de pr. Ioan Balan
Una dintre capacităţile omului este de a trăi experienţa uimirii. Ori de câte ori se întâlneşte cu extraordinarul, minunatul, neaşteptatul sau copleşitorul, omul - culmea creaţiei divine - trăieşte o anumită stare emoţională intensă pe care o valorifică prin respect şi veneraţie. În acele momente, interesul pentru alteritate devine sursă inepuizabilă de inspiraţie şi creativitate.
Uimirea umană este declanşată de o gamă foarte largă de situaţii şi fenomene, de la măreţia naturii la complexitatea realizărilor umane. Vastele spaţii stelare, galaxiile îndepărtate, eclipsele şi fenomenele astronomice spectaculoase inspiră un sentiment de micime şi veneraţie. Cine nu s-a bucurat în nopţile de vară de frumuseţea cerului pictat cu stele luminoase? Peisajele de poveste ale munţilor semeţi, cascadele uriaşe şi apele adânci ne copleşesc cu imaginile înregistrate de retina ochiului căutător de frumos. Fulgerele şi trăsnetele ne fură liniştea, furtunile ne înspăimântă şi aurorele boreale ne înseninează chipurile. Biodiversitatea complexă a vieţii ne naşte aprecierile noastre cognitive exprimate prin expresii de uimire de genul: "Nu pot să cred aşa ceva! Mă lasă fără cuvinte! E de necrezut! Asta este incredibil! Niciodată nu m-aş fi gândit! Ce surpriză! Genial!".
Omul a fost şi este o fiinţă capabilă de inovaţie şi creativitate. Ne stau martore atâtea capodopere arhitecturale, clădiri semeţe cocoţate până la cer, nenumărate opere muzicale, milioane de picturi şi imensa literatură universală. Toate ne transmit emoţii profunde şi rezistă testului timpului. Putem continua cu atâtea şi atâtea descoperiri medicale care salvează mii de vieţi. În ciuda a toate, încă mai există printre oameni acte de curaj excepţional, demne de păstrat în cufărul cu amintiri de neuitat; încă mai avem puterea de a ierta şi altruismul inimos care nu poartă nicio urmă de interes ascuns. Aducerea pe lume a unei noi vieţi este adesea considerată o experienţă care inspiră o uimire profundă care leagă strâns pe mama şi tata de noul născut; acolo se naşte iubirea profundă bazată pe forţa legăturilor emoţionale, puterea familiei şi a prieteniei.
În esenţă, omul este uimit de tot ceea ce transcende obişnuitul, de tot ceea ce este frumos, misterios sau inexplicabil de puternic. Omule, învaţă să intri în lumea uimirii lăsându-te atins mereu de Dumnezeu care este continuu în spatele celor văzute şi nevăzute! Păstrează-ţi inima caldă într-o lume rece, fii o mângâiere într-o lume suspicioasă şi rămâi o prezenţă prin care el coboară până în miezul vieţii oamenilor umplându-i de uimire!
