de pr. Cristian Chinez
Ca să existe un echilibru perfect între cele două talere, principiul balanţei impune situarea punctului de sprijin exact la centru. De aici înainte, orice înclinare, de o parte sau de cealaltă, nu mai depinde decât de ponderabilitate şi de cantitate. Or, căutarea echilibrului în viaţă poate însemna un ideal, dar nu şi reprezentarea ei în totalitate. Şi aceasta pentru că, mai mult decât obsesia după perfecţiunea echilibrului, important este ce punem pe cele două talere. Iar înclinarea spre una dintre părţi poate fi chiar mai mult decât benefică. Tinde să fie mântuitoare.
Spre exemplu, între egoism şi altruism se poate realiza un fel de echilibru de apreciat. Căci până şi lepădarea evanghelică de sine urmăreşte - tocmai prin purtarea crucii - realizarea propriei mântuiri. Altfel se pune însă problema atunci când avem în vedere dinamismul păşirii pe urmele lui Cristos până la capăt. Sub impulsul harului.
Şi atunci, de la experienţa de credinţă se trece numaidecât la comunicarea credinţei. Nu se pune problema unei experienţe printre multe altele. Nici aceea de a deveni experţi. Este vorba de experienţa continuă de viaţă evanghelică, experienţă ce nu se epuizează în ea însăşi, ci trebuie îndreptată spre alţii. De aici, comunicarea ce tinde spre comuniune şi se realizează în comunitate. Printr-un echilibru al tuturor şi al fiecăruia în parte.
