de pr. Cristian Chinez
Se vorbeşte despre credinţe şi religii la plural pentru a indica o varietate de manifestări şi apartenenţe în domeniul relaţiilor cu sacrul şi divinitatea. Credinţa autentică este însă unică şi constă în darul lui Dumnezeu care este sau nu este primit şi cu care se colaborează (sau nu) prin implicarea personală a vieţii şi parcurgerea unui itinerar bine orânduit de revelaţia divină şi dotat cu experimentarea harului (cristic).
Există, din păcate, şi situaţii bizare cu înfăptuiri şocante, la limita acceptabilului. Astfel, Maurizio De Sanctis (jurnalist italian cu doctorat în teologie şi laureat în ştiinţe psihologice) identifică superstiţia ca fiind "un simptom patologic al unei credinţe puerile cu excese de devoţionalism proiectat asupra unor lucruri, locuri sau persoane considerate ca fiind sacre". De fapt, conform aceluiaşi, "o credinţă fără parcurs şi creştere duce numaidecât la deraieri şi mecanisme în sensul de proiectare şi chiar identificare cu sacrul". În felul acesta credinţa este trăită pornind şi întorcându-se la sine însuşi. Iar fanatismul este la un pas. Nu se acceptă absolut nimic. Ca şi cum ar putea fi deţinut adevărul absolut.
Iată de ce este oricând binevenită experimentarea parcurgerii itinerarului de credinţă alături de alte persoane, dar în cadrul instituţionalizat şi susţinut de Biserică, unica autoritate cu mandat divin, primit de la învăţătorul şi dăruitorul de Duh Sfânt, Isus Cristos.
