de pr. Petru Ciobanu
Pe 7 ianuarie 1788, Papa Pius al VI-lea, bine informat despre realităţile din Moldova, îi scria lui Ignaţiu Batthyány, episcop de Transilvania şi aspirant la titlul de vicar apostolic al Moldovei, răspunzându-i că situaţia catolicilor de la est de Carpaţi nu este aşa de alarmantă după cum o descrisese ierarhul ardelean, iar misionarii italieni vorbesc limba română, pentru că româna este limba majorităţii populaţiei.
Pentru necesităţile vorbitorilor de limbă maghiară, acelaşi pontif îl autoriza pe arhiepiscopul de Esztergom să trimită misionari în Moldova. Pius al VI-lea a fost şi cel care îl numise, pe 1 ianuarie 1776, drept coadiutor al episcopului de Bacău, Raymund Stanislau Jezierski (din 1737), pe Dominic Petru Karwosiecki, episcop titular al aceluiaşi sediu din anul 1782.
Giannangelo Braschi, viitorul Pius al VI-lea, s-a născut pe 25 decembrie 1717 la Cesena, în familia contelui Marco Aurelio Tommaso Braschi şi a contesei Anna Teresa Bandi, primul născut dintre cei opt copii. După studiile în colegiul iezuit şi Universitatea din Cesena, şi-a completat formarea juridică în ambele drepturi la Universitatea din Ferrara. Ajuns la Roma, a fost secretar al cardinalului Tomasso Ruffo şi, succesiv, al Papei Benedict al XIV-lea, fiind hirotonit preot în anul 1758. Papa Clement al XIII-lea l-a numit trezorier al Camerei Apostolice, iar pe 23 aprilie 1773, Papa Clement al XIV-lea l-a creat cardinal. A fost ales al 247-lea succesor al Sfântului Petru pe 15 februarie 1775, încoronarea având loc pe 22 februarie acelaşi an, ziua în care a şi fost consacrat episcop.
Confruntat cu creşterea controlului Bisericii de către stat, a intrat în conflict cu Regatul Neapolelui şi cu Imperiul Habsburgic al lui Iosif al II-lea, cel din urmă primindu-l pe pontif la Viena în 1782, papa venind aici pentru a-l convinge pe împărat să renunţe la politica sa antibisericească. Nereuşind s-o convingă pe împărăteasa rusă Ecaterina a II-a să suprime Societatea lui Isus, Pius al VI-lea şi-a dat, în secret, acordul cu privire la supravieţuirea iezuiţilor în Rusia. A avut o atitudine negativă faţă de Revoluţia Franceză, condamnând Constituţia civilă a clerului din 12 iulie 1790 şi nerecunoscând numirile de episcopi făcute de stat. În anul 1784, l-a primit la Roma pe regele Suediei, Gustav al III-lea, fiind prima întâlnire dintre un papă şi un rege protestant.
În anul 1796, armatele franceze, sub conducerea lui Napoleon, au invadat Italia, înfrângând forţele papale lângă Faenza şi impunând pacea de la Tolentino din 19 februarie 1797, prin care papa renunţa la Avignon şi la comitatul Venassin. La 10 februarie 1798, trupele franceze au intrat în Roma, declarând sfârşitul puterii temporale a papilor şi proclamând Republica Romană. În ziua următoare, Pius al VI-lea a fost arestat şi constrâns să părăsească Cetatea Eternă. Exilat mai întâi la Siena, apoi într-o mănăstire nu departe de Florenţa, în pofida vârstei înaintate şi a bolii, a fost dus în Franţa, la Briançon şi apoi la Valence, unde a murit pe 29 august 1799, fiind înmormântat drept "cetăţeanul Giannangelo Braschi" abia pe 29 ianuarie 1800. Osemintele i-au fost aduse la Roma şi înhumate în Bazilica "Sfântul Petru" în anul 1802, graţie eforturilor urmaşului său, Papa Pius al VII-lea. În anul 1949, din dispoziţia Papei Pius al XII-lea, sicriul i-a fost transferat în Grotele Vaticane.
Pius al VI-lea este pontiful care, în 1775, a aprobat Congregaţia Pasioniştilor, a celebrat Jubileul Anului 1775, i-a beatificat, printre alţii, pe Laurenţiu de Brindisi şi Leonard de Porto Maurizio. Din porunca lui a fost construită sacristia Bazilicii "Sfântul Petru" şi Palatul Braschi, azi Muzeul Romei, şi a fost desăvârşit Muzeul Pio-Clementin, cel mai mare şi mai complex dintre Muzeele Vaticane.
