de pr. Ioan Balan
Fiecare om are în visteria ascunsă a propriei vieţi munţi întregi de experienţe, emoţii şi amintiri. Nimic nu se pierde, ci totul se strânge în propria inimă ca într-un pumn încleştat de ani. Când spun "inimă", mă gândesc nu la organul muscular al vietăţilor, care pompează sângele oxigenat şi nutrienţii în întregul corp, ci la sediul central al vieţii, al emoţiilor, al intelectului şi al spiritualităţii. În acest caz, inima este punctul de plecare al experienţei umane, unde se întâlnesc raţiunea, voinţa şi sentimentele, fiind considerată un simbol universal al iubirii şi al unităţii interioare care cristalizează profunzimea omului, relaţiile cu ceilalţi şi cu Celălalt. Doar acolo, în inimă, suntem noi cu adevărat, fără măşti şi prejudecăţi, fără falsităţi, ci doar aşa cum ne cunoaşte doar Domnul.
Te provoc să te aşezi într-un loc în care să nu fii văzut de nimeni, dar care să-ţi ofere o vizibilitate optimă pentru a-i observa pe oameni. Vezi-le trăsăturile feţei, uită-te atent la palmele bătătorite de muncă, surprinde-le ridurile de pe chipuri. Cum ţi se aştern în inimă? În spatele fiecărei persoane stă pitită o poveste ţesută cu fire de oboseală, grijă, dorinţă, curiozitate, dor, muncă, umor...
Câteodată avem impresia că le ştim pe toate, că nimic nu este ascuns înţelegerii noastre. Suntem deseori tentaţi să ne dăm cu părerea despre ceilalţi, despre modul lor de a se comporta, de a se îmbrăca, de a râde, de a fi... Ochii ni se fixează pe câte o persoană care îşi varsă durerea plângându-şi viaţa; dar cât de mult o înţelegem? Cât de mult empatizăm şi suferim cu ea? Până unde o înţelegem? De cele mai multe ori ne exprimăm prin gesturi şi cuvinte dezaprobarea şi acceptarea anumitelor trăiri ale alterităţii. Şi ne blocăm epidermic la primul instinct. Rămânem doar acolo, văduvindu-l pe celălalt de înţelegere. Avem nevoie să fim înţeleşi în propria trăire. Este facil să-l loveşti pe altul cu propria-ţi opinie, dar fără să-i cunoşti povestea rănită. Ce ar fi dacă am reuşi pentru câteva ceasuri să facem schimb de inimi cu cei care suferă? I-am înţelege altfel? Dacă ar fi posibil, ai vrea să schimbi inima ta cu inima celui pe care-l fixezi atent cu privirea pentru a-l lovi, denigra? De fiecare dată când eşti tentat să alimentezi propria vorbire de rău, aminteşte-ţi că în celălalt bate o inimă de om plămădită şi atinsă mereu de Dumnezeu. Dacă am izbuti să facem schimb de inimi, am învăţa să dăm uitării răul şi am învăţa să iubim mai mult.
