Cuvântul lui Dumnezeu şi condiţia umană reînnoită
de pr. Iosif Iacob
Prima lună a anului calendaristic ne invită încă o dată să privim cu atenţie spre misterul lucrării lui Dumnezeu în timp, în istoria omenirii, şi să deschidem viaţa noastră rugăciunii, pentru o Biserică mai fraternă şi mai misionară. Pentru această lună ianuarie, Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea ne propune să apreciem mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi să ne rugăm cu ajutorul lui, lăsându-l să ne călăuzească şi să ne hrănească.
Cuvântul lui Dumnezeu nu este străin de timp şi nu doreşte să îl înstrăineze pe om de istorie, dimpotrivă. Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic, alege să locuiască în mijlocul oamenilor şi să ia asupra sa natura omenească, pentru ca omul să guste din dumnezeirea sa, lăsându-se transformat el şi istoria căreia îi aparţine. Astfel, cuvântul lui Dumnezeu devine o sursă inepuizabilă, un izvor nesecat de adevărată umanitate şi de viaţă divină în timp. Condiţia umană, situaţia omului marcată atât de mult de cele trecătoare şi fără valoare, este luminată şi primeşte sens doar dacă este privită şi trăită în lumina Cuvântului Veşnic. Acest lucru necesită un act de onestitate din partea omului, din partea fiecărui om, ascultând cuvântul lui Ioan care răsună de veacuri în inimile credincioşilor şi ale necredincioşilor: "A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, (...) care din Dumnezeu s-au născut" (In 1,11-13).
Acesta este cuvântul care însoţeşte misterul Crăciunului şi care ne invită la ospitalitate, la a fi primitori pentru a învăţa să fim oameni şi comunitate, iar mai apoi Biserică, o Biserică martoră a iubirii şi a fraternităţii. Ospitalitatea la care ne cheamă Cristos depăşeşte timpul şi istoria, tocmai pentru ca istoria să capete sens, valoare şi să se deschidă veşniciei. Suntem martorii multor conflicte care ne indică cât de legat şi de subjugat este omul de cele pământeşti, de timp şi de limitele sale. Prin meditarea cuvântului care devine rugăciune devenim în egală măsură gazde ale dumnezeirii, dar mai ales oaspeţi ai veşniciei fericite în timp.
