de pr. Petru Ciobanu
Al cincilea şi ultimul dintre papii sfinţi care au purtat numele actualului papă este Leon al IX-lea, despre care citim în Martirologiul Roman la 19 aprilie: "La Roma, Italia, lângă «Sfântul Petru», în anul 1054, Sfântul Leon al IX-lea, papă, care, mai întâi ca episcop de Toul, a apărat cu fermitate, timp de 25 de ani, Biserica sa, apoi, ales pe scaunul Romei, timp de cinci ani a convocat mai multe sinoade pentru reformarea vieţii clerului şi extirparea simoniei."
Bruno de Eguisheim-Dagsburg, fiu al contelui Henric al IV-lea de Nordgau şi al contesei Hedviga de Dagsburg, s-a născut la 21 iunie 1002 în Alsacia. La cinci ani a fost încredinţat spre a fi educat episcopului Bertold de Toul, arătându-se încă de mic un copil inteligent. Diacon din anul 1025, la vârsta de 24 de ani devine episcop de Toul, fiind consacrat la 23 mai 1026.
Ca episcop, s-a arătat a fi un zelos promotor al reformei de la Cluny, luptând împotriva relelor care afectau Biserica, în special simonia şi viaţa imorală a clerului. La moartea Papei Damasus al II-lea (17 iulie - 9 august 1048), datorită zelului său reformator, este numit de împăratul Henric al III-lea papă. Bruno a acceptat numirea cu condiţia ca aceasta să fie aprobată şi de clerul şi poporul roman. Drept urmare, ca simplu pelerin, şi-a făcut intrarea în Cetatea Eternă, unde a fost primit şi aclamat ca pontif. În momentul încoronării, la 12 februarie 1049, şi-a luat numele de Leon, în cinstea Papei Leon I cel Mare. Pontificatul său de cinci ani a însemnat sfârşitul "secolului întunecat" al papalităţii.
Şi-a început pontificatul prin convocarea unui sinod roman, în care a condamnat nicolaismul şi simonia, depunând numeroşi episcopi vinovaţi de aceste păcate. Reorganizând Curia romană, şi-a ales ca sfetnici clerici reformatori, printre care Humbert da Silva Candida, Sfântul Petru Damian şi călugărul Hildebrand - viitorul Grigore al VII-lea. Pentru a promova reforma Bisericii, condamnând simonia, reafirmând celibatul preoţesc şi limitând amestecul puterii seculare în viaţa Bisericii, a luat iniţiativa de a convoca sinoade în diferite ţări europene, mergând în persoană pentru a le prezida. La patru sinoade - Roma şi Vercelli (1050), Paris şi Tour (1054) - a condamnat doctrina eretică a lui Berengariu de Tours, care nega prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie. În total, a convocat şi a condus douăsprezece sinoade. Pentru a consolida pacea, în anul 1050 le-a impus seniorilor mereu aflaţi în război armistiţiul lui Dumnezeu.
Pentru apărarea Statelor Pontificale, Leon al IX-lea personal a condus armata în lupta contra normanzilor din sudul Italiei, dar a fost învins în lupta de la Civitate din 18 iunie 1053 şi luat prizonier, fiind eliberat abia după nouă luni. Chiar în acest context al extinderii influenţei papale în sudul Italiei, considerată a fi zona de jurisdicţie a Constantinopolului, a avut loc schisma de la 1054. Patriarhul Mihail Cerularie a ordonat închiderea tuturor bisericilor de rit latin din teritoriile bizantine, atacând şi unele practici specifice Bisericii Occidentale (pâinea azimă, Filioque, barba preoţilor...). Pentru a clarifica situaţia, Leon al IX-lea l-a trimis la Constantinopol pe cardinalul Humbert, care, la 16 iulie 1054 - papa era mort deja de trei luni -, a depus pe altarul Catedralei "Sfânta Sofia" bula de excomunicare a patriarhului, răspunsul acestuia fiind dat la 24 iulie prin excomunicarea papei. Astfel s-a consumat ruptura dintre cei doi "plămâni" ai Europei: Biserica Occidentală şi Biserica Orientală.
Leon al IX-lea a trecut la cele veşnice la 19 aprilie 1054. A fost canonizat oficial de Papa Victor al III-lea, care a dispus, în 1087, mutarea osemintelor sale sub un altar din Bazilica "Sfântul Petru".
