de pr. Felician Tiba

Biserica îl sărbătoreşte de trei ori pe an pe Sfântul Iosif: prima dată în ziua de 19 martie, ca patron al Bisericii Universale; a doua oară în ziua de 1 mai, ca patron al muncitorilor, şi a treia oară în ultima duminică a anului calendaristic, alături de Maria şi Isus, împreună formând Sfânta Familie de la Nazaret.

Fiecare dintre aceste trei "sărbători-apariţii" este discretă, aşa cum discretă i-a fost şi viaţa alături de Isus şi Maria.

De ce Iosif Muncitorul? Trebuie să spunem că în secolul al XIX-lea, la Chicago, au fost ample proteste ale muncitorilor, care cereau ca ziua de muncă să fie formată din opt ore. De altfel, specialiştii, pentru a avea o viaţă armonioasă, spun că omul trebuie să lucreze opt ore pe zi, să doarmă opt ore şi să se delecteze alte opt ore.

Fiind încă început de industrializare, patronii de fabrici şi de uzine cereau muncitorilor să lucreze foarte mult, de cele mai multe ori chiar şi peste 16 ore pe zi, ceea ce era împotriva oricăror limite umane. Din cauza oboselii excesive, mulţi muncitori se accidentau la locul de muncă, iar alţii, surmenaţi, greşeau, nemaidând randamentul pe care îl aşteptau angajatorii. Aşa s-a ajuns că omul trăia ca să muncească, nu muncea ca să trăiască.

Primul papă care a atras atenţia în această privinţă a fost Leon al XIII-lea, printr-un document numit Rerum novarum, în care subliniază importanţa muncii, dar nu ca pe o realitate în sine, ci mai degrabă ca pe ceva care să-l ajute pe om în dezvoltarea sa spirituală, umană şi materială.

Cel care avea să instituie propriu-zis sărbătoarea Sfântului Iosif Muncitorul avea să fie Papa Pius al XII-lea în anul 1955.

De ce o astfel de sărbătoare? Tocmai pentru a aminti omului că viaţa este darul lui Dumnezeu şi că, aşa cum un dar îl îmbucură pe cel care îl primeşte, la fel trebuie să fie şi munca. Un loc de muncă este un dar pentru cel care îl are şi trebuie să rămână un dar. Muncim pentru a ne întreţine. Un soţ-tată lucrează pentru întreţinerea familiei, şi nu pentru a "fugi" de acasă, pentru a nu sta cu familia.

Sfântul Iosif este patron al muncitorilor şi este sărbătorit în ziua de 1 mai tocmai pentru a aminti că, prin munca pe care suntem chemaţi să o prestăm, trebuie să avem grijă de noi şi de cei încredinţaţi nouă. El nu a muncit pentru a se îmbogăţi şi nici pentru a se sustrage obligaţiilor familiale, din contra, a muncit pentru a-l obişnui pe Isus cu munca, dar şi cu responsabilitatea pe care o presupune munca. A muncit pentru a asigura casei din Nazaret liniştea de fiecare zi, pentru ca Maria să aibă ce pune zilnic pe masă, iar familia întreagă să aibă un adăpost decent.

Ce învăţăm de la Sfântul Iosif Muncitorul?

Înainte de orice, că munca este pentru om şi nu omul pentru muncă. Mai învăţăm că, în timp ce desăvârşim opera începută prin mâinile noastre, ne construim şi pe noi. Învăţăm că tot ceea ce am început trebuie să ducem la capăt. Mai învăţăm că, atunci când am promis ceva, trebuie să ne ţinem de cuvânt. Şi mai învăţăm un lucru: că singur Dumnezeu este creatorul, el a creat toate, iar omul doar "prelucrează" ceea ce Dumnezeu creează.

Munca ne învaţă disciplina, dar ne învaţă şi că trebuie să punem multă iubire în ceea ce facem. A lucra "de dragul" familiei, al soţiei, al copiilor şi al vieţii de zi cu zi face din muncă un autentic act de iubire, în timp ce a lucra fără o motivaţie anume face din muncă un calvar, un motiv de suferinţă şi, prin urmare, de disperare.

Sfântul Iosif ne învaţă că trebuie să lucrăm în linişte, cu calm, cu atenţie la ceea ce facem şi mereu din iubire.