de pr. Claudiu Bulai
Cu ocazia hramului "Adormirea Maicii Domnului", mii de pelerini s-au îndreptat şi anul acesta spre Sanctuarul Maicii Domnului din Cacica, care, în Anul Jubiliar 2025, este biserică jubiliară, loc în care se poate primi indulgenţa plenară.
Printre numeroşii pelerini au fost ÎPS Giampiero Gloder, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, PS Iosif Păuleţ şi PS Petru Sescu, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România, Mons. Ionuţ Strejac, însărcinat cu afaceri ad interim la Nunţiatura Apostolică din Albania, preoţi şi credincioşi atât din ţară şi cât şi din străinătate. Predicatorul de anul acesta a fost pr. Cristinel Sociu, OFMConv. Cântarea a fost susţinută de corul reunit din Bucovina, dirijat de Bronislaw-Anton Babiaş, la orgă fiind Daniel Nesimuca. Evenimentul a fost transmis de ERCIS FM şi la Angelus TV.
Noutatea de anul acesta a fost că în cele două zile de pelerinaj credincioşii au avut posibilitatea de a se ruga Sfântul Rozariu complet. Totodată, au început şi două proiecte pentru sanctuar: misterele Sfântului Rozariu şi Calea sfintei cruci realizate în mozaic în jurul sanctuarului.
Ca în fiecare an, pelerinajul de la Cacica a debutat cu celebrarea penitenţială de joi, 14 august, prin care pr. Cristian Pal, OFMConv., i-a invitat pe cei prezenţi să-şi dispună inimile pentru cererea de iertare, ca astfel să trăiască bine aceste zile de har, iar pr. Cristinel Sociu a subliniat importanţa pelerinajului şi a sacramentului Spovezii la Cacica. Liturghia de deschidere a pelerinajului a fost prezidată la ora 12.00 de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, iar în cadrul omiliei părintele predicator le-a vorbit pelerinilor despre comuniunea pe care reuşim să o trăim în Anul Jubiliar al Speranţei în jurul Mamei noastre cereşti la Biserica Jubiliară de la Cacica: "O mamă este mamă pentru veşnicie. Nu este mamă numai pe pământ. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă." După-amiaza zilei de 14 august a cuprins mai multe momente de rugăciune. La ora 16.00, pelerinii au parcurs staţiunile de la Calea crucii în jurul sanctuarului, tinerii voluntari animând acest moment, iar celebrarea a fost prezidată de pr. Leonard Farcaş. A urmat adoraţia euharistică la ora 17.00, condusă de pr. Alexandru Olaru, OFMConv. În faţa Preasfântului Sacrament pelerinii au îngenunchiat şi l-au adorat pe Domnul.
PS Petru Sescu a prezidat Sfânta Liturghie de la ora 18.00 dedicată tinerilor, seminariştilor şi persoanelor consacrate. La cuvântul de învăţătură, pr. Cristinel i-a îndemnat pe tineri "să se alimenteze din cuvântul lui Dumnezeu şi din trupul şi sângele Domnului, pentru a fi mai puternici în a-l mărturisi pe Cristos în viaţa noastră, în misiunea noastră". La finalul celebrării, a ajuns ÎPS Giampiero Gloder, iar PS Iosif Păuleţ şi-a manifestat bucuria de a-l avea în mijlocul pelerinilor de la Cacica pe reprezentantul în România al Sfântului Părinte Papa Leon, invitându-l pe nunţiu să se adreseze pelerinilor. Excelenţa Sa nunţiul apostolic, luând cuvântul, a scos în evidenţă trei verbe: a raţiona, a iubi şi a te ruga, toate cele trei verbe raportate la Maria.
Mult aşteptată şi anul acesta a fost privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului, momentul fiind prezidat de PS Iosif Păuleţ, care, printre altele, a mulţumit pelerinilor pentru efortul şi mărturia pe care o dau venind la Cacica: "Dragi prieteni, vă mulţumesc din suflet pentru acest moment care îmbogăţeşte şi credinţa şi slujirea mea."
Ziua hramului sanctuarului marian de la Cacica a debutat vineri dimineaţă, 15 august, cu Sfânta Liturghie de la ora 6.00, prezidată de pr. Iulian-Eugen Kropp, primul rector al bazilicii mariane de la Cacica, apoi au urmat Liturghii în limbile maghiară, polonă, germană, dar şi în rit greco-catolic.
Liturghia solemnă pontificală a hramului, de la ora 11.00, a fost prezidată de ÎPS Giampiero Gloder. Au concelebrat PS Iosif Păuleţ, PS Petru Sescu, având alături părinţii decani, parohi şi vicari veniţi în pelerinaj la Cacica. În cadrul predicii, ÎPS Giampiero Gloder a vorbit despre importanţa sanctuarului marian de la Cacica. "Acest sanctuar de la Cacica este un semn vizibil pentru Maria. Iubirea strămoşilor voştri a făcut posibilă construirea acestei bazilici la începutul secolului trecut. Dragi prieteni, să simţim iubirea sa maternă îndreptată asupra noastră, să o iubim cu afecţiunea profundă cu care o iubim pe mama noastră cerească Maria, care nu încetează niciodată să ne învelească cu mantia sa pentru a ne proteja." Predica din ziua hramului a devenit interactivă din iniţiativa nunţiului, care i-a întrebat pe pelerini dacă o iubesc pe Maria, dacă se roagă în fiecare zi şi dacă îi cer ajutorul ca adevăraţi creştini, ucenici ai fiului său Isus. După ce credincioşii au răspuns "da" la toate întrebările, Excelenţa Sa le-a dat răspunsul său: "Aţi răspuns bine, dar trebuie ca răspunsurile voastre să fie reale şi concrete în fiecare dintre situaţiile vieţii!". Referindu-se la Maria, a completat: "Ridicarea Sfintei Fecioare Maria la cer ne ajută să reaprindem această mare şi puternică speranţă".
Pr. Daniel-Cătălin Romila, paroh al comunităţii din Cacica şi rector al Sanctuarului Marian Diecezan, cu titlul de bazilică minor din anul 2000, acordat de Sfântul Papă Ioan Paul II-lea (în lume fiind aproximativ 2.000 de bazilici minore), a mulţumit tuturor celor care au renunţat la confortul lor şi au venit la rugăciune, comuniune şi mărturie. Rectorul sanctuarului a mulţumit şi voluntarilor care s-au implicat activ pentru acest moment, subliniind că efortul a fost pentru Mama cerească.
La finalul celebrărilor de la Cacica, PS Iosif Păuleţ a adresat un mesaj special pelerinilor şi le-a mulţumit tuturor celor care au onorat pelerinajul prin cuvinte, mărturie şi efortul de a fi prezenţi, pentru toată bogăţia pe care au împărtăşit-o cu cei prezenţi la Cacica.