de pr. Felician Tiba

Sfânta Veridiana este sărbătorită de către Biserica Universală în ziua de 1 februarie. Este o tânără fecioară, născută în anul 1172, în Italia, la Castelfiorentino. A rămas orfană încă din fragedă copilărie, deoarece părinţii i-au murit bolnavi de lepră. Imediat a fost adoptată de către o familie de ţărani şi trimisă să păzească oile.

Sfinţenia vieţii ei nu a fost o surpriză. Mulţi au observat cum, încă de mică, Veridiana avea o predilecţie specială pentru săraci. Adesea îi întâlnea pe uliţele satului, unde le zâmbea şi le vorbea frumos, oferindu-le câte ceva din puţinul pe care la rândul ei îl avea.

Nu a rămas mult timp la familia care o adoptase prima dată, deoarece o altă familie, Attavanti, foarte renumită la acea vreme, a chemat-o să lucreze pentru ea.

Familia Attavanti se ocupa cu legumicultura. Avea o grădină foarte mare şi vindea la piaţă din ceea ce producea. Văzând abundenţa de legume şi fructe, Veridiana oferea adesea săracilor din toate acestea, atrăgându-şi nu de puţine ori furia domnului Attavanti.

Într-o zi, atât de mult a impresionat-o un grup de săraci, încât a intrat în magazia cu legume şi fructe şi a împărţit totul. Nu mai rămăsese nimic! Domnul Attavanti, care trebuia să meargă la piaţă, când a văzut magazia goală, s-a înfuriat atât de tare, încât a început să o blesteme şi să-i pară rău că a chemat-o să ajute în familia lui. Veridiana însă, văzând "gravitatea" situaţiei, s-a rugat lui Dumnezeu cu atâta înflăcărare, încât un miros de legume şi fructe proaspete s-a răspândit în toată casa. Când domnul Attavanti a intrat în magazie, aceasta era plină ochi cu tot felul de legume şi fructe, aşa încât a putut să onoreze toate promisiunile făcute beneficiarilor lui.

Îndată după această minune, Veridiana decide să viziteze mormintele sfinţilor apostoli. Primul pe care îl va vedea va fi al Sfântului Apostol Iacob, de la Santiago de Compostella. Imediat după va merge la Roma, unde va vizita şi se va ruga la mormintele sfinţilor apostoli Petru şi Paul, unde îl va întâlni pe Papa Inocenţiu al III-lea.

După întoarcerea de la Roma, Veridiana simte nevoia să se retragă din lume şi locuieşte într-o grotă amenajată undeva lângă capela Sfântului Anton, abate. Singura posibilitate de a comunica cu lumea era o mică gaură din perete, un fel de geam fără sticlă, de unde participa la Sfânta Liturghie, se împărtăşea, dialoga cu cei care o vizitau şi-i cereau rugăciuni şi pe unde primea din când în când şi câte ceva de mâncare.

Doi şerpi au intrat într-o zi prin geamul cu pricina, iar ea, fără să-i gonească, le dădea de mâncare, în ciuda faptului că, cel puţin din când în când, ei o muşcau cu ferocitate. A oferit acest sacrificiu lui Dumnezeu pentru mântuirea proprie, dar şi pentru iertarea păcatelor oamenilor.

Într-o zi, ministrantul care pregătea altarul pentru Sfânta Liturghie s-a plâns că nu mai este vin, dar îi era ruşine să spună parohului. Văzându-l neliniştit şi neştiind ce să facă, Veridiana l-a trimis la un izvor alăturat cu un urcior în care să aducă apă. Nu mică i-a fost mirarea ministrantului când a gustat: în loc de apă era vin.

Într-o altă zi, un copil a căzut de pe cal şi şi-a rupt mâna. Avea o durere atât de mare, încât părinţii nu mai ştiau cum să-l potolească. Pe atunci nu erau spitale ca să-l ducă şi să-i pună mâna în ghips. Părinţii l-au adus la Veridiana, dar aceasta nu răspundea din celula ei. Atunci l-au ridicat pe copil la fereastră, iar el, abia atingând-o, îndată s-a şi vindecat. Sfinţenia vieţii Veridianei a constat din fapte mici, dar făcute cu multă credinţă. Nu a căutat excepţionalul, ci pe Dumnezeu care a făcut din viaţa ei una excepţională!