Biserica este misionară (X)
Animarea misionară
de pr. Florin-Petru Sescu
Un misionar a fost întrebat: "Cine este un misionar? Un învăţat? Un om iscusit? Un diplomat?". El a răspuns: "Nu. Nu. Nu. Misionarul este un om simplu, ca tine. Poate fi un om care lucrează pământul, un muncitor, un profesor, un elev, oricine. Este acel om pe care Dumnezeu l-a atins, l-a marcat drept vas ales." Atunci a fost întrebat: "Şi de ce l-a marcat Isus Cristos ca vas ales?". Misionarul a răspuns: "Ca să predice în numele lui Isus Cristos fiecărei creaturi şi întregului pământ. Începe cu cei apropiaţi şi ajunge până la cei mai îndepărtaţi, chiar şi la duşmani."
Spuneam în articolul anterior că există trei aspecte ale activităţii misionare: animarea, cooperarea şi formarea. În articolul de faţă vă invit să ne oprim asupra primului aspect, care face ca toţi să ne implicăm mai mult în activitatea misionară a Bisericii, iar acest aspect este animarea.
Animarea îşi propune în primul rând să menţină vie în Biserică, în dieceză, în parohie, în fiecare structură eclezială şi în fiecare creştin conştiinţa că Biserica este universală şi misionară şi că ea oferă vestea cea bună fiecărui om, prin cuvinte şi fapte, pentru ca toţi să ajungă la mântuire. Animarea aminteşte fiecărui membru al Bisericii că misiunea sa fundamentală este evanghelizarea şi că trebuie să rămână deschis lumii întregi, tuturor popoarelor. Animarea misionară, în acest context, ar trebui să atingă liturgia, cateheza, caritatea şi toate aspectele comunităţii, indiferent de vârstă sau de apartenenţa la un grup; mai mult, ea oferă o contribuţie valoroasă în a trăi noua evanghelizare, poate ajuta la o nouă perspectivă cu privire la pastoraţie şi poate ajuta creştinii să-i privească altfel pe cei din afara comunităţii, chiar pe migranţi.
A anima înseamnă a cultiva darul credinţei, primit la Botez, şi coincide în toate elementele sale cu datoria de a reînvia în noi vocaţia misionară proprie creştinului. Sfântul Paul le spunea corintenilor: "Dacă vestesc evanghelia, nu am niciun motiv de laudă, pentru că [...] îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredinţată" (1Cor 9,16-17). Animarea misionară nu este doar o datorie a fiecărui creştin în parte, ci şi a familiilor şi a comunităţilor, pentru că toţi suntem datori să devenim educatori la credinţă. Fiecare familie, fiecare parohie, în toate structurile şi activităţile ei, are datoria de a reînvia spiritul misionar.
Ce frumos ar fi ca fiecare membru al Bisericii să se simtă viu, iubit şi răscumpărat! Fiecare dintre noi este invitat să se simtă util, înălţat spiritual, făcând trecerea de la o viaţă creştină lipsită de gust la o viaţă de credinţă autentică, devenind într-adevăr un lucrător al împărăţiei lui Dumnezeu.
Fiind în atmosfera pascală şi aşteptând Înălţarea Domnului şi Coborârea Duhului Sfânt, să medităm puţin la cuvintele Sfântului Paul care ne spune: "Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus" (Col 3,1); şi în alt loc: "Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,19-20). Cu siguranţă, este greu să distingem un creştin de un necreştin, la fel cum şi nouă ne este greu să ne dăm seama că Isus Cristos trăieşte în noi prin Botez şi Euharistie. Cu toate acestea, Botezul este o renaştere, iar Sfânta Împărtăşanie este prezenţa reală a Celui Înviat în noi. Dacă la fiecare Sfântă Liturghie Isus îşi reînnoieşte patima, moartea şi învierea sa, iar noi suntem părtaşi alături de el la suferinţa crucii şi la bucuria învierii, atunci este necesar să reaprindem în noi curajul şi bucuria vocaţiei misionare, conştienţi fiind că Biserica este universală şi misionară, iar misiunea ei fundamentală este evanghelizarea. (va urma)
