de sr. Cristiana Coşa, OSB
Tânăr militant în cadrul asociaţiilor laice catolice, s-a angajat din toată inima în iniţiative de dezvoltare socială şi de caritate faţă de cei săraci şi bolnavi până la moartea sa de paralizie. Spunea deseori: "Isus mă vizitează în fiecare dimineaţă în timpul Împărtăşaniei, iar eu îl răsplătesc în cel mai mizerabil mod posibil, vizitându-i pe săraci."
Pier Giorgio Frassati s-a născut la Torino, la 6 aprilie 1901, din părinţii Alfredo, agnostic, fondatorul ziarului "La Stampa" în 1895, şi mama Adelaide Ametis, credincioasă formală, care se distingea prin caracterul său puternic şi temperamentul artistic. Familia lui aparţinea înaltei burghezii locale. A urmat cursurile şcolii publice "Massimo d'Azeglio" şi, mai târziu, ale Institutului Social Iezuit. Contactul cu spiritualitatea ignaţiană l-a determinat pe tânărul Pier Giorgio să se alăture Asociaţiei "Sfântul Vincenţiu". Ca membru al ei, a vizitat cele mai nevoiaşe familii, cărora le-a oferit alinare şi ajutor concret. Credinţa sa profundă era hrănită de Euharistia zilnică, rugăciune, spovadă frecventă. Era îndrăgostit de cuvântul lui Dumnezeu. Încrezător total în cuvintele lui Isus, el vedea în aproapele său prezenţa lui Dumnezeu, se considera "sărac ca toţi săracii".
În 1918, s-a înscris la inginerie mecanică pentru a se putea dedica lui Cristos printre mineri, care erau printre cei mai umili şi mai puţin calificaţi muncitori. S-a alăturat Acţiunii Catolice prin participarea la cercul "Milites Mariae", însuşindu-şi motoul "Rugăciune, Acţiune şi Sacrificiu". În timpul tensiunilor puternice de la începutul perioadei postbelice s-a angajat în apostolatul social, pe care l-a văzut prezent şi în fabrici. Convins de necesitatea unor reforme sociale, s-a alăturat în 1920 Partidului Popular Italian, pe care îl vedea ca pe un instrument util pentru realizarea unei societăţi mai drepte. Scrierile Sfintei Ecaterina din Siena şi discursurile înflăcărate ale lui Savonarola l-au determinat să intre în cel de-al treilea ordin dominican în 1922, sub numele de fratele Ieronim. Ca ucenic fervent al Sfântului Dominic, se ruga Rozariul în fiecare zi, declarând că "testamentul meu - arătând bobiţele rozariului - le port întotdeauna în buzunar". După moartea sa, părinţii săi au aflat de la prietenii lui şi de la cei care au beneficiat de ajutorul său despre stilul de viaţă al acestui tânăr care alerga pe străzile din Torino, întotdeauna pe jos, deoarece banii pentru tramvai erau daţi de pomană sau pentru a cumpăra medicamente pentru bolnavi, donându-şi chiar şi hainele celor care nu aveau. Tânărul Pier Giorgio s-a gândit, de asemenea, şi la consacrarea preoţească, dar a ales să îşi trăiască vocaţia la sfinţenie ca laic, deoarece acest stil de viaţă îi permitea să împărtăşească îndeaproape viaţa muncitorilor şi a săracilor prin acţiuni sociale.
Pasionat de munte şi de sport, s-a alăturat Clubului Alpin Italian şi Asociaţiei "Giovane Montagna". A organizat adesea excursii cu prietenii, care deveneau ocazii de apostolat. A mers la teatru, la operă, a vizitat muzee, a iubit pictura şi muzica, ştiind pe de rost pasaje întregi din Dante. Ajuns aproape de finalul studiilor sale, cu două examene înainte de terminarea studiilor, a murit de poliomielită fulminantă, contractată probabil în timp ce ajuta săracii. Primele simptome, migrene, lipsa poftei de mâncare şi febră, au apărut pe 30 iunie. A murit la Torino sâmbătă, 4 iulie 1925. Două zile mai târziu, mulţimea care a participat la înmormântare a început să dezvăluie familiei sale şi lumii întregi măreţia mărturiei sale creştine. Astfel a început drumul care a dus la beatificarea sa la 20 mai 1990, prezidată de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în Piaţa "Sfântul Petru" plină de credincioşi, şi la canonizarea lui de către Papa Leon, care va avea loc duminică, 7 septembrie.
