de pr. Felician Tiba
"Political correctness" sau pe înţelesul tuturor "corectitudinea politică", are la bază ideea că oamenii ar trebui să fie foarte atenţi atunci când se exprimă, fie în scris, fie verbal, pentru a nu ofensa, exclude sau marginaliza oameni dezavantajaţi social sau discriminaţi din anumite puncte de vedere. Există riscul să o fac şi eu prin acest articol, dar îmi asum cele scrise.
Astăzi este foarte uşor să ne simţim ofensaţi. Ne ofensează totul: de la banalul rând de altădată, unde stăteam cu orele şi nu se supăra nimeni (poate şi pentru că nu aveam încotro), la deranjul făcut de o bormaşină la o oră nepotrivită şi chiar de modul în care sunt cheltuiţi banii publici (de multe ori avem şi dreptate, dar ce poţi face?).
Ce ne facem însă când în joc este Dumnezeu şi tot ceea ce ţine de ideea de Dumnezeu?
Sunt locuri în care nu ai voie să vorbeşti despre Dumnezeu, să faci vizibilă vreo imagine religioasă sau să faci vreun apropo la propria credinţă. Dar nu vă preocupaţi, sunt locuri în care un bătrân se simte jignit că i-ai oferit locul în autobuz, tocmai pentru că prin gestul făcut "l-ai făcut bătrân", aşa cum sunt locuri în care e o adevărată jignire să deschizi uşa şi să laşi mai întâi femeia să intre. Ce, ea nu poate să-şi deschidă uşa?
Valori precum a saluta persoanele mai mari decât tine, modul politicos de a te adresa persoanelor în vârstă, părinţilor sau profesorilor la şcoală, a spune "Mulţumesc!", "Te rog frumos!" sau "Scuză-mă!" tind să facă parte din ce în ce mai mult dintr-o lume îndepărtată, adesea bazată pe frică şi teroare şi nu pe libertatea persoanei, aşa cum se pare că se înţelege astăzi.
Şi totuşi, ce ne facem cu efortul părinţilor care, atunci când eram mici, ne-au transmis ceea ce, atât ei, cât şi societatea, au considerat că sunt valori?
Oare am greşit că îi salutam pe cei mai mari decât noi? Am greşit că ne adresam lor cu "dumneavoastră" sau cu "matale", în cazul nostru, al celor de la "ţară"? Am greşit că am luat de bun tot ceea ce ei ne-au transmis cu privire la Dumnezeu?
Este "political correctness" ca, mari fiind, să ne întoarcem împotriva a ceea ce părinţii noştri, cu priceperea lor de atunci, din copilăria noastră, ne-au transmis ca fiind valoare? Şi de ce accentul cade mai totdeauna pe Dumnezeu, pe Biserică şi pe tot ceea ce înseamnă valoare?
O "valoare" este mai preţioasă sau mai puţin preţioasă astăzi decât altădată, decât atunci când am primit-o în copilăria noastră?
Părinţii noştri ne-au vorbit despre Dumnezeu, ne-au crescut şi ne-au educat în spiritul credinţei în Dumnezeu. De ce la un moment dat sunt atâţia adolescenţi, tineri sau chiar persoane adulte care vorbesc împotriva lui Dumnezeu sau a Bisericii, ca şi cum atunci când au îmbrăţişat credinţa a fost pentru ei cel mai urât moment al vieţii?
Cred că nu este "political correctness" să vorbim doar despre Dumnezeu şi despre tot ceea ce ţine de Dumnezeu. Pentru a fi "political correctness", haideţi să vorbim şi despre altceva ce au făcut părinţii noştri pentru noi şi ne-au transmis cu la fel de mult entuziasm: ne-au învăţat să mergem, să mâncăm, să vorbim, să ne îmbrăcăm, să ne folosim simţurile etc.
Dacă Dumnezeu nu mă iubea creându-mă, oferindu-mă părinţilor mei, ce aş mai fi negat la vârsta "priceperii" mele?
Cred că ar fi "political correctness" ca, aşa cum duc mai departe ceea ce am învăţat de la părinţi cu privire la viaţa personală: mers, vorbit, hrănit, îmbrăcat etc., să duc mai departe şi ceea ce am învăţat cu privire la Dumnezeu, suflet, Biserică etc. Haideţi să fim corecţi până la capăt! (Mirela)
