Poarta care nu se închide niciodată

de pr. Leonard Farcaş

Ne aflăm în faţa unui nou an. Privim în urmă cu nostalgie la anul care a trecut. Pentru unii, a fost un an bun, plin de experienţe frumoase, momente de bucurie, reuşite şi surprize care i-au făcut să fie mai încrezători. Dar pentru alţii, a fost şi un an greu, cu proiecte care nu au mers cum şi-au dorit, oportunităţi pierdute, zile obositoare sau momente în care s-au simţit blocaţi şi nesiguri în faţa viitorului.

Cu gândul la anul care a început, ne vin în minte multe dorinţe şi aşteptări. Ne dorim să fie mai bun, să avem şanse noi şi experienţe care să ne bucure. Şi totuşi, acest început ne poate speria: ce uşi se vor deschide şi ce se va închide?

Imaginea Porţilor Sfinte care s-au închis la Roma, odată cu încheierea Anului Jubiliar, vorbeşte exact despre această nelinişte: uşi care se închid, etape care se termină, momente care nu se mai întorc. Pentru unii dintre noi, poate fi descurajator, cu un sentiment că drumul se opreşte şi nu găsim nimic dincolo de uşă.

Şi totuşi, când totul ne pare închis şi blocat, nu suntem lăsaţi singuri, Isus ne cheamă şi ne vorbeşte direct: "Eu sunt poarta" (In 10,9). El nu este doar o poartă simbolică, legată de un timp sau de un loc anume, ci o poartă vie, mereu deschisă pentru noi. Anii trec, dar Isus rămâne pentru că el este accesul constant la viaţă, la sens şi la speranţă. El bate mereu la uşa inimii noastre şi, prin Euharistie, ne hrăneşte cu speranţă, ca să putem porni înainte în noul an.

Şi chiar dacă uneori găseşte uşa inimii noastre încuiată, Isus nu se retrage. El bate mereu, caută prezenţa noastră, răbdător şi iubitor. "Iată, eu stau la uşă şi bat!" (Ap 3,20). Dumnezeu nu se retrage nici atunci când uşile se închid. După înviere, Isus a venit în mijlocul ucenicilor, deşi uşile erau încuiate şi a zis: "Pace vouă" (In 20,26). Isus ne arată că niciun obstacol nu poate împiedica iubirea lui.

Când pare că totul se închide în jurul nostru, Isus ne aprinde inima cu iubirea sa. În Euharistie, el ne hrăneşte speranţa, făcându-ne să simţim că iubirea lui nu se sfârşeşte niciodată. Ucenicii de la Emaus l-au recunoscut abia la frângerea pâinii, iar inima le ardea de bucurie şi speranţă (cf. Lc 24,30-32). La fel şi noi, când ne apropiem de masa euharistică, simţim prezenţa lui Isus care ne înflăcărează, ne întăreşte şi ne dă puterea să continuăm, chiar când drumul ni se pare greu sau nesigur.

Aşadar, dragi tineri, apropiaţi-vă cu încredere de Isus, prietenul vostru cel mai loial, întâlniţi-vă cu el mai ales în Euharistie, şi lăsaţi-l să vă arate cât de aproape este de fiecare dintre voi. În faţa obstacolelor, a uşilor care ni se par închise sau a momentelor de nesiguranţă, el rămâne acolo, bătând la inima voastră, gata să intre cu pacea, iubirea şi speranţa sa. Euharistia este o întâlnire reală cu Isus, care ne hrăneşte şi ne încurajează să mergem mai departe, să visăm şi să iubim.

Să nu uităm că adevărata poartă spre viaţă nu s-a închis niciodată. Oriunde am fi şi oricât de greu ni s-ar părea, el este poarta mereu deschisă care ne primeşte necondiţionat, ne ridică atunci când cădem şi ne arată că fiecare început are în el harul lui Dumnezeu.

În noul an, să păşiţi cu inima deschisă, conştienţi că aveţi un prieten care nu vă părăseşte niciodată, şi să vă lăsaţi înflăcăraţi de iubirea lui! Apropiaţi-vă de Isus prezent în Euharistie, hrăniţi-vă cu prezenţa sa şi purtaţi speranţa şi bucuria în jurul vostru, ca fiecare zi a noului an să fie o întâlnire cu el şi un pas înainte în iubire şi credinţă!