Matei A.
Cu ajutorul Domnului, anul acesta, în luna septembrie, voi face 10 ani de când sunt ministrant. Mi-ar fi plăcut să sărbătoresc împreună cu toţi cei cu care am început această misiune sacră. Eu abia împlinisem 5 ani, dar, pentru că eram destul de înalt, părintele m-a acceptat împreună cu sora mea care avea 8 ani. Nu exagerez când spun că eram aproximativ 25 de ministranţi când am îmbrăcat pentru prima dată haina. Am fost cel mai fericit copil, chiar dacă nu prea ştiam atunci ce misiune nobilă mi s-a încredinţat. Acum suntem doar opt (trei fete şi cinci băieţi) şi nu ştiu de ce ministranţii renunţă foarte repede la această misiune. Prin clasa a VI-a sau a VII-a parcă nici nu vor să mai audă de biserică, şi nu înţeleg de ce. Bine, nu mai vor să fie ministranţi, dar de ce nu participă la Sfânta Liturghie măcar duminica? Eu cred că nici părinţii nu mai vin la biserică şi atunci copiii sunt debusolaţi, abandonează foarte repede ceea ce au învăţat la Prima Sfântă Împărtăşanie sau la Mir. Eu mă bucur şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am o familie credincioasă şi că am rămas statornic misiunii de ministrant.
