de pr. Cristian Chinez
În Scrisoarea III, Eminescu pune pe buzele lui Mircea cel Bătrân aceste cuvinte: "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...", exprimate într-un moment de criză profundă. Nevolnicia în sine nu poate fi considerată însă un ideal de apărat. Chiar dacă şi în zilele noastre se mai face caz strict de "apă, hrană şi energie" ca fiind ceva de care să ţii cu dinţii.
Psihologul american Abraham Maslow identifică mai multe nevoi. Ba chiar le aşază într-un fel de piramidă. Nevoi fiziologice, constând în hrană, apă, somn şi adăpost; nevoia de securitate şi protecţie, constând în stabilitate, sănătate şi siguranţă; nevoia de iubire şi apartenenţă, constând în familie, prieteni şi comunitate; nevoia de recunoaştere, constând în respect, statut şi apreciere; nevoia de auto-actualizare, constând în dezvoltarea abilităţilor şi atingerea potenţialului maxim. La rândul său, Viktor Frankl pune problema în sens de voinţă, opunând aşa-zisei voinţe de plăcere (Freud) şi celei de putere (Adler) voinţa de semnificaţie, fără de care se poate aluneca în frustrare existenţială.
Dincolo de toate acestea, conştiinţa propriilor limite şi experienţa erorilor revendică orientarea spre o forţă superioară, cea divină, fără de care eşecul este mereu iminent. Căci, mai presus de toate, pentru noi, creştinii, străluceşte întotdeauna epifania unui Dumnezeu care primeşte, salvează şi suplineşte cu harul său.
