de pr. Ioan Balan
"Păcat". Un cuvânt folosit din ce în ce mai rar. Adesea pare ieşit din uz, chiar şi din vocabularul majorităţii celor care se numesc creştini. În epoca noastră marcată de secularizare, noţiunea de "păcat" este adesea înlocuită cu termenii sociologici: "eroare", "complex", "condiţionare". Păcatul pare o monedă întru totul devalorizată, care pare să aibă acum, în timpurile moderne, doar un interes arheologic pentru câţiva căutători pricepuţi în tabuurile religioase.
De câţiva ani predicatorii denunţă că se pierd tot mai mult sensul şi simţul păcatului. Un diagnostic prea facil; însă adevărata provocare constă în a şti cum să-l regăsim. Şi ar fi chiar interesant să verificăm dacă există cineva care ar vrea să-l regăsească cu adevărat. Nu ar fi mai bine să-l lăsăm mai departe înmormântat în sicriul timpurilor apuse? După ce ne-am debarasat de el ca de o piedică, cine are curajul să meargă să-l recupereze, dintre boarfe, în podul prejudecăţilor în care a fost aruncat?
Cu cât omul se îndepărtează de Domnul şi de Biserica lui, cu atât nu va putea percepe rănirea propriului suflet prin păcatul făcut cu ştiinţă şi voinţă depline. În schimb, cu cât cineva se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât dobândeşte mai mult simţul păcatului, adică are conştiinţa propriei stări de păcătos înaintea Celui Sfânt. Cu cât un om se apropie mai mult de "Lumina Celui Înviat", cu atât vede mai clar "petele" adunate în propria conştiinţă. Numai în sfera luminii orbitoare a lui Dumnezeu îşi dobândeşte păcatul aspectul său tragic de realitate care îmbolnăveşte lăuntrul tainic al omului.
Profetul Isaia, în faţa experienţei sfinţeniei lui Dumnezeu, a izbucnit în strigăte: "Vai mie! Sunt pierdut, pentru că sunt un om cu buzele necurate" (Is 6,5). Şi apostolul Petru, în faţa apariţiei Domnului, mărturiseşte cu glas puternic: "Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!" (Lc 5,8).
Recuperarea simţului păcatului este un pas spre libertatea autentică, deoarece permite omului să identifice ce anume îi blochează creşterea spirituală şi împlinirea umană. Pentru trezirea propriei conştiinţe şi recuperarea simţului păcatului putem folosi următoarele instrumente practice: rugăciunea şi meditaţia (ajută la menţinerea unui dialog interior constant şi la sensibilizarea propriului suflet); spovada deasă (actul de a numi păcatul cu voce tare în faţa duhovnicului ajută la obiectivarea greşelii şi la primirea harului pentru vindecare); lectura textelor sacre (acestea oferă "oglinda" morală necesară pentru a identifica abaterile pe care obişnuinţa le-ar putea ascunde).
Omule, recunoaşte-ţi starea de păcătos înaintea Sfântului şi atunci harul Domnului te va copleşi cu iubirea sa!
