de pr. Cătălin Farcaş
Acest articol îşi doreşte să continue aprofundarea textului din Lc 24,13-35, ales ca fundal biblic pentru trieniul pastoral 2025-2028 al diecezei noastre. Suntem, aşadar, în acelaşi episod al ucenicilor din Emaus şi încercăm să descoperim în continuare frumuseţea biblică, teologică şi (prin acest articol) narativă a textului.
În calitate de cititori ai textului biblic, vă invit să apreciem şi să preţuim calitatea literară a Sfântului Luca, deoarece în acest fragment el se dovedeşte a fi un adevărat maestru al scrisului. Mulţi dintre comentatorii Evangheliei după Sfântul Luca au evidenţiat în textul nostru prezenţa unei structuri chiastice de care autorul se foloseşte pentru a vorbi despre învierea Domnului şi celelalte scene petrecute în jurul acestui mare eveniment. Întreg capitolul 24 este consacrat lui Isus cel înviat: descoperirea mormântului gol, apariţia pe drum înaintea celor doi ucenici din fragmentul nostru, prezenţa în mijlocul apostolilor şi a ucenicilor cărora le dă unele ultime învăţături şi apoi înălţarea sa.
În redactarea episodului de la Emaus, Luca s-a folosit (după cum am spus) de o figură de stil pe care a dezvoltat-o pentru a-i servi ca structură a textului său: chiasmul. Acesta se realizează prin "reluarea, în ordine inversă, a două cuvinte sau expresii" (DEX). Cu alte cuvinte, atunci când este folosit în mod elaborat (ca în cazul nostru), chiasmul se construieşte pe structura A, B, C, D, C', B', A', unde D este ideea centrală pe care autorul vrea să o evidenţieze. Când transpunem această schemă la textul nostru, putem identifica următoarea structură: A - ucenicii vin de la Ierusalim (v. 13-14); B - ucenicii nu-l recunosc pe Isus (v. 15-16); C - dialogul lor cu Isus (v. 17-22); D - mărturia învierii lui Isus: "îngeri care spun că el este viu" (v. 23); C' - continuarea dialogului cu Isus şi frângerea pâinii (v. 24-30); B' - ucenicii îl recunosc pe Isus (v. 31-32); A' - ucenicii se întorc la Ierusalim (v. 33-35). Vă rog să-mi îngăduiţi această abordare mai tehnică a textului nostru şi să încercaţi şi dumneavoastră să urmăriţi această structură cu textul în faţă; este absolut minunat modul în care Luca reuşeşte cu măiestrie să construiască o naraţiune în jurul mărturiei îngerilor că Isus este viu! Şi este în acelaşi timp minunat modul în care textul biblic ne vorbeşte şi prin frumuseţea sa literară (nu doar teologică)!
Dar nu trebuie să rămânem doar la admirarea talentului literar al lui Luca, ci trebuie să descoperim şi mesajul pe care acesta doreşte să ni-l transmită prin textul său: în centrul vieţii noastre creştine trebuie să stea mărturisirea învierii lui Cristos. Aceasta este cea care dă sens şi consistenţă vieţii noastre, dialogurilor noastre (inclusiv rugăciunile) sau interacţiunilor noastre cu ceilalţi (mai ales faptele de milostivire trupească). Viaţa ucenicilor de la Emaus s-a schimbat radical: de la nişte descurajaţi la oameni plini de entuziasm şi misionari. Iar în centrul acestei schimbări stă realitatea învierii lui Isus. Mă gândesc că, scriind aceste rânduri, Sfântul Luca se gândea şi la schimbarea radicală produsă în viaţa sa: de la medic păgân la misionar şi evanghelist. Şi mă gândesc în continuare la schimbările pe care trebuie să le realizăm în viaţa noastră: de la necredinţă la credinţă; de la descurajare la entuziasm; de la frică la încredere; de la singurătate la comuniune ş.a.m.d. Iar în centrul tuturor acestor schimbări trebuie să stea învierea lui Cristos.
