de sr. Iuliana Neculai, NDS

În Biblie, evenimentul naşterii este o temă centrală. Ea reprezintă puterea creatoare a lui Dumnezeu, rolul său activ în crearea şi susţinerea vieţii (Ps 139,13-16). Ea simbolizează adesea noi începuturi (cf. Is 43,19; In 3,7) şi continuarea promisiunilor (cf. Rut 4,14-17; Is 66,5-14).

Biblia descrie numeroase naşteri, fiecare având o semnificaţie unică, naşterea lui Isus fiind evenimentul cel mai important.

În cazul tuturor sfinţilor, Biserica comemorează ziua naşterii lor în ziua întoarcerii la Domnul, însă, în cazul Sfântului Ioan Botezătorul şi al Sfintei Fecioare Maria, ea sărbătoreşte şi ziua naşterii lor pământeşti. Motivul acestui lucru este misiunea unică care le-a revenit lor în istoria mântuirii.

După cum ştim, Sfânta Scriptură nu ne-a transmis nimic despre naşterea Sfintei Fecioare. Naşterea Mariei este relatată în Protoevanghelia lui Iacob (5,2), o scriere apocrifă compusă în limba greacă şi datată spre sfârşitul secolului al II-lea. Întreaga tradiţie ulterioară se bazează pe această naraţiune a acestui eveniment sacru.

Naşterea Mariei se află la confluenţa celor două Testamente, inaugurând timpul mântuirii adusă de Isus Cristos. Lecturile biblice propuse de liturgia cuvântului din această sărbătoare au o orientare cristologică şi constituie fundalul pentru contemplarea figurii Mariei.

Profetul Miheia (5,1-4a) proclamă venirea Domnului lui Israel. Mama Mântuitorului este prezentată ca fiind pe punctul de a naşte, ca aceea care va da viaţă celui care va aduce dreptatea şi pacea.

Scrisoarea către Romani 8,28-30 nu vorbeşte direct despre Maria, ci despre credinciosul îndreptăţit prin harul lui Cristos şi înzestrat cu Duhul Sfânt. Acest lucru este valabil într-un mod privilegiat pentru Maria, Templul Duhului Sfânt.

Evanghelia după Sfântul Matei 1,11-16.18-23 prezintă genealogia lui Isus. Sensul acestei genealogii este acela de a-l pune pe Cristos în arborele genealogic al poporului său. El este un urmaş al lui Abraham (cf. Gal 3,16) şi al patriarhilor, în conformitate cu promisiunile. Veriga care-l uneşte pe Isus Cristos cu poporul său este Maria. Prezenţa ei în mijlocul poporului lui Israel a fost una atât de discretă, încât a trecut aproape neobservată de ochii contemporanilor săi, însă ea strălucea înaintea Celui Veşnic, care a implicat-o în planul de mântuire care cuprinde întreaga istorie a umanităţii.

Ceea ce este clar în aceste texte este atmosfera de bucurie şi lumină pe care o aduce acest eveniment al naşterii Fecioarei Maria. Bucuria pătrunde întreaga liturgie a acestei sărbători. Dacă mulţi "se vor bucura" de naşterea precursorului (cf. Lc 1,14), o bucurie mult mai mare aduce naşterea Fecioarei Maria. Putem spune că ziua de 8 septembrie este o sărbătoare care serveşte ca şi preludiu la bucuria adusă de naşterea Fiului lui Dumnezeu la Crăciun. Maria este cea care în timpul aşteptării Adventului a început să strălucească ca o adevărată "Stea a dimineţii". Căci, la fel cum această stea, împreună cu "zorii", precedă răsăritul soarelui, tot aşa Maria, din momentul concepţiei sale, a precedat venirea Mântuitorului, răsăritul "Soarelui dreptăţii" în istoria omenirii.

Alături de tema bucuriei se poate adăuga şi cea a luminii, deoarece odată cu naşterea Mariei răsar în lume zorii care vestesc "Soarele dreptăţii". "Să celebrăm cu bucurie naşterea Sfintei Fecioare Maria, căci din ea a răsărit Soarele dreptăţii, Cristos, Dumnezeul nostru", spune antifona de la Liturghia zilei.

Moştenirea Mariei trăieşte prin generaţii de credincioşi care admiră credinţa, sfinţenia şi rolul ei unic. Fecioara Maria rămâne un model de trăire a cuvântului şi de ascultare faţă de voinţa divină (cf. Lc 1,38). Sărbătorirea naşterii sale este o ocazie de a medita asupra harului divin şi asupra importanţei de a răspunde cu credinţă la chemarea lui Dumnezeu. Bucuria acestei sărbători să lumineze viaţa şi vocaţia la care fiecare este chemat în această lume.