de pr. Florin-Petru Sescu
Suntem la începutul noului an calendaristic 2026, şi în primul articol din acest an vă invit să pornim de la îndemnul Papei Leon al XIV-lea sau mai exact de la tema Zilei Mondiale a Misiunilor de anul acesta: "Uniţi în Cristos, uniţi în misiune".
În anul 1926, la propunerea Operei Misionare Pontificale pentru Răspândirea Credinţei, Papa Pius al XI-lea a instituit Ziua Mondială a Misiunilor, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani de la acest moment. Luând în considerare acest context, cred că ar fi frumos ca în acest an al centenarului să retrezim în noi entuziasmul misionar, pornind de la Cristos şi întorcându-ne la el, uniţi fiind în jurul lui, arătând tuturor cât de frumos este ca în activitatea misionară, atât de răspândire a credinţei, cât şi de animare misionară, să dăm dovadă de unitate.
În alegerea temei, care poate fi considerată şi un îndemn, Papa Leon al XIV-lea s-a inspirat din deviza sa episcopală: "In Illo uno unum" (În acela Unul să fim una). Sunt cuvintele Sfântului Augustin care explică faptul că, deşi noi, creştinii, suntem mulţi, în unicul Cristos suntem una. Sfântul Părinte îi invită pe toţi membrii Bisericii să-şi stabilească izvorul misiunii comune de evanghelizare în unitatea de credinţă, unitate ce se fundamentează pe comuniunea cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Duh Sfânt. Chiar dacă activitatea Bisericii Universale poate părea uneori diferită şi ne-unitară, nu trebuie să uităm că "există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi" (1Cor 12,4-6).
În toată activitatea misionară, atât în animare, cât şi în evanghelizare, trebuie să existe acelaşi principiu: Isus Cristos. Fie că alegem să fim misionari ad gentes sau în comunitatea proprie, fie că ne rugăm sau susţinem cu renunţarea noastră misiunile, nu putem uita rugăciunea arzătoare a lui Cristos de la Cina cea de Taină: "Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis." (In 17,20-21). Papa Leon al XIV-lea ne aminteşte tuturor cât de importantă este unitatea în rugăciune şi susţinerea reciprocă. Amintindu-şi de experienţa ca preot şi misionar în Peru, mărturisea: "Am văzut cu ochii mei cum credinţa, rugăciunea şi generozitatea pot transforma comunităţi întregi."
Prin jurul anilor '70 a luat fiinţă în Thailanda Satul Speranţei, construit de Părinţii Camilliani. În acest sat existau 40 de case în care trăiau aproximativ 120 de bolnavi de lepră. Fiecare dintre cei sosiţi îşi continua viaţa în simplitate, lucrând pământul, ocupându-se de meşteşugurile pe care le cunoşteau deja, fiecare căutând să-şi aducă o anumită contribuţie la bunul mers al comunităţii. În timpul liber cântau şi dansau, căutând să-şi trăiască viaţa dincolo de suferinţă şi încercare. Chiar dacă erau bolnavi, viaţa lor era frumoasă şi uneori chiar uitau că sunt leproşi. Împreună cu Părinţii Camilliani duceau o existenţă senină şi plină de pace, pentru că fiecare ştia că îl slujeşte pe Cristos în fratele plin de suferinţă. În decurs de zece ani, mai bine de 500 de bolnavi s-au bucurat de vindecare.
Trăim într-o lume impregnată din ce în ce mai mult de individualism şi cultura Teologiei Prosperităţii. Fără să ne dăm seama, devenim tot mai bolnavi şi ne izolăm. E timpul să fim "uniţi în Cristos, uniţi în misiune", pentru a transforma lumea într-o Planetă a Speranţei, în care vindecarea este posibilă.
