de pr. Cristian Chinez
Raportarea la o forţă superioară care îţi poate influenţa viaţa este ceva comun, prezent în mentalitatea celor mai mulţi oameni. Dacă este vorba de însuşi Dumnezeu, atunci lucrurile stau bine. Numai că avem mereu de învăţat cum se pune problema în mod corect. Despre drepţii din Vechiul Testament se spune că "trăiau înaintea lui Dumnezeu"; un fel de "sub ochii stăpânului". În învăţătura lui Isus Cristos, responsabilitatea depăşeşte limitele spaţiului. Astfel, fiul risipitor se acuză în faţa tatălui cum că ar fi "păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta" (Lc 15,21), deşi destrăbălările fuseseră comise "într-o ţară străină". Iar locul discipolului este în spatele învăţătorului, păşindu-i pe urme.
E mult mai comod să-ţi doreşti influenţa, doar influenţa, unei energii numaidecât pozitive, impersonale, care să nu te ia la întrebări şi sub spectrul căreia să dispui cum vrei de viaţa ta. Iar nuanţele să fie diferite. De la caz la caz. Noul an să-ţi aducă, moşul nu-ştiu-care să-ţi aducă... Însă: "încotro?" şi "Până când?".
Perspectiva înfăţişării este mult mai neliniştitoare. Expunerea totală la prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu poate fi însă o constantă cu adevărat binefăcătoare. Mereu cu temele făcute sau lucrând pe şantierul transformării conform cu proiectul divin. Sub spectrul mântuirii. Până la a tinde spre apogeu: vederea lui Dumnezeu faţă în faţă. Ca realizare definitivă.
