Biserica este misionară (XI)

de pr. Florin-Petru Sescu

În anul 1974, sr. Faustina Massarone, misionară a Congregaţiei Consolatei, a sărbătorit de 70 de ani de viaţă şi 45 de ani de activitate misionară, deşi în anul 1921 s-a retras din institut din cauza unor intervenţii chirurgicale la genunchi, imediat după intrarea ei în Institutul Surorilor Misionare ale Consolatei. A depăşit cu bine operaţia, îşi dorea să fie misionară, dar nu a mai îndrăznit să mai intre în Institut, pentru că nu ar fi făcut faţă greutăţilor misionare din vremea aceea. A împărtăşit acest sentiment fondatorului, pr. Giuseppe Allamano, întrebându-l dacă nu ar fi mai bine pentru ea să aleagă o mănăstire de clauzură. Pr. Giuseppe i-a spus: "Tu ai vocaţie, dar nu mi se pare că eşti făcută pentru clauzură..." După experienţa în mănăstire, s-a întors exprimându-şi dorinţa de a merge în misiune. Atunci părintele i-a spus: "Recită în fiecare zi un Bucură-te, Regină şi vei putea umbla până la 70 de ani". A intrat în institut şi în anul 1929 a plecat spre Somalia. În ciuda climei şi a greutăţilor, a petrecut 45 de ani de activitate misionară. La 70 de ani, spunea: "Poţi fi misionar chiar şi cu o fărâmă de credinţă".

Am vorbit şi continuăm să vorbim despre animarea misionară, pentru că, fără această animare misionară, am avea tot mai puţine vocaţii la misiune, iar cele prezente în misiune ar putea să se descurajeze sau să se piardă din lipsă de susţinere spirituală, morală şi materială. Animarea este acea lucrare prin care Biserica, prin intermediul comunităţilor sale - preoţi, persoane consacrate şi laici - cultivă în proprii credincioşi o preocupare sinceră şi o disponibilitate vie pentru misiune: "Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi" (In 20,21). Prin animarea misionară se cultivă comuniunea de rugăciune, mărturia personală, vestirea evangheliei şi mai ales grija şi preocuparea faţă de acele zone în care evanghelia nu a ajuns sau nu este înrădăcinată. Această animare ar fi frumos să atingă toate momentele importante de formare: cateheza săptămânală, predica, momentele de rugăciune şi formare, catehezele de la Botez, Euharistie, Mir etc., chiar şi întâlnirile asociative, toate pot face referinţă la această latură fundamentală a Bisericii.

Animarea spre activitatea misionară nu înseamnă doar informare, nu înseamnă doar caritate materială, ci mult mai mult. Înseamnă a retrezi în inima ta şi a celorlalţi o conştiinţă de apartenenţă la Biserică, o conştiinţă ce te îndeamnă să te angajezi concret în viaţa Bisericii, să lucrezi spre binele Împărăţiei. Animarea misionară retrezeşte în catolici conştiinţa că sunt fii ai lui Dumnezeu, că Isus este unicul Mântuitor, iar lucrul acesta vor să-l vestească tuturor, fără încetare, cu bunătate, cu răbdare şi cu respect, călăuziţi de Duhul Sfânt: "Faceţi discipoli din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19). Numai aşa, prin mărturia misionară, poate fi format şi întărit poporul lui Dumnezeu.

Dacă înţelegem grija şi iubirea lui Dumnezeu Tatăl faţă de noi - care l-a trimis în lume pe Fiul său; dacă înţelegem grija şi iubirea lui Isus Cristos faţă de noi - care a acceptat să moară pe cruce; dacă înţelegem grija şi iubirea Duhului Sfânt faţă de noi - care ne însoţeşte mereu pe pământ, atunci nu putem să nu dăm şi noi dovadă de grijă şi iubire faţă de fraţii noştri, având o atenţie deosebită faţă de evanghelizare şi faţă de activitatea misionară "ad gentes", adică faţă de necreştini, faţă de cei care nu cred în Isus Cristos.

Animarea misionară ne ajută să avem o credinţă mai vie, o mărturie mai autentică şi un răspuns prompt la chemarea de a evangheliza.