de pr. Ioan Balan
În societatea actuală, se poate observa cu uşurinţă o tendinţă tot mai pronunţată în care oamenii par să dea valoare şi importanţă excesive bunurilor materiale mai mult decât relaţiilor dintre oameni.
Omul contează din ce în ce mai puţin, iar lucrurile captivează enorm interesul muritorilor. Această tendinţă, aparent nevinovată, devine încetul cu încetul obişnuinţă, zgâriind conştiinţe şi brăzdând inimi. V-aţi simţit vreodată mai puţin valoroşi decât o maşină, o casă sau orice alt obiect din universul propriu? Oamenii au ajuns să iubească lucrurile şi să se folosească de oameni în loc să iubească oamenii şi să se folosească de lucruri. Ciudat!
Oamenii adună de toate în casele lor, formându-şi anumite tipare de ataşament faţă de obiecte. În funcţie de vârstă, obiceiuri, pasiuni, mediul din care provin sau în funcţie de mediul în care activează sau au activat, în funcţie de factori de sănătate sau preferinţe, de stil de viaţă, oamenii chiar îşi aduc în case cam tot ce au deţinut începând din adolescenţă. Deţinem o masă extrem de generoasă de obiecte pe care le-am căpătat în timp şi pe care le luăm după noi din cămin în cămin, de-a lungul vieţii. Prin sertarele şi dulapurile noastre zac volume mari de haine şi încălţări, cărţi, hârtii şi diferite accesorii. Stocăm şi o cantitate impresionantă de ambalaje, de la cutiile electronicelor la cutiile de pantofi. Greu ne mai debarasăm de ele. Unele persoane dezvoltă ataşamente acaparatoare, pe care ajung să nu le mai poată controla. La baza lor stă teama de abandon, nevoia de a aparţine unui grup, de a fi acceptat.
În loc să ne bazăm pe materialism şi să cumpărăm mereu diverse obiecte pentru a fi în pas cu moda sau pentru a nu rămâne mai prejos decât cei din jur, este mai important să ne bazăm alegerile pe ceea ce ne dorim cu adevărat şi să căutăm a trăi experienţe care să ne îmbogăţească spiritual şi emoţional. Pe acestea le vom dezvolta investind în semeni, în oameni care cer atenţie, grijă, compasiune, timp, empatie, ascultare, privire, atingere... Iubirea este o bucăţică din Dumnezeu; ea este forţa care mută munţii şi schimbă oamenii în bine. Îi face mai buni, îi modelează, îi întăreşte şi îi motivează. Dar iubirea se munceşte în fiecare zi lăsând lucrurile să fie doar lucruri, iar oamenii să fie mereu la înălţimea inimii lui Dumnezeu. Să nu confundăm niciodată oamenii cu obiectele! Oamenii trebuie iubiţi, iar lucrurile folosite.
