Un popas al demnităţii şi al îngrijirii creştine
de pr. Anton Galaţanu
Într-o societate aflată într-o continuă transformare, în care ritmul alert al vieţii lasă adesea în urmă nevoile celor mai fragili dintre noi, ajungând să privim mai mult ecranul telefonului decât ochii semenilor noştri, Centrul Rezidenţial pentru Vârstnici "Sfântul Carol Borromeu" din localitatea Gioseni (Bacău) doreşte să fie un semn al solidarităţii umane şi al întâlnirii autentice cu cei în suferinţă.
Mai mult decât o simplă unitate de asistenţă socială, acest centru reprezintă o comunitate unde nevoile medicale şi sufleteşti ale bătrânilor sunt tratate cu maximă responsabilitate. Aici "bătrâneţea nu este o boală, ci un privilegiu! Un popor care nu-şi respectă bunicii este un popor fără viitor, pentru că îşi pierde memoria", aşa cum spunea Papa Francisc.
Istoria acestui loc binecuvântat este strâns legată de dorinţa de a sluji comunitatea locală şi de a răspândi mesajul plin de speranţă al lui Cristos faţă de cei săraci, marginalizaţi şi abandonaţi. Construirea mănăstirii a început imediat după anul 1990, într-o perioadă de mari speranţe şi de reconstruire spirituală pentru România. Proiectul a fost iniţiat de Congregaţia "Surorile Milostive ale Sfântului Carol Borromeu" (Surorile Boromite), recunoscute la nivel internaţional pentru carisma lor dedicată îngrijirii bolnavilor şi a celor aflaţi în suferinţă.
Lucrările de construire s-au finalizat în câţiva ani, culminând cu un moment de mare însemnătate spirituală în anul 1995, când clădirea a fost sfinţită. De atunci, zidurile sale au devenit adăpost pentru rugăciune şi alinare. Ulterior, într-un gest de profundă generozitate şi încredere în misiunea socială a Bisericii locale, casa a fost donată de către Surorile Boromite Asociaţiei Caritas Bacău.
Astăzi, Centrul Rezidenţial pentru Vârstnici "Sfântul Carol Borromeu" oferă un standard ridicat de îngrijire, adaptat nevoilor specifice ale persoanelor de vârsta a treia, pentru un număr de 40 de persoane. Beneficiarii se bucură de un mediu sigur şi cald, care aminteşte de confortul propriei locuinţe, dar beneficiază în plus de supraveghere permanentă şi asistenţă spirituală prin cei patru preoţi care sunt în casă.
Echipa multidisciplinară a centrului, formată din asistenţi medicali, infirmiere, asistenţi sociali şi kinetoterapeuţi, lucrează neîncetat pentru a asigura nu doar sănătatea fizică a rezidenţilor, ci şi pe cea psihică. Programele de recuperare, monitorizarea constantă a parametrilor medicali şi administrarea corectă a tratamentelor sunt completate de activităţi de socializare şi terapie ocupaţională.
Ceea ce diferenţiază cu adevărat Centrul "Sfântul Carol Borromeu" este fundamentul său spiritual. Moştenirea lăsată de Sfântul Carol Borromeu Surorilor Boromite şi continuată de angajaţii centrului pune accent pe demnitatea persoanei umane. Fiecare bătrân este privit ca un membru valoros al societăţii, primind respectul şi afecţiunea necesare pentru a parcurge această etapă a vieţii cu seninătate.
Situat într-o zonă care oferă linişte, centrul rămâne o poartă deschisă pentru familiile care caută un loc unde părinţii sau bunicii lor să fie în siguranţă. Prin tot ceea ce face, centrul din Gioseni demonstrează că bătrâneţea nu trebuie să fie o povară, ci o perioadă de reculegere şi mulţumire, trăită sub semnul credinţei şi al grijii comunitare. Acest adevăr este amintit şi de Papa Francisc care spunea: "Bătrânii sunt cei care ne aduc istoria, ne aduc doctrina, ne aduc credinţa şi ni le lasă moştenire."