de pr. Felician Tiba

Hugo s-a născut în anul 1053 la Chateauneuf-sur-Isere, Franţa, şi a murit în ziua de 1 aprilie 1132 la Grenoble. A fost un episcop francez, fondator al Ordinului mănăstiresc de Chalais.

S-a născut într-o familie simplă, în care, pe lângă rugăciune şi cunoaşterea lui Dumnezeu, părinţii l-au învăţat să preţuiască munca şi corectitudinea. Prin urmare, încă de mic, Hugo s-a deprins cu respectul faţă de hrană şi faţă de haine, înţelegând că nu poate avea nimic dacă cineva nu face efortul de a i le oferi. Iar cei care i le ofereau erau părinţii care, în semn de recunoştinţă, trebuiau ascultaţi şi respectaţi.

Crescând în spiritul muncii şi al rugăciunii, Hugo răspunde chemării lui Dumnezeu şi devine preot. Mai târziu îl vom regăsi canonic în catedrala din Grenoble.

Imediat după moartea episcopului Pons, Hugo este ales episcop de Grenoble, dovedindu-se un adevărat apostol al lui Cristos atât printre credincioşii diecezei, cât şi pentru clerul pe care, la un moment dat, a simţit nevoia să-l reformeze.

Avea o viaţă spirituală profundă. Legătura cu Isus Cristos era menţinută nu doar prin celebrarea sacramentelor, ci şi printr-o rugăciune personală frecventă. Este ceea ce l-a făcut apreciat şi respectat deopotrivă atât de credincioşii proprii, cât şi de cei care unelteau împotriva lui.

Tocmai legătura sa profundă cu Dumnezeu l-a determinat pe Papa Grigore al VII-lea ca la Conciliul din Avignon, în anul 1080, să-l numească episcop la vârsta de doar 27 de ani. Iniţial nu a voit să accepte numirea, dar în spirit de ascultare şi respect faţă de papa a acceptat-o, devenind astfel un adevărat stâlp al credinţei.

Pentru că în acel timp lumea bisericească era foarte mult influenţată de lumea laică, ajungându-se uneori la adevărate scandaluri atât în numirea unor preoţi, cât mai ales în influenţarea exercitării slujirii lor, episcopul Hugo, la dorinţa Papei Grigore al VII-lea, începe o adevărată reformă în dieceza sa, reuşind să restabilească încrederea în cler.

Într-o noapte a visat că va fi vizitat de Sfântul Bruno (fondatorul Ordinului Cartuzian), împreună cu şase însoţitori de-ai săi. Nu după mult timp s-a întâmplat întocmai, ajutându-l mai apoi pe sfântul călugăr să întemeieze o mănăstire în Valea Chartreuse, mănăstire care este şi astăzi deschisă şi care continuă să atragă ca un magnet tineri în viaţa consacrată. Pentru că venea des la această mănăstire, Hugo este influenţat la rândul său de stilul de viaţă al călugărilor, ceea ce îl determină să înfiinţeze şi el o mănăstire, fiind cunoscută şi astăzi ca "Mănăstirea de la Chalais".

După 52 de ani de episcopat, moare în ziua de 1 aprilie 1132, fiind canonizat la scurt timp datorită vieţii sale de sfinţenie.

Sfinţenia vieţii lui Hugo nu este caracterizată de minuni sonore şi nici măcar de o viaţă austeră, bazată pe posturi şi rugăciuni interminabile. Ceea ce îl face special este tocmai viaţa simplă, dar bazată pe credinţă. El a învăţat încă de mic să fie recunoscător pentru darul vieţii, pentru darul părinţilor, dar şi pentru toţi cei care îl înconjurau cu iubire. Viaţa pentru el a însemnat respect şi recunoştinţă. "Tot ce avem vine de la Dumnezeu, spunea el, prin urmare, lui i se cuvine cinste şi preamărire. Nu noi am ales să fim preoţi sau episcopi, ci Dumnezeu ne-a chemat la o slujire atât de frumoasă. Chemându-ne la viaţa de slujire, ne cheamă şi la fidelitate, în acest caz fidelitate însemnând inclusiv exercitarea mandatului preoţesc după voinţa Domnului, nu după voinţa oamenilor."