea între câţiva pereţi şi câteva amintiri.
Pentru aceşti vârstnici, sprijinul primit prin Caritas Iaşi este esenţial: îngrijiri medicale la domiciliu, administrarea tratamentului, pansamente, recuperare şi exerciţii pentru menţinerea mobilităţii, ajutor în activităţile zilnice, consiliere socială şi sprijin emoţional, dar şi ajutor material, atunci când situaţia o cere.
Pentru acei vârstnici care încă se pot deplasa, sprijinul nu se opreşte la pragul casei. Ei sunt însoţiţi la medic, ajutaţi să ajungă la instituţii sau la alte servicii de care au nevoie şi, ori de câte ori este posibil, sunt încurajaţi să participe la activităţi de comuniune şi socializare. Aceste întâlniri devin momente de bucurie şi regăsire, ocazii de a vorbi, de a zâmbi şi de a simţi din nou că aparţin unei comunităţi vii. În acelaşi timp, îngrijitorii le sunt alături în activităţile zilnice, de la pregătirea mesei şi menţinerea igienei personale până la mici gesturi simple care redau normalitatea fiecărei zile. Prin toate acestea, vârstnicii nu primesc doar ajutor practic, ci şi încrederea că pot merge mai departe cu demnitate.
Dar, dincolo de toate acestea, înseamnă ceva ce nu poate fi trecut într-un raport: înseamnă companie, prezenţă, o vorbă bună. "Pentru mine, vizitele sunt o mare bucurie: nu mă mai simt singură", spunea o beneficiară. În acele momente simple, o conversaţie, o încurajare, o rugăciune rostită împreună înseamnă ceva mai profund: sentimentul că viaţa lor contează, că sunt parte dintr-o comunitate care nu îi abandonează. Aceasta este, poate, cea mai mare vindecare.
Nu întotdeauna putem schimba boala. Dar putem schimba felul în care un om trăieşte cu ea.
Am intrat din nou în timpul Postului Mare, un timp al convertirii inimii şi al redescoperirii iubirii faţă de aproapele. La 1 martie, în bisericile din Dieceza de Iaşi are loc colecta specială destinată susţinerii activităţii de îngrijire a persoanelor vârstnice, desfăşurată prin Centrele de Îngrijire la Domiciliu ale Caritas Iaşi, precum şi prin centrele rezidenţiale pentru vârstnici coordonate de Caritas Bacău şi Caritas Roman. Această colectă este mai mult decât un gest de caritate. Este modul prin care fiecare dintre noi poate deveni aproapele cuiva care nu mai are pe nimeni. Este sprijinul care face posibil ca o echipă să continue să bată la o uşă, ca un vârstnic să primească îngrijirea de care are nevoie şi ca singurătatea să fie, măcar pentru o vreme, alungată.
Cei care doresc să susţină această lucrare o pot face şi printr-o donaţie pe site-ul Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi.
